Legea bugetului de stat ascute lupta pentru putere dintre Orban şi Cîţu. Cine va câştiga?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se complică tot mai mult ecuaţia guvernării şi a puterii politice în România. Premierul Cîţu a văzut ce înseamnă să asculţi orbeşte de Orban, şi chiar de propria orbire. În 2020 avem deficit bugetar 10%, datoria publică a crescut de la 34% la 45% din PIB şi am împrumutat 150 de miliarde de lei. Cîţu a mărturisit că la Bruxelles discuţiile cele mai aprinse au fost pe tema bugetului şi a echilibrelor macrobugetare.

Iar „vechea moştenire” şi pandemia nu pot fi invocate. Deficitul bugetar a plecat în 2020 de la zero, nu de la ce lăsase vechea guvernare. Iar pandemia a „costat” jumătate din deficitul bugetar, restul s-a dus pe cheltuieli salariale nesimţite.

Unde suntem acum

Situaţia dramatică a bugetului României l-a făcut pe Orban să fugă de la guvern, fraierindu-l pe Cîţu să scoată din foc castanele pârjolite rămase după guvernarea Orban. Dar sperând că va decide politica guvernului din calitatea de şef al PNL şi al Camerei Deputaţilor.

În primele săptămâni ca premier, Cîţu şi-a încordat muşchii, să facă ce trebuie pentru România. Apoi s-a înmuiat. Anunţase că gata cu sporurile nesimţite, apoi a spus că legea salarizării le va rezolva. Adică la Sfântul Aşteaptă, după congresul PNL din toamnă. Tăierea sporurilor prin OUG era foarte posibilă, CCR nu s-ar fi amestecat în chestiuni bugetare. Salariile şi sporurile sunt convenţii între angajaţi şi angajatori, nu au caracter „preconstituit”, ca pensiile. Iar pensiile speciale nici nu se numesc pensii, ci indemnizaţii, deci nici aici nu se putea amesteca CCR. Orban s-a opus tăierii sporurilor şi pensiilor speciale pentru că afecta elitele clientelare ale partidelor. De exemplu pe primarii PNL. Despre amărăştenii cu pensii şi salarii mici, pace lor! Să trăiască cu ce le dau, din milă creştinească, elitele politice ale partidelor. Din această perspectivă, nicio deosebire între PSD, PNL, USR PLUS şi UDMR.

Aici Cîţu a cedat inexplicabil. Deşi se laudă mereu că premierul este unic, şi el ia decizii, nu s-a lămurit ce este cu deciziile politice ale coaliţiei. Bat ele decizia premierului, sau nu o bat? Când va afla, va fi prea târziu.

Legea bugetului va tranşa lupta pentru putere

Deja Orban a anunţat că va depune amendament la Legea bugetului, astfel încât să nu fie tăiate gratuităţile pe CFR ale studenţilor. Contrar opiniei premierului care a declarat că „nimic nu-i gratis pe lumea asta”. Sunt convins că vor veni multe alte amendamente, inclusiv din partea partidelor din coaliţie, care vor să obţină fonduri cât mai mari pentru clientela lor şi pentru zonele din care provin. Toate aceste amendamente vor trece la vot, pentru ca PSD abia aşteaptă să arate electoratului său că luptă să-i aducă bani mulţi. În ciuda avertismentului premierului că nu se poate depăşi 7,16% deficit bugetar. Cîţu i-a spus franc lui Orban, că dacă  propune amendament pentru  menţinerea gratuităţilor de transport pentru studenţi, să spună şi de unde să taie bani, pentru ca deficitul să nu sară peste cel anunţat. Iar tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor este praf în ochii populaţiei. Reprezintă doar 1% din totalul pensiilor nesimţite.

Nici companiile nu se înghesuie cu planuri de restructurare, în ciuda faptului că au fost ameninţate cu tăierea subvenţiilor de la stat. TAROM pare că face restructurări, iar Poşta Română a anunţat concedierea a 300 de salariaţi din 21.000, dintre cei cu funcţii de conducere. Ce mai face poşta în ziua de azi, când comunicaţiile sunt preponderent electronice, circulaţia banilor de asemenea, iar firmele de curierat rapid preiau şi pachetele expediate dintr-un loc în altul. Ce rol mai are Poşta Română de menţine 21.000 de angajaţi, în sute de sedii?

Ajungem la un alt capitol important, semnalat şi de premierul Cîţu când se întreabă public pe ce s-au cheltuit 60 de miliarde de euro, în ultimii 10 ani, în Educaţie.

Este vorba de mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii banului public. Fără aceste mecanisme, banii se duc ca apa în nisip. Banii bugetari ar trebui alocaţi simultan cu standarde de eficientă a cheltuirii lor. Iar dacă la evaluările periodice se dovedeşte că nu sunt îndeplinite standardele de eficienţă, se opreşte finanţarea şi se dau afară directorii şi managerii care nu le respectă. Aşa ar proceda o ţară „normală” la cap. Noi suntem încă departe de această normalitate.

Ce arme are premierul Cîţu?

Să nu accepte niciun amendament  la Legea bugetului, care ar aduce creşterea deficitului bugetar. Să continue politica de restructurare a cheltuielilor bugetare, fără de care România ajunge la categoria „junk” în ochii creditorilor. Poate face acest lucru prin OUG-uri. Iar dacă Orban, partidele din coaliţie, ministrul Finanţelor publice se opun, să demisioneze. Să nu aştepte ca România să devină nefinantabila, şi să plece cu coada între picioare sub acuzaţia că el a adus-o în situaţia asta. Să vedem pe cine ar numi premier Iohannis, un om care să ştie în ce situaţie se află România şi cum să acţioneze.

Avertismentele de la UE sunt clare. Deşi deficitul de 7,16% din PIB este agreat cu Comisia Europeană, nu este deloc clar dacă este acceptat şi de agenţiile de rating şi de creditorii României. Cu care Cîţu are o bună comunicare.

Cîţu se iluzionează când spune că guvernul va retrimite parlamentului Legea bugetului. Nu există aşa ceva. Doar preşedintele poate face acest lucru, dar întârzierea adoptării bugetului costă şi ea foarte mult.

În concluzie

Premierul Cîţu are în faţă o situaţie aproape imposibilă. Demonstraţii şi manifestaţii de stradă ale sindicatelor, pe Orban care vrea să-şi securizeze un nou mandat în fruntea PNL printr-o pace socială câştigată cu pomeni. Partidele coaliţiei vor să-i impună lui Cîţu menţinerea sporurilor şi salariilor nesimţite ca să nu-şi supere clientelele politice.

Pe de altă parte, Cîţu ştie că România este foarte aproape să devină nefinanţabilă, prin refuzul creditorilor de a împrumuta o ţară cu deficite bugetare foarte mari. I s-a spus şi la Bruxelles, acelaşi lucru. Ce va alege, să plece după câteva luni, încovoiat de ruşinea de a fi dus România în situaţia din 2010, sau să demisioneze dacă parlamentul nu înţelege aceste ameninţări şi-l obligă să plătească în continuare salarii, pensii şi sporuri nesimţite, destinate clientelelor lor.

Dacă ar fi să asculte vocea raţiunii, ar pleca dacă parlamentul creşte deficitul bugetar, oricum prea mare faţă de posibilităţile Romaniei. Şi să anunţe din timp această decizie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite