Politică

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele a promulgat Legea care extinde reducerea vârstei standard de pensionare. Ce categorii de persoane vor beneficia

5
27 May 2022 14:55:59
Autor: Maria Dinu
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care se extind categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

Şeful statului a semnat decretul „privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a informat  Administraţia Prezidenţială.

Legea are ca obiect de reglementare extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Potrivit legii, beneficiază de beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat”.

Printre localităţile la care se referă legea se numără Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Deva, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, Târgovişte, Făgăraş, Baia de Arieş, Roşia Montană, Băiţa, Tichileşti, Câmpia Turzii, Motru, Negomir, Năvodari, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani.

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

boubaltii 1
27.05.2022, 15:38:34

e plin de speciali in romanica

+1 (3 voturi)
Vanatorul/dc
27.05.2022, 17:11:00

Inca un pic si toti bugetarii vor primi pensii speciale..!

-17 (25 voturi)
Ilie de la sculărie™
27.05.2022, 20:34:20

Cateii pot sa munceasca in continuare.

+9 (9 voturi)
laur laur
28.05.2022, 06:23:42

Si Bucurestenii de ce nu primesc reducerea varstei standarde de pensionare ? Conform statisticilor este cel mai poluat oras din Europa. A sunt deja toti pensionarii speciali aici ? De ca sa luam masuri impotriva poluarii daca putem sa dam pensii speciale ? De ce sa respectam normnele UE pentru puscarii, cand putem sa-i scoatem pe infractori mai devreme, cu recursul compensatoriu al lui Buborel ? Este tipic pentru idioti . Actionezi asupra efectului dar nu faci nimic sa elimini cauza. Bravo Sarlatannis ai mai facut o categorie de cetateni privilegiati ! N U ca ar fi si ferititi . Dupa ce inghiti 63 de ani aerul poluat de nesimtirea poluatorilor cu complicitatea autoritatilor corupte si indolente esti prea bolnav ca sa te mai bucuri de pensie. Culmea ironiei (negre)este ca "autoritatile" isi omora cetatenii prin nepasare si coruptie le mai iau si banii ca sa plateasca amenzile date Romaniei de CJUE pentru poluare.https://www.greenpeace.org/romania/articol/4295/romania-condamnata-de-curtea-de-justitie-a-ue-pentru-esecul-sistematic-de-a-reduce-poluarea-din-bucuresti/ De ce in Romania toate amenzile se dau "institutiilor" care le platesc de la bugetul de stat si nu pe PERSOANA FIZICA Ministrului Mediului, Primarului, Sefului Garzii de Mediu, etc ? Cum este constrans un astfel de functionar (public) sau ales,, sa rezolve o problema, daca el indiferent de ce face el isi ia salariul , pensia speciala si șpaga pe PERSONA FIZICA iar amenda o plateste statul din taxele cetatenilor ? Nu ca as mai avea vreo asteptare de la tine, Sarlatannis, dar daca vrei sa faci ceva util societatii, da o lege ( stiu nu tu le faci, tu doar le dictezi) , prin care toate amenzile sa fie recuperate de la functionarul alesul vinovat (poprire pe conturile firmelor offshore, sechestrul pe diamante, si pe proprietatile din Brazilia. ale nevestelor ,amantelor si rudelor de gradul 1,2,3, Confiscarea extinsa ) Sa- vezi atunci ce grijulii ar fi.

+1 (1 vot)
Sorin80
30.05.2022, 14:45:56

Ce nenorocit de președinte! Și ăsta mai vrea un mandat sau chiar două după ce modifică constituția la mica înțelegere cu PSD. Nu-mi vine să cred că ajungem să-i regretăm pe Năstase ca prim-ministru și Iliescu ca președinte. Cu nemernici ca Iohannis putem să punem lacăt pe România, că-i în faliment total. Nu pensionezi pe nimeni înainte de a se împlini vârsta pentru că nu ai bazin de recrutare suficient când mulți pleacă peste hotare de lehamite și tai toate pensiile speciale care nu se reflectă în contributivitate, că astfel furi de la cei care au contribuit toată viața lor adultă la fondul de pensii. Trecem printr-o criză cum nu s-a mai văzut în istoria modernă și guvernanții nu știu să guverneze, ba chiar mai pun piedici prin cheltuieli care depășesc cu mult veniturile. Ce dezastru! Ce dezastru!

Modifică Setările