La ce foloseşte duelul Ponta-Băsescu

Nu cunosc cazuri de o asemenea virulenţă. Adică, într-o ţară cu problemele de felul celor cu care se confruntă România, factorii instituţionali de decizie politică de talia preşedintelui şi prim-ministrului, să se războiască, să se duşmănească la sânge, ostentativ, în faţa întregului popor ca şi în văzul întregii lumi.

Mai rău ca pe maidan. Unul nu scapă niciun prilej–dar niciunul–indiferent ce problemă ar aborda, să arunce cele mai otrăvite săgeţi, cu cuvinte de ocară de care te cuprinde ruşinea numai auzindu-le necum rostindu-le, celălalt neirosind niciun prilej - dar aproape niciunul- să-l facă pe adversar hoţ şi mincinos. În profesia de avocat am avut nenumărate cazuri în care astfel de părţi beligerante cereau satisfacţie justiţiei. Dimpotrivă, preopinenţii noştri pare că încearcă sentimente de satisfacţie, de beatitudine având, sau anume căutând prilejul debordării scandalului la cele mai fierbinţi cote.

Nu, evident, nu-i vorba aici de probleme private, particulare, a două persoane oarecare ci de probleme cu impact asupra politicii şi imaginii ţării. De politică, de preocupările reale şi serioase ale politicii pare că nu se mai ocupă nimeni. Ţara s-a împărţit în două tabere întocmai ca francezii pe vremea afacerii Dreyfus. Instituţiile, începând cu partidele şi sfârşind cu ultima verigă politico-administrativă, cetăţenii, familiile, prieteniile chiar, s-au regrupat în tabere adverse, absolut ireconciliabile. Întocmai ca între cei doi, nu e loc de argumente raţionale. Uşurinţa cu care preopinenţii îşi aruncă unul altuia cele mai grave acuze a contaminat şi masa. Nu mai vorbim de televiziuni şi alte mijloace de întreţinere şi difuzare a scandalului.

 Mă urc într-un taxi în Bucureşti. Pe necunoscute, şoferul se lansează la acuze drăceşti împotrriva lui Băsescu. Ştiu de la prima frază de unde le are: exact aceleaşi ca la Antena 3. Nu-i chip, dimpotrivă, ar fi periculos să-l contrazici. Omul a devenit fanatic în credinţa sa pe care n-o poate argumenta decât din auzite. Cam acelaşi lucru cu un domn în pauza unui concert simfonic. De data aceasta săgeţile se îndreaptă spre Ponta. Tot atât de lipsite de argumentaţie. Unei distinse doamne i-au trebuit peste douăzeci de ani pentru a-mi mărturisi că „simpaticul” Petrică (Roman) n-a meritat preţuirea pe care i-a închinat-o ilo tempore.

Dar partea hazlie, în acelaşi timp însă regretabilă şi periculoasă este că, în acest război ideatic, se exprimă convingeri inexpugnabile fără contingenţă cu problemele reale ale ţării. Vina nu-i numai a competitorilor. De fapt nu-i uşor, ci dimpotrivă, să emiţi judecăţi politice pertinente. Pe această realitate s-au bazat (se bazează) şcolile de tip Voiculescu, cu rezultate mai mult decât remarcabile în manipularea opiniei publice. Este păcatul ce apasă cu măsură asupra democraţiei noastre postdecembriste, cu repercursiuni nefaste asupra efortului de dezvoltare şi progres.

Atmosfera de luptă a tuturor împotriva tuturor, copios stimulată de interminabila gherilă între cei doi protagonişti, repercutează profund negativ şi înafara ţării. În special asupra politicii externe. Iată spre exemplu, în cazul Ucrainei, Polonia s-a implicat vizibil pe când noi ne-am mărginit la inofensive declaraţii. La rândul său, încrederea de care avem atâta nevoie este în gravă suferinţă. Cum judecă reprezentanţii străini la Bucureşti spectacolul acesta care face deliciul complezent al prea multor români? Ce judecată pot emite înalţii reprezentanţi ai politicii europene şi nu numai, când doi înalţi reprezentanţi ai noştri nu încap în acelaşi avion? Şi până în cele din urmă, ce imagine, ce credibilitate oferă o ţară a cărei principale instituţii, Preşedinţia şi Guvernul, se războiesc necontenit? Ieri pe taxe şi impozite. Acum pe acciză. Mâine pe ce?

Se  va găsi pretextul căci în realitate, accesul la/şi deţinerea „tainelor”şi „măreţiei” puterii este motorul care alimentează şi întreţine sfada. Speranţa este că odată şi odată românii vor realiza de partea cui este adevărul şi dreptatea, că pe această bază vor pune capăt penibilei, inutilei răfuieli, indiferent de protagonişti.