VIDEO Klaus Iohannis, la Consiliul European: Am sute de mii de români în stradă. Eu am încredere în oamenii mei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la sosirea la Consiliul European, că sute de mii de români protestează în faţa Guvernului faţă de ordonanţa care modifică legislaţia penală, arătând că are încredere în oamenii care au ieşit în Stradă.

„Situaţia din România este destul de complicată şi am sute de mii de români de-ai mei în stradă. Am încredere în oamenii mei! Trebuie să găsim o soluţie la această problemă şi cred că vom găsi una. Investiţiile nu sunt afectate, oamenii de afaceri trebuie să ştie că este o problemă de principiu”, a spus preşedintele Klaus Iohannis. 

Klaus Iohannis se află la summitul de la Malta, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, unde se reunesc şefii de stat sau de guvern din 28 de ţări membre ale UE. 

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, vineri, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care a cerut să se adreseze plenului reunit marţi, de la ora 12.00, pe tema modificării legilor penale şi a protestelor.

Scrisoarea a fost trimisă vineri preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Şeful statului vrea să adreseze celor două Camere un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea.

Iohannis vrea să se adreseze plenului marţi, de la ora 12.00. „Doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea. Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 7 februarie 2017, ora 12.00. Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii“, se arată în scrisoare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite