Kelemen Hunor, la Congresul PSD: Maghiarii nu sunt duşmanii României. Susţinem această coaliţie cât timp acţiunile servesc binele comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, Nicolae Bădălău şi Kelemen Hunor  / FOTO Mediafax
Liviu Dragnea, Nicolae Bădălău şi Kelemen Hunor  / FOTO Mediafax

Preşedintele UDRM, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, că formaţiunea pe care o conduce va susţine coaliţia PSD-ALDE atâta timp căt va simţi că „acţiunile şi deciziile servesc binele comun”. În plus, acesta a afirmat că „maghiarii nu sunt duşmanii României” şi nici ai românilor, iar dezideratele lor sunt transparente, cunoscute de 28 de ani, vizând păstrarea identităţii naţionale pe „pământul natal”.

Kelemen Hunor le-a vorbil delegaţilor prezenţi la Congresul PSD despre nevoia de dialog şi nevoia unei viziiuni comune pentru ţară, de un program de ţară care să le asigure românilor predictibilitate.

”Sunt aici nu doar din curtoazie. Sunt aici din cel puţin alte două motive. În primul rând, cred în nevoia de dialog. (...) Cred în posibilitatea şi necesitatea unui dialog politic, indiferent de care parte a eşichierului politic ne aflăm. E nevoie de un dialog sincer şi sunt conştient că permanent vor apărea subiecte sensibile, chiar dureroase, dar convingerea mea este că trebuie şi putem să fim în stare să căutăm soluţii acceptabile pentru toată lumea”, a spus liderul UDMR.

Acesta a susţinut că PSD poartă ”cea mai mare responsabilitate” pentru că a câştigat alegerile.

”Dumneavoastră purtaţi cea mai mare responsabilitate fiindcă aţi câştigat alegerile acum un an şi trei luni. Oamenii aşteaptă de la coaliţia PSD-ALDE soluţii şi deziderate concrete. Sigur, avem şi noi o responsabilitate, cu toate că nu suntem la guvernare, dar vă sprijinim punctual în Parlament şi sunt convins că facem foarte bine şi ne sprijiniţi şi dumneavoastră şi faceţi foarte bine”, a mai spus Kelemen Hunor.

Acesta a vorbit şi despre respondebilitatea pe care o are opoziţia, dar a apreciat că nu este locul potrivit pentru a adresa critici la adresa partidelor din opoziţie.

”Vom susţine această coaliţie în Parlament până când simţim că acţiunile şi deciziile coaliţiei servesc binele comun şi în centrul deciziilor dumneavoastră se află cetăţeanul. În al doilea rând, am venit să vă asigur că maghiarii din România nu sunt duşmanii ţării, aşa cum se aude de foarte multe ori şi din foarte multe direcţii cu intenţia clară de a mări lipsa de încredere între cele două comunităţi. Maghiarii nu sunt duşmanii României, nu sunt duşmanii românilor, dezideratele noastre sunt transparente, cunoscute de 28 de ani, şi vizează păstrarea identităţii etnice, păstrarea identităţii lingvistice, pe pământul nostru natal. Cred că dialogul purtat cu PSD în ultimul an este constructiv”, a mai spus Kunor.

Ordinea de zi a Congresului PSD prevede cuvinte de salut adresate de către invitaţi, raportul de activitate al lui Liviu Dragnea şi alageri.

Te-ar putea interesa şi:

Tăriceanu, la Congresul PSD: Ziua în care Iohannis va anunţa că nu o revocă pe Kovesi va fi cea în care îşi va semna singur sentinţa

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite