Politică

articolul anterior articolul urmator

Justiţia se mută la urne

21
28 Jan 2017 18:07:23
Vlad Viski

În lipsa unor direcţii prea hotărâte, într-o atmosferă tensionată, în care orice mişcare greşită te poate face aliatul „ciumei roşii”, aş putea foarte bine să-mi încep articolul asemeni lui Valer Simion Cosma, într-o excelentă analiză recentă, „Cine are nevoie de diavol cînd avem PSD-ul?”. Mi-a furat startul şi nu o să mă apuc să-l plagiez.

Aşadar, anticorupţia. Principalul clivaj social, adică punctul care separă taberele. Am putea foarte bine să-i spunem „corupţionalism”[i], modernitatea noastră văzută prin lentila anticorupţiei. Alina Mungiu Pippidi, unul din experţii anticorupţie din literatura de specialitate, vorbeşte despre „particularism” (un eufemism pentru înapoierea noastră genetică întru corupţie) şi despre succesul iniţial al anticorupţiei româneşti pe pilonul unei coaliţii civice între partide de drepta şi organizaţii non-guvernamentale.

Diverse modele anticorupţie

De-a lungul anilor, am încercat să cercetez diverse sisteme anticorupţie din lume, pentru a înţelege oarecum mai bine particularităţile cazului românesc. Vedem similitudini între România şi Coreea de Sud, cel puţin la nivel de folosire a mediei ca instrument de propagare a ideologiei anticorupţiei[ii], avem modele punitive din punct de vedere judiciar, cum ar fi anii ’70 în Singapore, cu instituţii puternice de tip DNA, cu legături incestuoase cu Ministerul de Interne, cu încălcări grave ale drepturilor omului (un fost ministru mort în urma unui interogatoriu de 2 zile, morţi puteau fi condamnaţi pentru corupţie)[iii].

Despre operaţiunea „mano pulite” din Italia, din focurile căreia s-a ridicat Silvio Berlusconi, s-a tot vorbit, însă s-a vorbit folosindu-se parcă drept sursă un minuscul articol de pe Wikipedia[iv]. „Mani pulite” a pornit dinspre magistraţi şi a fost intens contracarată, inclusiv folosind media şi puterile ministerului justiţiei, ambele în mâinile lui Berlusconi. S-au dat şi-acolo ordonanţe de urgenţă de decriminalizare, 5000 de arestări de politicieni în doi ani, 4 premieri investigaţi, s-au demonizat politicieni şi procurori în aceeaşi măsură. Într-un final, populaţia s-a săturat de show-ul cătuşelor şi Berlusconi a putut (mai) liniştit să-şi continue ascensiunea.

Există, totuşi, şi modele anticorupţie pare-se mai puţin punitive, în jurisdicţii cu o lege penală diferită, cum ar fi cel din Queensland (Australia) care are că obiectiv principal prevenţia corupţiei şi într-o măsură mai mică pedepsirea criminalilor. Un sistem „îmblânzit”, să-i spunem, pus cu botul pe labe de către politic, ca urmare a unor acţiuni ale legislativului şi executivului, care au acţionat prompt şi au subordonat instituţiile responsabile pentru anticorupţie, le-au luat din atribuţiuni, le-au pus sub control parlamentar.

În cazul Georgiei, mica ţară caucaziană aflată la intersecţia dintre „Europa” şi „Rusia”, vedem corupţia introdusă în 2005 ca problemă de siguranţă naţională, un nou preşedinte, Mikheil Saakashvili, care-a implementat o reformă radicală a aparatului de poliţie. Anticorupţia, în cazul Georgiei, s-a concentrat pe aparatul Ministerului de Interne, ca metodă de consolidare a statului de drept[v].Cu toate acestea, există voci care contestă realizările regimului anticorupţie georgian, argumentând că deşi statul a fost întărit, acest lucru nu s-a tradus în bunăstare pentru cetăţeni.

Ce ne demonstrează modelele anticorupţie prezentate mai sus este faptul că politicul şi anticorupţia se intersectează. Instituţiile interacţionează. În măsura în care agenţii menite să combată corupţia, să identifice infracţiuni, primesc puteri sporite în a investiga anumite infracţiuni, vor există şi răspunsuri din partea politicului. Mai mult, sistemele penale în sine nu au o puritate absolută, încastrată („embedded”). Sistemele penale sunt construite pe baza unei structuri deja existente şi sunt corijabile. Iar schimbarea acestor structuri nu se face niciodată „de la zero”, ci se face gradual („incremental”), ca un adaos sau o schimbare la o realitate deja existentă. Ideea unui „centru pur”, a unei societăţi capitaliste lipsită de corupţie este extrem de periculoasă şi, cert, iluzorie.

Evoluţia anticorupţiei româneşti

Din punct de vedere legislativ, anticorupţia românească ar merita o analiză amănunţită. Zilele acestea aflăm despre anumite acte normative adoptate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care au sporit puterile serviciilor şi procurorilor, acte secretizate în numele securităţii naţionale, ca urmare a includerii corupţiei pe lista ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în 2004. Un punct comun interesant, poate, cu Georgia. În 2005 avem pachetul de legi privind reforma justiţiei promovat de Monica Macovei ca o etapă iniţială, care a inclus sporirea puterii ministrului de justiţie în numirile de procurori, a înfiinţat Agenţia Naţională de Integritate, a organizat Consiliul Superior al Magistraturii, etc. Deal-ul iniţial făcut între ministerul de justiţie şi preşedinţie subordonează în continuare Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) factorului politic. În anul 2009, cu largul concurs al celor aflaţi la guvernare, PDL şi PSD, au fost adoptate în Parlament noile Coduri penale, care au produs schimbări semnificative în aria de investigaţie a procurorilor. În final, tot la nivel legislativ, deciziile Curţii Constituţionale privind anumite puncte din noile Coduri au un caracter obligatoriu şi cu siguranţă „golurile” din legislaţia penală, o dată umplute de legislativ, vor modifica sistemul penal românesc.

Clivajul social anticorupţie a dat naştere unor puternice dezbateri în societatea românească. Dincolo de tradiţionalele „corupţia ucide”, avem şi „corupţia generează sărăcie”, însă se discută şi despre drepturile omului, despre rolul serviciilor secrete în societate, despre separaţia puterilor în stat, despre libertatea presei, despre regimul detenţiei. Acest ultim din urmă subiect ne arată o Românie în care pedeapsa penală este dublată de o pedeapsă în penitenţă, cu închisori vechi, supra-aglomerate, lipsite de condiţii pentru un trăi cât de cât demn.

Instrumentalizarea anticorupţiei

În acelaşi timp, asistăm la o instrumentalizare a anticorupţiei. Pe de o parte avem o încercare instituţională de modificare a legislaţiei penale, pe repede-înainte, fără nicio dezbatere în societate, forţându-se limitarea jurisdicţiei procurorilor şi graţierea anumitor persoane. O parte din clasa politică, văzându-se îngenuncheată în faţa procurorilor, încearcă să-şi promoveze interesele proprii, propune diverse formule de modificare a legislaţiei penale.

De partea cealaltă, Klaus Iohannis şi opoziţia instrumentalizează şi ei anticorupţia. Ideea unui referendum pe chestiuni penale poate părea, la o primă vedere, uşor inedită. În principiu, referendumurile consultative ar trebui, într-o democraţie, să poată aborda teme de interes major pentru societate. În aceeaşi măsură, organizarea unui referendum naţional este în prerogativele preşedintelui României, însă Constituţia îl limitează pe acesta la unul pe an, ceea ce da importanţă majoră acestui act politic. Totuşi, prin declanşarea unei astfel de proceduri, Klaus Iohannis nu face decât să politizeze şi mai mult justiţia, expunând-o competiţiei electorale.

În plus acum, prin USR, vedem şi coagularea politică a unui astfel de discurs anticorupţie al clasei mijlocii anti-establishment. PP-DD-ul lui Dan Diaconescu nu a reprezentat clasa mijlocie, deşi este celălalt exemplu al unei construcţii politice care a „spart” monopolul transpartinic al partidelor vechi, folosind discursul anticorupţie.

Instrumentalizarea drepturilor cetăţeneşti

Dezbaterea despre drepturile omului include elemente fundamentale despre rolul punitiv al statului şi despre felul în care înţelegem anumite mecanisme de solidaritate reciprocă. Instituţiile amnistiei, graţierii, eliberării condiţionate, sunt instrumente ale acestei solidarităţi, o înţelegere comună că noi, ca indivizi, prin stat şi prin mecanismele sale, ne putem reîntoarce în societate pentru a contribui la binele comun. În isteria populistă anti-stat şi anti-elite politice (corupte, cum altfel), multe din nuanţe se pierd.

Mai mult, drepturile omului devin şi ele instrumentalizate de o parte sau alta a dezbaterii politice. Să luăm exemplul Liviu Dragnea şi PSD, care ne vorbesc despre condiţiile din închisori, despre respectarea dreptului la apărare, despre nevinovăţie până la o sentinţă definitivă, şi pe de altă parte, propun public organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Evident, acest demers iniţiat de Coaliţia pentru Familie restrânge drepturile unor cetăţeni. Aşadar, „drepturi ale omului”, însă doar selectiv, funcţie de felul în care ne putem folosi de ele în jocul politic.

În cazul instrumentalizării drepturilor omului, la fel de bine putem lua şi exemplul APADOR-CH, organizaţie care încă de la începutul anilor ’90 lucrează în puşcăriile din România, care a documentat zeci de cazuri, care a ajutat numeroase persoane gay, care a tras mereu un semnal de alarmă cu privire la condiţiile din închisori. În isteria anticorupţie de astăzi, organizaţia iese public, atât prin vocea directoarei executive Niki Andreescu, cât şi prin vocea avocatei Nicoleta Popescu, pentru a respinge graţierea şi, mai mult, pentru a adăuga la stigma asociată detenţiei. Nu credeam să aud din partea unei organizaţii de drepturile omului că principal argument împotriva graţierii faptul că infracţionalitatea va creşte şi că puşcăriile vor fi pline din nou în câteva luni. Mai mult, aceeaşi organizaţie îşi contrazice propriile rapoarte, care vorbesc despre 28.000 de deţinuţi la o capacitate de 17.000 de locuri în puşcăriile din România. Astăzi, APADOR-CH ne spune că problema supra-aglomerării închisorilor nu este o urgenţă. Mai mult, magica „soluţie” repetată obsesiv este cea a „brăţărilor electronice”.

În loc de concluzii

Anticorupţia, la fel ca orice altă ideologie, suscită numeroase dezbateri şi defineşte fundamental spaţiul politic. Dincolo de chestiunile juridice, care rămân apanajul procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor, procesele anticorupţie puse în mişcare stârnesc reacţii din partea clasei politice. Cele două puteri în stat se confruntă, interacţionează, se influenţează reciproc. Mai nou, Justiţia se mută la urne. Un precedent care cu siguranţă va afecta anticorupţia, afectând grav independenţa instituţiilor de bază ale sistemului de justiţie.


[i]Pentru definiţia homonaţionalismului, vezi Puar, J. (2007). Terrorist Assemblages: Homonationalism in Queer Times. Durham: Duke University Press: 24.

[ii] Vezi recentele plimbari prin fata camerelor ale lui Choi Soon-sil, colaboratoarea preşedintei (acum suspendată) Park Guen-hye, sau cazul Lee Jae-yong, şeful de facto al Samsung, astăzi acuzat şi el de implicare în recentul scandal major de corupţie.

[iii]Vezi Quah, J. S. T. (1995). „Controlling corruption in city-states: A comparative study of Hong Kong and Singapore”. Crime, Law & Social Change 22: 391-414.

[iv]Pentru detalii privind operaţiunile anti-corupţie din Italia şi Queensland, Australia, vezi Maor, M. (2004). „Feeling the Heat? Anticorruption Mechanisms in Comparative Perspective”. Governance: An International Journal of Policy, Administration, and Institutions 17, No. 1: 1–28.

[v]Vezi Light, M. (2014). „Police reforms in the Republic of Georgia: the convergence of domestic and foreign policy in an anti-corruption drive”. Policing and Society. An International Journal of Research and Policy 24, No. 3: 318-345.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Radu Mircea
28.01.2017, 18:37:15

# Coruptia in Romania nu s-a nascut acum , nici macar cind un pachet de Kent deschidea orice usa , ci hat , cu veacuri in urma cind peshchesul cumpara domnii si tainul dregatorii . La asa traditie nu va mirati ca pare indestructibila , atotcuprinzatoare de sus si pina la ultimul slujbas la stat . Este totusi un aspect ciudat : De ce dracu' o intilnim numai in sectorul de stat ??? De ce nu se fura si in sistemul privat ( cel putin proportional ) ??? Banui ca averea colectiva , a intregului popor , care popor era producator , benefeciar si proprietar al mijloacelor de productie sa fi produs mutatia asta genetica . Nu poti fura cea ce aste deja al tau . Asta este mostenirea , marca , brandul comunismului . Mostenirea daca vreti .

+2 (6 voturi)
Iulian Arion
28.01.2017, 18:53:17

Nea Mircea, Orice invat are si dezvat. Spune intelepciunea populara! Prin primarii nu prea se mai practica, in relatia cu omul obisnuit. In zona contractelor pe bani publici e bataia pestelui. Din cauza diminuarii, spre eliminare, din zona cetateanului, pe nedrept am fost detronati de pe podiumul UE. Ne-au luat-o inainte Grecia, Bulgaria si Italia. Este o mare nedreptate. Consolarea este ca sunt pe locul patru, la egalitate cu ungurii din Ungaria. Deci ramanem in Top 10! :)

+3 (3 voturi)
Iulian Arion
28.01.2017, 18:47:34

Exista metode de prevenire a coruptiei: 1. Amendarea cu de 7 ori a sumei primite plus interdictia de a detine o functie in sistemul public (a carui incredere a inselat-o). Aceasta, cand sumele sunt mai mici de 10 000 de lei 2. Confiscarea fondului public de pensii existent la data comiterii infractiunii plus amenda de 7 ori a sumei primite sau a prejudiciului creat statului plus interdictia de a detine o functie salarizata din bani publici. Aceasta cand suma primita sau prejudiciul creat este mai mic de 100 000 de lei. 3. Pentru prejudicii mai mari de 100 de mii de lei, dar mai mici de un milion, arestul la domiciliu timp de 4 ani. Se adauga pedepsele prezentate anterior. Reguli generale: Toate aceste infractiuni in care este creat un prejudiciu statului, nu se presciu. Timp de 20 de ani de la data condamnarii, amenzile de mai sus fiind penale, individului i se interzic drepturile de a vota si de a candida la o functie public. Cazierul sau judiciar va fi public in toata aceasta perioada. Pentru prejudicii mai mari de un milion de lei, condamnari mai mari de patru ani, se aplica directiva UE 14/2014 privind confiscarea extinsa a averii. Aceasta directiva trebuia introdusa in legislatia penala a fiecarei tari si sa fie raportat la Brussell pana la 15 Oct-2016. In 2018 se va trece la verificarea indeplinirii acestei directive.

+4 (4 voturi)
Stefanescu Marian
28.01.2017, 19:46:17

Anticorupţia nu este şi nu trebuie să devină o ideologie.Să păstrăm proporţiile,corupţiaeste ceva endemic,pericolul este când acaparează statul.Anticorupţia acţionează periodic atunci când corupţia devine periculoasă pentru existenţa statului.Uite,în România anticorupţia nu a reuşit să elimine corupţia de stat susţinută şi apărată de PSD,totul cu sprijinul poporului care trebuind să aleagă între burtă şi dreptate a votat Burta nu Dreptatea,lăsându-i în mod iresponsabil pe mafioţi să atace statul.

+2 (4 voturi)
marius cristian
28.01.2017, 20:00:02

articol comandat teleghidat , ce-i doare de fapt pe tovarasu' Vlad si compania LGBT-istilor labartristilor este ca PSD-ul este principalul partid sustinator al referendumului vizat de cele 3 milioane de semnaturi stranse de Coalitie Pentru Familie & Co , prin care isi vor lua adio spurcaciunile de la visurile de casatorie civila si adoptie de copii ....asta-i clu-ul lui Polichinelle , nu grija curluntristilor de coruptia stangii , pe care de altfel o imbratiseaza cu fervoare prin fondurile sifonate de ONG-urile lor curcubeiste....

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (21)