Politică

articolul anterior articolul urmator

Legea lui Avram Iancu şi situaţia românilor din Ucraina, rezolvate prin Fugă de Iohannis Sebastian Bach

2
19 Mar 2015 23:54:42
Bogdan Diaconu
Anatol Popescu (al doilea din stânga), autorul scrisorii către Iohannis, la conferinţa de la Parlament (19.02.2015) despre tragedia românilor din Ucraina, înconjurat de doi dintre jurnaliştii interzişi de Kiev
Anatol Popescu (al doilea din stânga), autorul scrisorii către Iohannis, la conferinţa de la Parlament (19.02.2015) despre tragedia românilor din Ucraina, înconjurat de doi dintre jurnaliştii interzişi de Kiev

Preşedintele Iohannis spune că ”susţine” legea prin care Avram Iancu să fie declarat Erou al Naţiunii Române, numai că nu a promulgat-o. Preşedintele îşi merită astfel supranumele de Iohannis Sebastian Bach prin felul măiastru în care îşi compune partiturile în forma clasică de preludiu şi fugă pe orice temă dată. Preludiul a fost înainte de alegeri şi a fost seducător pentru mulţi. De atunci, primim numai Fugă. În sensul propriu al termenului.

Respingerea legii prin care Avram Iancu primea titlul de Erou al Naţiunii Românie este numai un exemplu pe tema dată. Dar nu singurul. În vizita din Ucraina, Iohannis abia a făcut referire la jumătatea de milion de români incluşi în statul ucrainean dintr-o conjunctură nedreaptă a istoriei şi prin maşinaţiunile URSS pe care statul ucrainean le continuă cu mult succes. 

Iată singura frază prezidenţială, memorabilă prin abstractul ei, din declaraţia comună de presă din cadrul vizitei de la Kiev, în care îi pomeneşte oarecum pe cei 500.000 de români din Ucraina: ”Am convenit că trebuie să dăm o vizibilitate mai bună comunităţilor noastre etnice care trăiesc în România, respectiv în Ucraina. Ele trebuie să devină un liant şi un pod în relaţiile noastre. În acest sens, este nevoie ca mecanismele relevante pe linie guvernamentală să îşi reia activitatea şi să abordeze aspecte de actualitate”. Cei circa 60.000 de ucraineni din România au însă un parlamentar la Bucureşti şi libertatea să fie ucraineni. Cei 500.000 de români din Ucraina ar trebui să fie lăsaţi să fie români şi aibă cel puţin 8 parlamentari la Kiev, dacă tot a pus Iohannis cele două minorităţi pe picior de egalitate.

Mai multor jurnalişti români li s-a interzis accesul în Ucraina ca să nu vorbească despre situaţia minorităţii româneşti. Nicio vorbă despre aceştia. Iar când a fost invitat să-i întâlnească pe reprezentanţii românilor din Ucraina, Iohannis a răspuns printr-o Fugă. De ce s-a mai dus preşedintele la Kiev, ca să fie ambasadorul Germaniei?

Şi Fugile curg cu nemiluita. Înainte de alegeri, Iohannis a promis că renunţă la imunitate, ca să dea un exemplu. ”Vă spun că primul lucru la care vreau să renunţ este imunitatea preşedintelui României”, spunea Iohannis pe 6 noiembrie 2014. Dar asta era în vremea preludiului... Aţi mai auzit ceva pe acest subiect? Nu, pentru că acum suntem în timpul Fugii. În plus, PNL a contribuit la scăparea lui Borbely de urmărirea penală în urma unui vot complice la Camera Deputaţilor, aşa că preşedintele a lăsat-o mai moale cu problema imunităţii... Mai ales că UDMR este deja înţeles cu PNL să intre împreună la guvernare cu prima ocazie, aşa că, dacă interesele o cer, ne doare în orgă de statul de drept şi de promisiuni.

Iohannis Sebastian Bach s-a confruntat chiar de la început cu probleme în numirea unor consilieri nu tocmai reprezentativi pentru speranţa cu care a fost investit pe 16 noiembrie, ca să nu spunem că erau o contrazicere flagrantă a votului respectiv. A promis că va ţine seama de părerea diasporei care a criticat opţiunile respective. Apoi i-a numit şi gata, tăcere, în stilul clasic de Fugă.

Orice nu-i convine preşedintelui este tratat cu o Fugă absolută. Despre ponegrirea în Marea Britanie chiar a celor care au stat la coadă ca să-l ungă la Cotroceni nicio vorbă. Despre fuga lui Marko Attila în Ungaria, la fel. Dar, într-adevăr, felul în care i-a sărit pe cei 500.000 de români din Ucraina pe care Kievul se străduieşte să-i asimileze, reprezintă de departe cea mai reuşită Fugă a lui Iohannis Sebastian Bach. Cel puţin până acum. Sunt convins că poate mai mult de atât.

Câte Fugi poate compune Iohannis după un singur preludiu, cel din campania electorală? Nenumărate. Are 5 ani la dispoziţie, iar prolificitatea sa este doar la început. Dar sistemul componistic este deja construit, ca într-un Clavecin Bine Temperat în care regulile de bază sunt clare şi imuabile, iar tonalităţile stabilite pentru totdeauna. Din când în când, dacă Fuga nu este bine primită de public, compozitorul de la Cotroceni ne dă o cheie alternativă de interpretare pe Facebook. A făcut-o, magistral, în cazul respingerii legii lui Avram Iancu. Am aflat astfel că preşedintele susţine legea şi că moare de nerăbdare să o promulge. Doar că altădată. Poate după ce UDMR se suie cu arme şi bagaje în căruţa guvernării PNL. Sau niciodată, dacă publicul uită de acest concert ratat. Aşa se naşte o Fugă reuşită...

P.S. Pentru că preşedintele specializat în Fugă nu are timp pentru jumătate de milion de români (oare din cauză că, neavând cetăţenia română, nu votează?), îi aduc pe această cale la cunoştinţă scrisoarea deschisă pe care i-a adresat-o Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei „Basarabia" a românilor din Regiunea Odesa, după ce preşedintele i-a fentat pe românii din Ucraina prefăcându-se că nu există. L-am vizitat pe Anatol Popescu la Ismail, în Basarabia de Sud, pe 15 iunie 2014, şi în urma acelei întâlniri un jurnalist cu care am mers în Ucraina, Eugen Popescu, a primit interdicţie de a intra pe teritoriul Ucrainei. Încă aştept de la MAE (AICI) să fiu informat dacă şi eu am primit această interdicţie de vreme ce am participat la aceeaşi întâlnire a românilor. L-am invitat apoi pe Anatol Popescu la Parlament în februarie 2015 unde a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre tragedia pe care o trăiesc românii din Ucraina. Iohannis nu a aflat nimic, e prea pus pe Fugă.

   Iată şi scrisoarea îndurerată către preşedintele României:

”Domnului Preşedinte al României KLAUS WERNER IOHANNIS

SCRISOARE DESCHISĂ

Excelenţa Voastră,

S-a întâmplat să mă nasc cu numele Popescu, la un deceniu distanţă până la destrămarea de jure a imperiului sovietic-comunist, pe pământ românesc furat de unii şi abandonat de alţii – Basarabia Istorică / Sudul Basarabiei / Bugeac, azi compus din cele 9 raioane din Dunăre şi Nistru ale regiunii Odesa.

 Am avut noroc: norocul să fiu adus pe lume, alături de doi fraţi mai mari, de părinţi şcoliţi în acea adevărată „Mecca a românităţii din URSS" – oraşul Chişinău. Întorşi acasă de la studii au profesat o viaţă în satul de unde au plecat, fiind, fără exagerare, profesori de elită în şcoala care s-a încăpăţânat să rămână românească pe toată perioada sovietică. La încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de şcoli, în localităţile cu populaţie majoritară românească – oraşe şi sate. După dispariţia de jure a Uniunii Sovietice, Ucraina independentă şi suverană a moştenit doar 18 din acele şcoli româneşti, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail şi Chilia, URSS reuşind să extirpe învăţământul românesc din oraşele Bugeacului, rusificând 44 (!!!) de şcoli româneşti. Se vorbea, în primii ani de independenţă a statului ucrainean chiar de o posibilitate de a redeschide clase româneşti în şcolile rusificate de comunişti, atât de deomacrată şi europeană se întrezărea perspectiva!...

 În 1997 comunitatea românească din Sudul Basarabiei s-a trezit abandonată pentru a doua (sau a câta!?) oară: a fost semnat foarte simbolic, la Ismail - pe pământ basarabean, Tratatul de bună vecinătate româno-ucrainean. Foarte bine pentru ambele state independente şi suverane, mai ales în perspectiva aderării la NATO şi Uniunea Europeană a statului român. Până aici, însă. Tratatul nu a adus nici beneficii, nici garanţii suplimentare pentru cele trei mari comunităţi istorice autohtone româneşti rămase în Ucraina – cele din Maramureşul Istoric, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, Hotin şi Sudul Basarabiei – în total peste jumătate de milion de români. Văzându-se dezlegat la mâini, Kievul a reactivat politica de deznaţionalizare de odinioară a Kremlinului, impunând în sistemul de învăţământ românesc din regiunea Odesa predarea obligatorie într-o limbă aparent „diferită" de cea română, dar cu urmări catastrofale – limba „moldovenească" în grafie latină, bazându-se pe prevederile articolului 13 din constituţia Republicii Moldova şi pe ideile moldovenismului propagat cu înverşunare la Tiraspol.

 Astfel, în plin proces de renaştere naţională şi revenire la rădăcini au fost succesiv rusificate sau ucrainizate în totalitate şcolile din Furmanca şi Chitai – două din cele patru sate româneşti din raionul Chilia. Tot după semnarea Tratatului bilateral a început procesul de ucrainizare a celorlalte şcoli, introducându-se clase cu predare în limba de stat, în detrimentul limbii române „moldovenizate"... Azi, la 24 de ani de independenţă a statului ucrainean – vecin şi prieten al României, în Sudul Basarabiei mai există doar cinci (5!!!) şcoli în care procesul de învăţământ se desfăşoară integral în limba română (dar tot cu titulatura de „moldovenească", impusă de Kiev). Autorităţile ucrainene continue şi la un sfert de veac de independenţă să dezbine românitatea din Ucraina în români şi „moldoveni", cu un scop aproape deschis promovat de a se debarasa de această insulă spirituală a latinităţii din marea popoarelor slave. După logica majorităţii guvernanţilor de pe Nipru, eu – Popescu din Sudul Basarabiei nu ar trebui să fiu de acceaş naţionalitate cu un Popescu din Herţa, spre exemplu. Situaţia este aproape identică şi în regiunea Cernăuţi, unde se ucrainizează câte o şcoală pe an. Probleme similare le regăsim şi în domeniul culturii româneşti, al mass-media în limba română din Ucraina.

 În prezent, în procesul de destrămare de facto a URSS, încă mai avem şi cazuri de cenzură, de interdicţie a evoluării pe scenele din Ucraina a unicei formaţii artistice cu implicare în promovarea culturii tradiţionale româneşti în Sudul Basarabiei. Timp de 10 ani de zile este blocată (neoficial, desigur) activitatea Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean" din Erdek-Burnu / Utkonosovka, raionul Ismail, pentru un motiv absurd – prezenţa brâului tricolor la costumul popular românesc! Autorităţile continue să susţină aberanta propagandă moldovenistă că brâul tricolor la costumul popular naţional ar „româniza moldovenii din Ucraina". Nici pe parcursul ultimului an, cu toată ardoarea declarată a autorităţilor de democratizare şi desovietizare a Ucrainei nu s-a schimbat absolut nimic în ce priveşte situaţia românităţii din Ucraina, dezbinată şi deznaţionalizată cu aceeaş perseverenţă.

 Domnule Preşedinte,

 Apreciem eforturile depuse de statul român de a sprijini aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei, cu atât mai mult apreciem iniţiativele pe care le aveţi, alături de preşedintele Petro Poroşenko, în stabilizarea relaţiilor şi contactelor bilaterale dintre România şi Ucraina. În acest sens, cu siguranţă veţi găsi şi sprijinul unei părţi considerabile ale comunităţilor româneşti autohtone.

 Cu părere de rău, însă, nu la fel de bine stau lucrurile în plan local, în sânul românităţii, după cum bine cunoaşteţi. Situaţia poate evolua în bine doar cu aportul comun al tuturor factorilor de decizie din cele două state. Niciodată, însă, nu vom ajunge la o abordare sinceră şi la deschiderea spre cooperare în domeniile vitale pentru românii din Ucraina, fără a consulta în acest sens reprezentaţii comunităţilor.

 Pentru a se ocupa de problemele minorităţilor naţionale de pe teritoriul său un stat naţional trebuie, în primul rând, să le poarte de grijă propriilor conaţionali din alte state. Până în prezent Ucraina nu a instituţionalizat într-o formulă viabilă relaţia cu diaspora ucraineană, iar reacţia autorităţilor ucrainene la relaţiile fireşti ale diverselor minorităţi naţionale cu statele înrudite ale acestora este una de „îngrijorare şi permanentă suspiciune". Acest fapt este vizibil mai ales în ce priveşte relaţiile statelor vecine ale Ucrainei cu etnicii români, maghiari, ruşi, polonezi. În unele cazuri aceste îngrijorări sunt bine fondate (anexarea de teritorii de Federaţia Rusă, în numele creării unei „lumi ruse"), în altele – cum este cazul statului român şi a românilor din Ucraina – sunt aberaţii ordinare şi speculaţii politice pe diverse tematici revizioniste, căzute în desuetudine de o bună perioadă de timp.

 Din experienţa de colaborare cu autorităţile statului român în ce priveşte sprijinul românilor din Ucraina, în domeniul culturii şi a învăţământului în limba română în Sudul Basarabiei am constatat, însă, o reală inechitate în ce priveşte abordarea de către factorii de decizie de la Bucureşti a românilor romaşi după momentul 1940 de partea răsăriteană a Ţării. Românii din teritoriile istorice româneşti aflate azi în componenţa Ucrainei trebuie să aibă cel puţin acelaş tratament şi să fie la fel de prioritari pentru naţiunea română precum sunt şi românii din Republica Moldova. Nu uitaţi că românii din Republica Moldova au limba română limbă de stat, învăţământ, cultură, mass-media în limba română!!! Fapt care nu se poate compara cu situaţia românilor din Ucraina, sub nicio formă! Să nu uităm că actualmente 41% din teritoriile înstrăinate în urma pactului Molotov-Ribentropp se află în Ucraina, iar populaţia românească din aceste teritorii nu-i venită aici de bună voie, la muncă de sezon sau în căutarea paradisului pierdut. Suntem români autohtoni de mii de ani, nu colonişti sau diaspora.

 În urma celor reflectate vă rugăm să luaţi în calcul, Domnule Preşedinte, o eventuală restrucurare a metodelor de abordare de la Bucureşti a problematicii comunităţilor istorice/tradiţionale/autohnoe româneşti din vecinătatea României, inclusiv a comunităţilor istorice româneşti din Ucraina. Dacă nu în perioada de facto de război şi ocupaţie neo-sovietică în Ucraina, în vecinătatea imediată a unei regiuni compact populate şi de către etnicii români, atunci când vor mai deveni prioritare relaţiile de sprijin ale statului român pentru românii rămaşi aici?!

 Vorbim de 8 ani de zile de un for al românilor de pretutindeni, având în spate o lege dedicată românilor din străinătate, care obligă autorităţile române să ACŢIONEZE, să înfiinţeze INSTITUŢII REPREZENTATIVE ALE ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE, să consulte, prin intermediul unui CONGRES AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI şi a unui CONSILIU permanent al acestora inclusiv reprezentanţii românilor din Ucraina! Guvernanţii nu vor putea niciodată să AJUTE efectiv românii din vecinătate şi din diaspora, fără să înţeleagă ce-i doare cel mai mult şi care sunt domeniile şi proiectele vitale ale comunităţilor româneşti. Adeseori diurnele pentru o deplasare peste Atlantic ale miniştrilor sau ale secretarilor de stat responsabili cu relaţiile cu românii de pretutindeni sunt suficiente pentru editarea pe parcursul unui an calendaristic a unui ziar românesc sau a unei redacţii de televiziune sau post de radio în limba română!

 Identic stau lucrurile şi în sfera diplomatică: pe parcursul mai multor ani de zile unii diplomaţii români şi şefi de misiuni diplomatice iau „poziţia struţului speriat" în faţa autorităţilor ucrainene, avitând să abordeze tematica „deranjantă" a respectării drepturilor minorităţii naţionale române, îmbrăţişând o atitudine comodă de muncă de birou. Mai ales acest lucru îl simţim noi – comunitatea românească din Sudul Basarabiei, zonă prin care trece drumul european de peste 300 km care leagă Odesa de Galaţi, împânzită de localităţi româneşti prin care nu intră şi nu opreşte un diplomat român de la Consulatul General al României de la Odesa, de „teama" (sau comoditatea!) de a nu deranja autorităţile românofobe, şi de a nu fi acuzaţi, cumva, de aceeaş „românizare a moldovenilor"... Acum este cazul de a reînnoi echipa Ministerului Afacerilor Externe cu diplomaţi tineri, cu viziuni normale, europene, în locul „atotcunoscătorilor de limbă rusă", şcoliţi la Moscova în perioada războiului rece, care sunt plasaţi în misiunile diplomatice române din spaţiul ex-sovietic.

 În final aş dori să vă aduc la cunoştinţă, Stimate Domnule Preşedinte al României, că unicul preşedinte al Ţării care a fost vreodată la românii din Sudul Basarabiei a fost Emil Constantinescu, imediat după semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina, în iulie 1997. De atunci românii de aici nu au mai văzut la faţă niciun preşedinte român, niciun ministru de externe, niciun ambasador al Ţării!

 Sperăm ca acea ignoranţă, de care aţi dat dovadă faţă de românii din Ucraina vizitând Kievul fără a saluta măcar românii din statul nostru de cetăţenie, să fie motivată de o pregătire a unei vizite oficiale pe care o veţi face inclusiv la românii din Sudul Basarabiei. În acest sens vă aşteptăm la Ismail, Reni sau Chilia – NU la Odesa. Vă aşteptăm în sânul comunităţii de români, la noi acasă, în Basarabia Istorică, în calitate de Preşedinte al tuturor românilor.

Anatol Popescu

Preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA" a Românilor din regiunea Odesa

Ismail, 18 Martie 2015”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Nicholas Kazan
20.03.2015, 09:08:48

Uf, domnule Diaconu, încă un articol care își propune totul și realizează nimic. Chiar și Iancu Avram ar bolunzi, din nou... Asta ne trebuie nouă?, o teorie unificatoare a universului român, cu armonie eternă, că și cum lucrurile nu au fost cenușii întotdeauna cu trecutul nostru, dar Nu, dumneavoastră vreți cu tot prețul să cerneți moleculele negre de ce albe și să prezentați ceva "eroic", acolo unde supraviețuirea românului s-a realizat nu pentru că am fost eroici ci pentru că am plecat capul... Și bine am făcut! Încetați cu eforturile de a însămânța ură și dezbinare, și nu doar de a dezavua conflicte. Epoca eroismelor a trecut, nu ar trebui să ne ocupăm cu rezolvări, cu "common ground", să mai lăsăm ideile și insinuările de "fugă" la o parte, căci altfel vă veți vedea plutind în neverosimil, ascultând o "sonată", veselă...

0 (4 voturi)
barbu brailoiu
20.03.2015, 10:18:07

da, cam mult patetism în acest foarte luuung articol. vrând să-şi acrediteze o voce distinctă în peisajul politic, semnatarul începe să cam semene cu dan puric... prea puţine despre corupţie, despre imunităţi mijlocite prin parlament. minorităţile româneşti din afara graniţelor au uşa deschisă în românia. mai mult de-atât... ce faci, deschizi o cutie pe care ungurii o folosesc deja? sau începem să ne luptăm a la kossovo?!

-2 (2 voturi)