Klaus Iohannis – un jucător în vremuri tulburi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Klaus Iohannis nu a fost niciodată un preşedinte iubit de români. Personalitatea lui atât de ştearsă nu a stârnit patimi, nu a generat pasiuni şi nici nu a dezlănţuit valuri de emoţie în rândul celor care l-au votat.

Românii, cu instinctele lor bine ascuţite, în marea lor majoritate l-au citit imediat şi au înţeles rapid cu ce fel de personaj au de-a face. Astfel că, nici nu au proiect aşteptări foarte mari de la el.

Şi instinctele nu i-au înşelat. Timp de mai bine de şase ani de la alegerea sa în funcţia de preşedinte ale României, Klaus Iohannis a fost mai degrabă un preşedinte absent, neimplicat şi total dezinteresat de bunăstarea poporului sau de mersul lucrurilor prin ţară, orientat mai degrabă spre confortul personal şi, în acelaşi timp, profitând din plin de privilegiile oferite de funcţia de preşedinte al ţării.

Iar cel mai bun exemplu care ilustrează nepăsarea şi totala lipsă de implicare a lui Iohannis faţă de problemele românilor, cât şi capacitatea limitată a acestuia de a-şi înţelege atribuţiile prezidenţiale, îl reprezintă răspunsul antologic dat jurnaliştilor care îl chestionau în privinţa problemelor generate de infecţiile nosocomiale, a dezinfectanţilor şi a crizei din sănătate în contextul tragediei de la Colectiv. Astfel, întrebat ce a făcut cînd a primit informările de la SRI, reprezentantul tuturor românilor a răspuns cu nonşalanţă:”În momentul în care primim informări, le citim şi ne considerăm informaţi”.

Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare în privinţa lipsei totale de conexiune între universul luxos în care gravitează Klaus Iohannis şi realitatea plină de lipsuri materiale în care trăiesc majoritatea românilor, trebui menţionat, de asemenea, şi îndemnul halcinant de a juca golf, adresat recent de preşedinte românilor: ”Mă bucur să întâlnesc aici atât de mulţi oameni pasionaţi de golf, un sport care nu este deloc exclusivist şi care oferă ocazia de a petrece mai mult timp în natură, de a face mişcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea acestor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă şi încurajez pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacţii”.

Deşi l-au ales în cele două rânduri de alegeri la care a participat în funcţia de preşedinte al României, doar pentru motivul că reprezenta răul cele mai mic, totuşi, românii nu au avut niciodată încredere să-i acorde lui Iohannis puterea absolută. Astfel că, atât la alegerile parlamentare din anul 2016, cât şi la cele din anul 2020, românii şi-au ascultat instinctele de supravieţuire şi au votat Partidul Social Democrat, singurul partid care reuşeşte de ani de zile să genereze la nivelul electoratului percepţia şi senzaţia de stabilitate.

Dacă victoria obţinută de social-democraţi la parlamentarele din anul 2016 a fost una destul de categorică, şi nu a permis nicio altă manevră parlamentară care să răstoarne voinţa populară (până în momentul retragerii ALDE de la guvernare), în urma parlamentarelor din anul 2020, Iohannis s-a decis să îmbrace haina preşedintelui jucător (purtată în trecut şi de predecesorul acestuia) şi să forţeze o alianţă de guvernare între PNL şi USR PLUS, partidele clasate pe locul al doilea şi al treilea ca număr de voturi, cărora li s-a adăugat, evident, şi nelipsitul UDMR.

Instalarea la Palatul Victoria a „Guvernului Meu”, pohta ce-a pohit Klaus Iohannis, a echivalat cu declanşarea a numeroase scandaluri politice între partenerii aflaţi la guvernare. Criza din sănătate – care a avut în centru scandalul centrelor de vaccinare speciale şi a culminat cu remanierea lui Vlad Voiculescu – a fost cât pe ce să ducă la ruperea coaliţiei de guvernare încă din luna aprilie; desfiinţarea SIIJ – a generat numeroase tensiuni între USR PLUS şi UDMR; demiterea directorului de la CFR Călători – a fost un alt episod care zdrunciat coaliţia în urma contrelor izbucnite între prmierul Cîţu şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă; criza PNDL3 (banii pentru primari) – care a culminat cu demiterea lui Stelian Ion de la ministerul Justiţiei şi cu ieşirea USR PLUS de la guvernare. 

Şirul nesfârşit de crize guvernamentale care au provocat haos şi au generat un nivel ridicat de instabilitate la toate nivelurile societăţii, a fost dublat de războiul pentru putere declanşat în interiorul Partidului Naţional Liberal, război în care proaspătul preşedinte „jucător” Iohannis nu doar că s-a implicat, ci chiar l-a coordonat personal de la Palatul Cotroceni, şi care s-a încheiat cu victoria lui Florin Cîţu, protejatul acestuia. 

Traian Băsescu a jucat cu succes rolul preşedintelui jucător nu doar pentru că avea exeprienţa, talentul şi carisma necesară pentru a seduce electoratul, ci şi pentru că a fost favorizat de contextul economic şi social de la acel moment. Cu burta plină, pentru că „duduia economia”, românii i-au aplaudat toate trucurile, schemele şi inovaţiile politice şi constituţionale pe care le-a folosit pentru a marca puncte electorale. Însă, în momentul în care criza economică şi-a arătat colţii ascuţiţi, Băsescu a înţeles rapid că publicul nu va mai aprecia filmul în care juca rolul preşedintelui jucător. Astfel, a  înghiţit broasca şi l-a desemnat în funcţia de premier pe Victor Ponta, deşi declarase că nu va face niciodată lucrul acesta.

Iohannis nu este doar un actor teribil de slab pregătit pentru rolul de preşedinte, cu atât mai puţin pentru rolul preşedintelui jucător, însă acesta nu are nici experienţa politică şi nici intuiţia necesară pentru a înţelege contextul economic şi social deosebit de dificil pe care România îl traversează în acest moment. De aceea, toate schemele politice pe care acesta le-a pus la cale pentru a câştiga puterea în PNL şi, mai nou, pentru a-l salva pe Cîţu de o eventuală demitere în urma votului de la moţiunea de cenzură, au fost şi sunt întâmpinate de români cu multe huiduieli.

În vremurile tulburi pe care societatea românească le traversează un preşedinte jucător nu este doar inadecvat, ci şi inoportun. Acum este momentul Preşedintelui Constructor. Un preşedinte care să aibă inteligenţa şi capabilităţile necesare ca să reconstruiască punţile rupte dintre guvernanţi şi cetăţeni, să repare faliile periculoase care s-au creat în societate, să meşterească prăpastia tot mai adâncă de încredere şi de ură care s-a produs între vaccinaţi şi nevaccinaţi, să proiecteze o Românie ca lider regional sau, cel puţin, doar să repare defecţiunile „României Educate” şi să o dea în folosinţă. În vremuri atât de tulburi poporul aşteaptă să vadă în fruntea statului un lider, nu o paiaţă cu ifose de jucător. Altfel, se ajunge la un  „stat eşuat” cu un preşedinte la fel de eşuat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite