Legea 5G prinde viteză în Parlament. Deputaţii au dat raport de admitere pe forma înaintată de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul condus de Ludovic Orban şi Anca Dragu va trece proiectul Guvernului în procedură de urgenţă FOTO Inquam Photos / George Călin
Parlamentul condus de Ludovic Orban şi Anca Dragu va trece proiectul Guvernului în procedură de urgenţă FOTO Inquam Photos / George Călin

Proiectul Guvernului privind Legea 5G a primit miercuri raport de admitere din partea comisiilor juridică, de apărare şi de tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor. Actul normativ a fost adoptat în forma transmisă de Guvern, fără a fi adoptat niciun amendament. Votul final în plenul Camerei Deputaţilor, care este primul for sesizat în acest caz, va fi dat, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit proiectului, pentru a putea participa la construirea reţelelor de telecomunicaţii 5G în România, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiţii concomitent: nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente

Cel mai mare contestatar al proiectului este compania chineză Huawei, aceasta fiind  supusă unor sancţiuni din partea SUA pentru conduită corporativă neetică şi se supune unui sistem juridic opac – cel chinez – care nu impune practici corporative transparente.

Încercări de tergiversare a dezbaterilor

Deputaţii au continuat să dezbată în procedură de urgenţă Legea privind reţelele 5G, cu toate că din partea companiilor asiatice, în special cele chineze, este făcut un lobby puternic pentru temporizarea adoptării proiectului de lege. Parlamentarii români au primit la finalul lunii aprilie cu un val de petiţii de la companii şi asociaţii chineze, toate fiind îndreptate împotriva Legii privind securitatea reţelelor 5G. Companiile şi asociaţiile nu au legătură doar cu telecomunicaţiile, ci sunt şi din domeniul alimentaţiei sau din construcţii, iar acestea cer amânarea adoptării actului, pe motiv că trebuie introduse criterii tehnice privind riscurile cibernetice.

Introducerea de criterii tehnice ar obliga România să notifice Comisia Europeană şi aplicarea Directivei UE 2015/1535. Acum, în condiţiile în care legea nu prevede criterii tehnice, România nu are obligaţia de a notifica autorităţile de la Bruxelles. De altfel, acest lucru a fost dezbătut în cadrul unui Comitet interministerial de anul trecut, când Guvernul Orban a hotărât că nu va exista nicio notificare a Bruxelles-ului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite