Politică

articolul anterior articolul urmator

Klaus Iohannis şi Victor Ponta intră în faza de coabitare silită

23
9 Jun 2015 20:55:59
Autor: Mădălina Mihalache
Klasu Iohannis şi Victor Ponta
Klasu Iohannis şi Victor Ponta

După şase luni în care a afişat o poziţie amicală faţă de premier, preşedintele Klaus Iohannis a schimbat imediat foaia după ce Camera Deputaţilor s-a opus ca procurorii DNA să înceapă urmărirea penală a lui Victor Ponta, acuzat de conflict de interese

Camera Deputaţilor a respins, ieri, cererea DNA de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, acuzat de conflict de interese pentru că l-a promovat în Guvern pe partenerul de afaceri, Dan Şova. Rezultatul votului de ieri – 231de voturi „împotrivă“ şi 120 „pentru“ – arată că majoritatea PSD din Camera Deputaţilor funcţionează în continuare fără niciun fel de cusur, în ciuda problemelor cu Justiţia a premierului Victor Ponta.
Mai mult decât atât, aritmetica din Parlament dezvăluie că inclusiv UDMR, partid aflat în Opoziţie, a votat alături de Putere pentru a-l feri pe Ponta să ajungă în faţa unui judecător. Cu toată majoritatea covârşitoare afişată de PSD, tot a existat un moment care le-a dat emoţii liderilor social-democraţi. După citirea rezultatului votului, mai mulţi membri ai opoziţiei au susţinut că, din formularea deputatului Florin Pâslaru, cel care a citit rezultatul votului în plen, ar fi reieşit că votul a fost în favoarea cererii DNA. „Ce-ai citit, mă?”, l-a întrebat Zgonea pe Florin Pâslaru. „S-a aprobat cererea de respingere. A zis altfel? Domnul Pâslaru, sper că nu aţi scris altfel. A fost adoptat proiectul de hotărâre, e corect. Votul este corect, nu îl mai comentăm, e obligatoriu de a fi transpus în documentele oficiale”, a lămurit situaţia, în final, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

UDMR a întors favoarea PSD
În total, Camera Deputaţilor este alcătuită din 367 de aleşi, iar coaliţia de guvernare – PSD, UNPR, PC, PLR – se bazează pe voturile a 208 parlamentari, cu 23 de deputaţi peste majoritatea parlamentară. Chiar dacă la şedinţă ar fi venit toţi deputaţii coaliţiei de guvernare, împreună cu toţi cei 17 parlamentari ai minorităţilor, care votează întotdeauna alături de Putere, rezultatul arată că Ponta a primit încă şase voturi de la deputaţii UDMR. „Vă mai amintiţi de Laszlo Borbely, care a fost salvat de majoritatea PSD? Probabil azi i-au întors serviciul lui Ponta“, a acuzat Ludovic Orban, liderul deputaţilor PNL.

În ciuda evidenţei matematice, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a încercat să dea impresia că poziţia sa este alta decât cea exprimată în Parlament. „Premierul va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în situaţia în care va trebui să termine cu guvernarea, cu daune mult mai mari pentru ţară, decât dacă ar face-o acum. Ar fi fost mai bine dacă ar fi renunţat acum la guvernare“, a opinat Kelemen pentru un cotidian maghiar. De partea cealaltă, PNL şi-a mobilizat exemplar deputaţii, însă degeaba. Alături de cei 112 liberali, împotriva lui Ponta au mai votat câţiva deputaţi din grupul lui Daniel Fenechiu (fost PPDD) şi de la PMP.

„Probabil nu l-aş fi suspendat“
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat imediat după votul acordat în Parlament. „Regret faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecţie pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. În continuare consider că soluţia pentru ieşirea din actuala situaţie este demisia domnului Victor Ponta din funcţia de prim-ministru“, a fost mesajul şefului statului.

La câteva ore de la votul din Parlament, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-au aflat faţă-n faţă la şedinţa CSAT care a avut loc la Palatul Cotroceni. După şedinţă, şeful statului a ţinut să-i mai transmită un mesaj lui Ponta, pe cât de calm, pe atât de dur. „Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil. Prima variantă pe care o avea la dispoziţie, cea mai onorabilă, era să-şi dea demisia. A doua variantă era să îşi convingă colegii, să se pună la dispoziţia procurorilor şi a judecătorilor şi să dovedească, practic, că este nevinovat.

Dacă şi-ar fi convins colegii din majoritatea parlamentară să încuviinţeze urmărirea penală, probabil nu l-aş fi suspendat din funcţie. S-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate pentru a lămuri problema. Premierul nu a avut curaj să facă asta. A ales în schimb a treia variantă, cea mai proastă. Parlamentul a executat ordinul lui Ponta“, a spus Iohannis. 

Ce scrie presa străină
Deznodământul din Parlament în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta a fost redat pe larg şi de presa străină. Publicaţii importante precum „The Washington Post“, „EU Observer“, BBC sau „Le Monde“ au relatat povestea, în articole cu titluri precum: „Parlamentul român susţine premierul, suspectat de conflict de interese“  sau „Parlamentul României blochează anchetarea premierului“.


Ambasadele avertizează: să se aplice legea în mod egal
Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Olandei la Bucureşti au reacţionat prompt la salvarea premierului Victor Ponta de către Parlament. Ambasada SUA a subliniat ieri că legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi cetăţenii, indiferent de demnităţi. „Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor“, se arată într-un comunicat transmis de misiunea diplomatică americană. Pe holurile Parlamentului, premierul Ponta a comentat succint: „E foarte corect ce a spus Ambasada SUA“. Întrebat cum se împacă poziţia Ambasadei SUA cu votul deputaţilor în cazul său, Ponta a replicat: „Păi să se aplice tuturor !“. Spre seară, diplomaţia americană a revenit cu un mesaj şi mai concludent. „Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru blocarea procedurilor judiciare“, a transmis Ambasada SUA.

O reacţie tranşantă  a venit şi din partea Ambasadei Olandei. „Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai ample legate de atitudinile faţă de Justiţie şi corupţie din România. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV“, arată Ambasada Olandei. Raportul MCV este menţionat şi într-un comunicat al Ambasadei Marii Britanii care aminteşte că, „înainte de Summitul G7 din Germania, prim-ministrul David Cameron a atras atenţia asupra corupţiei ca o ameninţare la adresa prosperităţii şi securităţii statelor, oriunde în lume“. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

mitrut
9.06.2015, 21:18:55

Coabitarea cu Ponta e posibila numai daca esti mafiot ca el. Iohannis a crezut ca poate face ceva cu duhul blandetii. Naiva gandire. Ciuma pe care Ponta o reprezinta ori e eradicata, ori se intinde ca o molima peste tara si pierim cu totii. Si cum unora le place ciuma asta, pericolul e urias.

+5 (11 voturi)
Chirita
9.06.2015, 21:35:45

Definitie pt. coabitare silita. Asada: Coabitare silita = scarba si lehamite fata de o persoana sau obiect, cu care, constrans de imprejurari, trebuie sa convietuiesti ori sa iei contact din cand in cand. Sper ca dl Johanis sa aiba suficient Sagrotan pe care sa-l foloseasca dupa intrevederile cu ponta.

0 (4 voturi)
. adrian75
9.06.2015, 21:44:47

Asa nu o sa intram in vecii vecilor in spatiul Schengen- parca conditia a fost sa luptam impotriva coruptiei, nu ca sa votam un guvern de penali, in frunte cu cel mai corupt si mincinos premier, Victor pontaIl si inteleg pe Iohannis ca nu mai vrea sa aiba de a face cu acest om.

+1 (5 voturi)
Stefanescu Marian
9.06.2015, 21:50:12

Ponta a ales să se sinucidă.El şi PSD nu cedează şi asta îi va costa ieşirea din viaţa politică pe uşa din dos.Nu le pasă că scuipă pe onoarea României,pe oripilarea UE şi a SUA,pentru ei a ceda puterea este echivalent cu moartea.Anunţul este clar:se anunţă decesul PCR transformat în FSN transformat în PSD.Iar Ponta este groparul acestui partid fost comunist.Cam aşa s-a întâmplat în Polonia şi în restul statelor foste comuniste,TOATE partidele foste comuniste au fost trimise la groapa de gunoi a istoriei.Spre ruşinea noastră noi românii suntem singurul popor la care cancerul comunist a rezistat 25 de ani;de aceea suntem cei mai săraci din Europa şi cu un stat mafiot croit de foştii comunişti şi securişti.Să ne eliberăm de această plagă din sufletele noastre.Şi să creăm o altă societate care să poarte numele unei noi primăveri.Să căutăm în noi înşine puterea de a împinge înainte poporul şi societatea românească.Aşa să ne ajute Dumnezeu.

+2 (6 voturi)
m lupascu
9.06.2015, 22:26:11

- cu un parlament ilegitim 582/300 care isi impune propriile privilegii, un prim ministru cercetat penal si un presedinte incompatibil in spiritul legii, avem acelasi usl care a performat lovitura de stat ratata - nu s-a schimbat absolute nimic, doar crinul

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (23)