Legea anti-plastic, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 3 iulie, nu e gata. Tanczos Barna: Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Tanczos Barna FOTO Facebook Tanczos Barna
Ministrul Tanczos Barna FOTO Facebook Tanczos Barna

România a avut la dispoziţie doi ani ca să transpună în legislaţia internă Directiva UE privind interzicerea unor produse din plastic, însă nu a făcut-o deşi din 3 iulie ar trebui să se aplice prevederile europene. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, arată cu degetul către ministerele Sănătăţii şi Economiei, care nu au oferit sprijin, potrivit Hotnews.

„Teoretic în câteva zile ar fi trebuit să avem în vigoare acest act normativ. Nu suntem în stadiul în care am putea să aprobăm varianta finală, dar înţeleg de la colegi că au avut loc multe discuţii, cel puţin interinstituţionale şi chiar dacă unele dintre feedback-uri au lipsit din partea colegilor de la diverse ministere, trebuie să mergem înainte şi să definitivăm textul de act normativ”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Tanczos Barna a precizat că problema cea mai importantă este perioada de tranziţie şi se lucrează la un act normativ prin care, începând din această vară, cel puţin la festivaluri, să fie interzise produsele din Directivă.

„Ca o primă concluzie, după ce săptămâna trecută, acum două săptămâni, am avut mai multe discuţii cu colegii mei, cred că problema cea mai complexă care trebuie rezolvată este perioada de tranziţie. Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv", a afirmat Tanczos Barna.

Ministerul Mediului a spus că „nu prea a primit semnale, nici sprijin" de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.

„Nu prea am primit semnale nici sprijin nici de la Ministerul Sănătăţii, deşi ţigările şi filtrele acelea care sunt single-use practic sunt cumva, într-un fel, în ograda, în curtea Ministerului Sănătăţii. Ministerul Economiei, ca în România de obicei, nu ştie să calculeze un impact sau consecinţele interzicerii producţiei acestor produse din plastic. Indiferent de abordarea instituţională, noi avem obligaţia să implementăm Directiva şi să facem transpunerea în cursul verii. Acest lucru se poate face printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dacă ne mişcăm destul de repede şi avem un ok din partea asociaţiilor, a producătorilor, din partea întregului spectru afectat de transpunerea acestei directive. Putem eventual să mai aşteptăm un pic şi să vină înapoi Parlamentul, din septembrie, să intre pe procedură parlamentară standard. Acest lucru va genera un risc de penalităţi, de infringement din partea Comisiei. Nu suntem singura ţară care nu e gata cu această procedură, dar mie mi-ar fi plăcut să fim printre cei care au rezolvat aceste chestiuni în timpul stabilit, sau înainte de deadline-ul stabilit pentru transpunere", a explicat ministrul Mediului.

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite