Legea alegerilor locale, adoptată cu largă majoritate în Senat. Baronii nu vor mai fi aleşi de către cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD şi PNL vor alegerea preşedinţiilor de CJ din rândul consilierilor FOTO Arhiva Adevărul
PSD şi PNL vor alegerea preşedinţiilor de CJ din rândul consilierilor FOTO Arhiva Adevărul

PSD şi PNL şi-au dat mâna şi au votat legea alegerilor locale, care prevede desemnarea primarilor dintr-un singur tur de scrutin şi alegerea preşedinţiilor de Consilii Judeţene din rândul consilierilor judeţeni.

Legea alegerilor locale, iniţiată, prin consens, de către membrii Comisiei  de Cod Electoral, a fost votată cu 114 voturi „pentru“ şi trei voturi „împotrivă“ în plenul Senatului. Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca deputaţii să aibă ultimul cuvânt.

Deşi Klaus Iohannis le-a cerut ferm parlamentarilor să reflecteze cu privire la sistemul electoral pentru alegerile locale, Comisia de Cod Electoral a votat ca edilii să fie aleşi ca şi până acum, adică doar dintr-un singur tur.

În primul său discurs din noua sesiune legislativă, preşedintele Klaus Iohannis le-a trasat aleşilor sarcinile prioritare. În contextul necesităţii plămădirii rapide a unui nou Cod Electoral, şeful statului le-a cerut parlamentarilor să „reflecteze la rece“ principiile care vor sta la baza noii legi electorale privind alegerile locale.

„Noi, întreaga clasă politică, trebuie să reflectăm la rece dacă alegerea dintr-un singur tur de scrutin a preşedinţilor de Consilii Judeţene sau a primarilor a fost o decizie oportună sau nu, dacă a adus administraţia mai aproape de cetăţean sau nu“, a fost mesajul transmis de şeful statului. Deşi toţi aleşii l-au aplaudat frenetic pe preşedinte, semn că se vor conforma cerinţelor, reflecţia aleşilor nu a ţinut foarte mult.

Parlamentarii doresc menţinerea vechiului sistem de vot pentru primari, deoarece este singura modalitate prin care edilii cu vechime pot să mai câştige un nou mandat. Mai departe, aleşii au nesocotit îndemnurile lui Klaus Iohannis şi în privinţa alegerii preşedinţiilor de Consilii Judeţene, care, prin desemnarea acestora din rândul consilierilor, îndepărtează şi mai mult Admnistraţia de cetăţeni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite