Klaus Iohannis a discutat cu secretarul general al NATO despre situaţia din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg / Klaus Iohannis / FOTO EPA-EFE
Jens Stoltenberg / Klaus Iohannis / FOTO EPA-EFE

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat vineri la telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, despre situaţia din Afganistan. Preşedintele a dat asigurări că România este gata să-i ajute pe aliaţi în rezolvarea crizei.

„O convorbire productivă cu Jens Stoltenberg. România rămâne preocupată de situaţia critică din Afganistan şi este pregătită să contribuie la eforturile NATO pentru rezolvarea acestei crize. Solidaritatea aliaţilor este esenţială. Afganistanul nu trebuie să devină un adăpost pentru terorişti”, a scris Klaus Iohannis, vineri seară, pe Twitter.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a postat la rândul său pe Twitter, anunţând că a discutat cu Klaus Iohannis, premierul Olandei, Mark Rutte, şi cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, despre situaţia din Afganistan. „Aliaţii vor contina să aducă oameni într-un mediu sigur şi rămânem hotărâţi şi uniţi în faţa terorismului internaţional”, a scris liderul NATO.

Discuţia dintre liderii europeni şi secretarul general al NATO vine în contextul în care miniştrii apărării din statele membre U.E. au discutat despre oportunitatea înfiinţării unei forţe militare a Uniunii capabilă să intervină în situaţii de criză din alte ţări, precum cea din Afganistan. Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, este unul dintre cei mai vocali susţinători ai unei astfel de forţe expediţionare. După întâlnirea miniştrilor apărării, acesta a spus că retragerea Statelor Unite din Afganistan va fi un „catalizator” pentru Uniunea Europeană în eforturile de a-şi întemeia propria forţă militară permanentă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite