La căderea guvernelor găseşti viitorii politicieni

L-am văzut pe Sorin Ciobanu în seara de 3 noiembrie, protestând. Astăzi candidează pentru un post de deputat. Numai din interior poţi schimba sistemul.

Umblam prin centru, în seara de 3 noiembrie 2015, mai ceva decât un turist japonez obsesiv, cu camera foto, două telefoane şi microfon, încercând să prind momentele cele mai fierbinţi de Soroşism ale revoltei Colectiv. Lucram pentru un site de ştiri şi eram la Universitate, transpirat, emoţionat, fără să fiu jurnalist get-beget, nici măcar începător. Pur şi simplu simţeam că trebuia să fiu acolo, pentru mine şi pentru gluma de site pe care o reprezentam, cu live tweet-uri şi statusuri pe Facebook. Ţin minte şi acum că greii jurnalismului românesc, întrezăriţi printre demonstranţi, umblau calmi, cu mâinile în buzunare, specializaţi pe privit şi înţeles. Acela era jurnalismul de calitate. 

Când oamenii au rupt cordonul de jandarmi, am observat cu întârziere că bulevardul era blocat încă de la Piaţa Romană. Era o ştire pierdută. Un grup mare de ultraşi au luat-o grăbit şi organizat spre Palatul Victoria. Lumea i-a urmat, eu după ei, jonglând între device-uri şi înjurând calitatea proastă a pozelor făcute. Pe drum am întâlnit prieteni, oameni tineri, gură-cască sau ţinând în mâini sloganuri scrise la repezeală. Erau toţi tăcuţi, nu prea se scanda. În inerţia tragediei, formau mai mult o procesiune funerară, de furie mută, un prelung cordon al pomenii nedorite.

La 29 de ani, eu imi doresc o viaţă, iar ei îmi sapă o groapă.

L-am întrezărit pe Sorin pe marginea drumului, pe la KFC, cu un semn discret, de mărime A4 în mâini, pe care scria, din câte ţine minte, „La 29 de ani, eu imi doresc o viaţă, iar ei îmi sapă o groapă”. Mi-a zâmbit timid. Îl ştiam de câţiva ani, implicat în politică şi pasionat de tot ceea ce înseamnă activism. Era un tânăr care simţea ce se petrece poate mai mult decât mine. I-am strâns mâna şi ne-am pierdut, fiecare, în marea de oameni. Tristeţea cuprindea o capitală vinovată şi bolnavă.

Sorin Ciobanu candidează acum pentru un post de deputat în Vaslui, mai exact în Bârlad, acolo unde s-a născut. Clipul de mai sus, pe care l-a postat pe Facebook, îl arată îmbrăcat corect, la costum, spunând tot ceea ce trebuie şi având emoţii vizibile, dar care inspiră umanitate. E tânăr şi cu idei, practic cam tot ce ar trebui să fie speranţa în politică. Nu ştiu să fie copil de bani gata, nepotul lui Arcul de Triumf sau mai ştiu eu ce. Cred că este un om care a lucrat un pic în politică şi care a văzut, cu reflexele dobândite, o oportunitate. A luat-o. Faţă de alţi oameni pe care-i cunosc personal şi care candidează la aceste alegeri, cred că povestea lui e cea mai onestă, în această privinţă. Vorbim totuşi de Vaslui, să vrei să candidezi acolo este mai mult o pedeapsă, decât o oportunitate, dar omul merge pe linia slujbelor, a promovării tinerilor, e okay. 

De asemenea, nu ştiu dacă a ales bine să candideze pentru Alianţa Noastră România, partidul lui Marian Munteanu. Experienţa îmi spune că orice intrare, indiferent de partid, în politica mare, ar trebui făcută. Numai din interior poţi schimba sistemul. Mai ştiu şi că acest tânăr educat, din mediul urban, care protesta împotriva corupţiei şi a comunismului care încă se observă, pe la colţurile acoperite cu termopanele tranziţiei, va avea de luat nişte decizii extrem de grele, ca politician. N-aş dori să fiu în locul lui. În acelaşi timp, pe el l-aş vota să reprezinte (nu partidul!), ci societatea. 

Ca exemplu personal, om care a lucrat, practic, pentru Ponta, ca apoi să-i documenteze căderea, pot spune că societatea perverteşte şi forţează tinerii către compromisuri hâde. Nu sunt eu un exemplu direct (eu sunt un oportunist), dar există o dezbatere încă neterminată pe tema tinerilor, a viitorului lor în această ţară. Implicarea lor, chiar şi prin mizeria foştilor securişti şi turnători, este mai de dorit, dacă au caracterul necesar şi instinctul de supravieţuire corect, decât simpla strângere de nemulţumiri şi emigrarea în masă. 

În acea seară, s-a ajuns de la 30 de oameni la 25.000 în trei ore, majoritatea tineri care luau în piept sistemul, odată cu majoratul. Cei mai în vârstă, am simţit, erau toţi acolo protectiv, gata să apere tinerii. Mai erau acolo şi dintr-o vină comună, nu doar a politicienilor, a lui Ponta sau a establishmentului politic, a primarilor incompetenţi sau a unor instituţii impotente în faţa unui dezastru. O bună parte din oamenii care au coborât în stradă au legitimat protestul prin faptul că participaseră activ, cu fiecare şpăguţă dată, cu fiecare şmecherie din trafic, cu fiecare grijă pusă de o parte şi cu fiecare vot acea groaznică tragedie. Auto-curăţirea de corupţia mică, prin acel marş ispăşitor, a dărâmat o parte din corupţia mare. 

Îmi doresc ca Sorin şi alţi tineri ca el, împinşi de ce au văzut în acea seară, să o dărâme cu totul.