L-au boicotat parlamentarii români pe Zelenski?

Niciun lider român nu a ştiut cum să răspundă discursului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski din Parlamentul României.

Pentru că niciunul dintre ei nu e visceral deranjat de ororile pe care le fac ruşii în Ucraina? Pentru că le-a intrat compromisul în sânge? Pentru că pasiunea lor pentru libertate e limitată? Pentru că sunt lipsiţi de virtuozităţi oratorice? Sau pentru că, pur şi simplu, nu le pasă?

Pare că toţi abia aşteptau să se termine şi să plece la cină. Întreg plenul era o masă amorfă de subproduse politice, care fără să-şi dea seama duc ţara spre locuri riscante.

De la începutul războiului din Ucraina, niciun politician român nu a avut vreun discurs memorabil, despre dramele fără sfârşit din ţara vecină, despre copiii rămaşi fără părinţi, despre părinţii rămaşi fără copii, despre lumea care se schimbă iremediabil, fără să ne dăm seama.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a asistat la şedinţa în care a vorbit Zelenski. Nu i s-a părut un bun moment să recupereze absenţele mandatelor sale şi nu i s-a părut un moment bun să spună cum vede viitorul României în coasta Rusiei cu o Ucraină distrusă. Sau pur şi simplu a evitat comparaţiile, s-a temut să se măsoare cu Zelenski, de parcă ar fi fost vorba despre o competiţie, nu despre o manifestare simbolică în care liderii români voiau să-şi arate grija, neliniştea şi susţinerea din adăpostul lor călduţ, faţă de confraţii lor aflaţi în bătaia puştii. Să le spună că adesea curajul e mai important decât puterea şi că acest lucru se vede atât de bine în rezistenţa ucrainenilor.

Nici la Klaus Iohannis, nici la alţi politicieni români nu poţi ştii niciodată dacă tăcerile au legătură cu angoasele lor, cu laşităţile lor sau doar cu trufia.

La fel ca în celelalte parlamente, unde preşedintele ucrainean a fost invitat, prin sistem video, să vorbească despre situaţia grea în care se află ţara sa, şi în România trebuia să fie un moment emoţionant de empatie şi susţinere. De ce nu a putut fi aşa?

În primul rând, pentru că începutul discursului preşedintelui Zelenski a fost ratat din motive tehnice, apoi, fiindcă traducerea nu se auzea, iar traducătorul oficial al parlamentului avea trac sau doar nu se descurca. A fost un boicot. Din neglijenţă, din prostie, din nepăsare, din neprofesionalism, dar un boicot, care a funcţionat mai eficient decât protestul extremiştilor veniţi cu tricolorul după ei, pentru a-şi arăta ranchiuna şi lipsa de compasiune pentru ororile războiului. Apoi discursurile celor mai importanţi trei oameni în stat, după Klaus Iohannis, au fost nişte compuneri mediocre, citite poticnit, fără entuziasm, fără pasiune, fără pic de înţelegere pentru tragediile care au loc atât de aproape de România.

Preşedintele Ucrainei a venit, în schimb, mult mai bine pregătit, şi-a început prezentarea cu imaginile terifiante ale masacrului de la Bucea, apoi, încercând să se apropie de românul obişnuit, l-a comparat pe Putin cu Ceauşescu şi a explicat că oamenii de acest fel pierd legătura cu realitatea şi „sunt dispuşi să sacrifice milioane de vieţi pentru a-şi pune în practică ideile nebuneşti”. Zelenski a spus că „ruşii vor să treacă de Nikolaev şi să ocupe Odessa, iar de la Odessa e un pas până în Moldova”. A subliniat că pentru Ucraina „e fundamental să apere stabilitatea şi independenţa Republicii Moldova”, pentru că acest lucru înseamnă şi securizarea întregii regiuni dunărene.

Preşedintele ucrainean a acuzat indirect România atunci când a spus că trebuie închise porturile pentru navele ruseşti şi când a insistat că trebuie oprit tranzitul mărfurilor spre şi din Rusia. Dar la final a făcut şi o promisiune pentru când se termină războiul: „Vom acorda întreaga noastră protecţie comunităţii româneşti din Ucraina”.

Primirea pe cale virtuală a preşedintelui Ucrainei în Parlamentul României a scos la iveală detalii neplăcute: nepăsarea mioritică a politicienilor autohtoni, resemnarea şi orizontul lor monoton. În acelaşi timp au existat tot felul de reticenţe împotriva acestei ceremonii dedicate lui Zelenski, provenite nu doar de la extremişti, ci şi de la social-democraţi, inclusiv de la liderul partidului, care cerea notificări oficiale pentru prezenţa preşedintelui ucrainean în parlament. Social-democraţii continuă să nu se delimiteze de deputatul PSD Daniel Ghiţă, care a spus de săptămâna trecută că va părăsi sala de şedinţe dacă Zelenski vine să le vorbească românilor. Ieri a reluat şi extins mesajul îndreptat împotriva preşedintelui ucrainean: „Zelenski, nu aveţi ce să ne declaraţi in Parlamentul Românei. (...) Luăm de la gura seniorilor să cumpărăm arme, când se putea evita acest război, inutil”. Preşedintele AUR George Simion vorbeşte şi el tot mai apăsat împotriva Ucrainei „pentru felul în care a abordat relaţia cu românii”. Mult mai agresivă este senatoarea Diana Şoşoacă, fosta sa colegă de partid, care insistă că Volodimir Zelenski s-ar afla într-un buncăr la Braşov şi care a fost săptămâna trecută la Ambasada Rusiei pentru a prezenta „o poziţie de neutralitate a României”, deşi ţara e membră NATO.

Sabina Fati - Deutsche Welle