Kompromatul şi alegerile prezidenţiale din România

„Este necesară o investigaţie serioasă a Parlamentului în ceea ce priveşte atât acuzele lansate de preşedintele României”

Articolul de faţă analizează etimologia, semantica şi istoria conceptului rusesc de kompromat şi discută consecinţele pe care folosirea acestuia ca armă politică, mai ales în campania electorală, le are asupra edificiului democratic şi a instituţiei alegerilor.

În definirea tipologiei actelor de corupţie în societăţile postcomuniste, Rasma Karklins, profesor emerit la Universitatea Illinois din Chicago, introducea ca o particularitate a scenei politice din Europa Central-Răsăriteană folosirea Kompromatului (компромат) în scopul şantajului politic.[1] Într-adevăr, o simplă căutare pe motorul cel mai popular din lume ne oferă 215.000 rezultate cu termenul cheie „kompromat”. Există chiar site-uri specializate în Rusia, Ucraina şi în alte state care, în schimbul unei sume de bani, se angajează să publice material compromiţător despre aproape oricine.

Dar ce este Kompromatul şi care este istoria acestui concept care pare să confere particularitate campaniilor prezidenţiale din România ultimii ani? Termenul rusesc de kompromat nu are un echivalent în limba română, aşa după cum nu există un termen similar în alte limbi europene. Înţelesul său este de material compromiţător. Geneza acestui termen se regăseşte în jargonul NKVD-ist al anilor ’30 ai secolului trecut, termenul născându-se ca o abreviere menită să definească documentele aflate în posesia ”ochilor şi urechilor” regimului stalinist, materiale care puteau fi folosite împotriva unei persoane aflate sub investigaţie sau supusă şantajului. Termenul a ajuns, cu timpul, să desemneze o varietate de mijloace de compromitere a unei persoane care cuprind, potrivit lui Ákos Szilágyi, analist al acestei problematici, aducerea în spaţiul public (sau ameninţarea cu aducerea în spaţiul public) a unor informaţii, documente, dovezi şi dezvăluiri care au ca scop denunţarea unei persoane, expunerea, demascarea sau calomnierea acesteia, sau a unor alegaţii menite să distrugă sau să compromită un adversar politic sau un om de afaceri. Alena Ledeneva, profesor de studii politice şi sociale la University College of London, care a studiat îndeaproape acest fenomen, a identificat tipurile de kompromat în context rusesc, forme care cred că se regăsesc, în bună măsură, în societăţile postcomuniste în general.[2] Legăturile cu serviciile de spionaj ale unei persoane îşi află fireşte locul în gama de acuzaţii care pot fi aduse unei personalităţi politice de către adversarii săi.

De ce cred că este periculoasă pentru edificiul democratic folosirea kompromatului împotriva adversarilor politici? În primul rând, deţinerea şi utilizarea unor informaţii compromiţătoare în vederea realizării obiectivelor unuia sau unora dintre actorii politici, în special în perioada campaniei electorale, tinde să distorsioneze sensul acelei competiţii politice care ar trebui să fie de identificare a problemelor celor mai importante cu care se confruntă o comunitate şi de informare a publicului cu privire la soluţiile pe care fiecare dintre competitori le oferă în vederea rezolvării acestora, astfel încât electoratul să poată alege în deplină cunoştinţă de cauză programele care i se par cele mai potrivite. În al doilea rând, folosirea materialelor compromiţătoare şi legăturile privilegiate ale unor actori politici cu serviciile secrete subminează nu doar imparţialitatea serviciilor secrete româneşti (să nu uităm că acestea au fost aservite unor interese politice partizane încă din perioada regimului lui Carol al II-lea), dar şi încrederea populaţiei în procesul electoral, în clasa politică, în edificiul democratic în general. Scena politică dă impresia că este manevrată din umbră de nişte păpuşari care nu dau socoteală nimănui, iar figurile care defilează pe această scenă îşi pierd orice credibilitate în privinţa capacităţii lor de a expune şi urmări platforme şi idei politice în deplină independenţă şi transparenţă.

Toate acestea mă fac să cred că este necesară o investigaţie serioasă a Parlamentului în ceea ce priveşte atât acuzele lansate de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cât şi incompatibilitatea în care, dacă acestea sunt întemeiate, s-a aflat prim-ministrul, domnul Victor Ponta. De asemenea, investigaţia trebuie să lămurească opinia publică cu privire la sursa informaţiilor deţinute de şeful statului şi la modalitatea în care acestea au fost lansate în spaţiul public. În fine, comisia parlamentară ar trebui să lămurească dacă serviciile secrete sau membri ai acestora şi-au respectat atribuţiile de serviciu sau s-au implicat în mod ilegal în campania electorală.

[1] Rasma Karklins, The system made me do it. Corruption in post-communist societies, M.E. Sharpe, New York, London, 2005, p. 25

[2] A se vedea capitolul III al lucrării acesteia intitulată How Russia Really Works: The Informal Practices That Shaped Post-Soviet Politics and Business, Cornell University Press, Ithaca, 2006.