Jurnal de viitor politician - 1

Cum nu era îndeajuns că am origini cam bronzate, că mă cheamă Ciolan, că am o ditamai problema cu autoritatea şi că sunt rârâit, am zis că mă voi băga în singurul partid al cărui acronim nu pot să îl pronunţ - MRÎ.

Am scris afurisenii despre Regele Soare de la Cotroceni, l-am făcut în toate felurile pe şeful doamnei Viorica Vasilica şi al omologilor săi cocotieri din Brazilia, am scris despre Trump că e un clovn şi am publicat un articol despre Georgia care include urarea de bun simţ: Puie Mutin.

Am scris superafurisenii despre fondurile europene, am cerut şi am obţinut demisia unui înalt oficial european şi mi-am pus în cap o fostă comisară europeană pe care am numit-o „regina EuroNarniei”. Am fost ameninţat de doamna Creţu cu un proces. Asta, după ce am demonstrat că e scandalos de necalificată pentru poziţia pe care o ocupă. Ameninţarea a venit într-un mesaj la fel de stupid ca decizia care o face pe doamna Creţu româncă având cea mai înaltă poziţie la nivel european.

Am publicat sute de articole care includ în mod sigur destule tâmpenii.

Am putut să fac asta pentru că nu depind de nimeni financiar şi pentru că mai multe riscuri decât mi-am asumat lucrând în tot felul de ghetouri şi zone de conflict nu prea cred că sunt.

Relele nu se opresc aici: m-am contrazis de o grămadă de ori, mă amuză tare argoul din Ferentari şi îmi place să îl folosesc, familia mea ar putea să fie subiect de supercomedie, îmi dau seama periodic că sunt un bou, am o gură cam prea mare şi mi se par proşti oamenii care se iau prea în serios. Mă irită cei mai mulţi dintre jurnalişti, dar îmi plac tare câţiva supersarcastici care nu au deloc opţiunile mele politice.

Elitele Bisericii Ortodoxe mi se par la fel de toxice şi penibile ca politicienii noştri. Am scris repetat că SRI şi SIE sunt mult prea strâns legate de fosta securitate şi că au nevoie de o reformă radicală. Nu sunt deloc pro-Kovesi, deşi cred că avem mare nevoie de un DNA puternic. Cele mai dure lucruri le-am scris despre Voiculescu şi Ghiţă, iar pe Rareş Bogdan l-am făcut papagal. Guşă mi se pare şi el a fi toxic, o medie între Năstase şi Vadim Tudor.

Şi as mai putea continua aşa încă vreo câteva pagini bune.

De când cu decizia asta de a face în viitor politică, mi se cere să mă poziţionez pe lucruri despre care am scris în mod repetat.

A mă întreba dacă sunt pro Coaliţia pentru familie este la fel de stupid precum m-ai întreba dacă sunt un admirator al lui Dragnea.

Am scris de o grămadă de ori că am opţiuni liberale, dar că asta nu are nicio legătură cu PNL, nu de alta, dar Buşoi mi se pare a fi de un ridicol absolut. Nu cred că statul trebuie să aibă vreo treabă cu tipul de amor pe care îl fac adulţii în dormitoarele lor. Cred, de asemenea, că violenţa domestică ar trebui pedepsită foarte dur, cu mulţi ani de puşcărie.

Cele mai multe convingeri ale mele ar intra pe centru dreapta european, dar am destule idei care sunt percepute a fi de stânga. Cred că România are nevoie de o stângă puternică şi aştept cu mare interes apariţia şi rezultatele în alegeri ale Demos-ului, mai ales că acolo sunt câţiva oameni care îmi plac.

Nu mi-am dat seama că, odată declarată intenţia mea de a intra în politică, vor fi oameni care se aşteaptă să mă castrez intelectual şi să am periodic declaraţii oficiale penibile într-un limbaj steril sau de lemn. Nu am nicio intenţie să schimb nimic radical în ceea ce fac sau în ceea ce scriu.

Am decis că voi intra în politică pentru că nu cred că lucrurile care nu îmi plac se vor schimba doar dacă mă plâng de ele. Pe de altă parte, mi se pare că avem elite politice lipsite de coloană vertebrală şi care ar face absolut orice pentru a obţine voturi. Amestecul de lipsă de curaj, populism, mârlănie, corupţie şi prostituţie intelectuală al politicienilor actuali este motivul principal pentru care cred că avem nevoie de o îndepărtare totală a clicilor care ne conduc.

Oamenii pe care îi ştiu din viitorul partid îmi sunt nu numai foarte dragi, dar şi prieteni. Mă inspiră pentru că sunt mai buni decât mine la multe. Dar asta nu înseamnă că nu ne certăm pe idei.

O bună parte dintre ei sunt oameni blânzi, deloc confortabili cu scandalul şi mai ales cu linşajul mediatic de tip „televiziuni de şmecheri“. Nu o să meargă prea curând să le răspundă unor sociopaţi megaspecialişti la zvârlit şi mâncat de rahat de tip Ciuvică, Badea, Nicolicea, Nicolae, Codrin, Firea sau Olguţa cu declaraţii politicoase despre regulile dialogului şi nevoia de a ne asculta unul pe celălalt. Eu nu am deloc intenţia să fiu plăcut cu exemplare de felul ăsta.

Despre aşteptări exagerate, specialişti pe tot felul de ideologii politice şi mesianism, poate într-un articol următor.