Klaus Iohannis, după căderea Guvernului Maia Sandu: Sprijinul României va fi strict condiţionat de continuarea reformelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu şi Klaus Iohannis la Cotroceni FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Maia Sandu şi Klaus Iohannis la Cotroceni FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, după căderea Guvernului Maia Sandu, că este un demers „îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung ale Republicii Moldova şi ale cetăţenilor săi”, iar sprijinul României, inclusiv financiar în perioada următoare, va depinde de cpntinuarea reformelor.

„Demersul iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment esenţial pentru reforma Justiţiei, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung ale Republicii Moldova şi ale cetăţenilor săi”, a transmis, marţi, Klaus Iohanns.

Potrivit acestuia, în cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu ”a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană, în scopul promovării valorilor democraţiei şi statului de drept, în lupta împotriva corupţiei şi asigurarea independenţei justiţiei, precum şi în domeniul economic şi social, reforme menite să asigure creşterea nivelului de prosperitate şi securitate al cetăţenilor Republicii Moldova”.

„Totodată, Guvernul Maia Sandu a reuşit să restabilească încrederea partenerilor de dezvoltare, mai ales a Uniunii Europene, premisă esenţială pentru reluarea sprijinului politic şi financiar internaţional pentru Republica Moldova. România a exprimat ferm sprijinul pentru eforturile Guvernului de la Chişinău, în condiţiile angajamentului clar şi hotărât al coaliţiei guvernamentale pentru parcursul european şi pentru avansarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a mai transmis şeful statului.

Iohannis a prcizat că, în perioada premergătoare moţiunii de cenzură, România a adresat direct, pe multiple canale, ”un apel ferm forţelor politice de la Chişinău pentru responsabilitate şi depăşirea impasului politic, încurajând identificarea unei soluţii care să asigure stabilitatea, să continue reforma Justiţiei şi să permită Guvernului să menţină parcursul european”.

„În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice şi va fi strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european”, a anunţat Iohannis.

Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu a picat marţi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSRM a fost adoptată, cu susţinerea parlamentarilor PDM

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite