Politică

articolul anterior articolul urmator

A reînceput dezbaterea Legii carantinei şi izolării. Tătaru: E dreptul pacientului de a refuza medicamentul

7
14 Jul 2020 10:41:52
Autor: Radu Eremia
Nelu Tătaru FOTO Inquam Photos / George Calin
Nelu Tătaru FOTO Inquam Photos / George Calin

Senatorii din Comisia juridică vor relua dezbaterile pe tema proiectului de lege privind carantina şi izolarea, fiind a patra zi în care se discută pe marginea acestei iniţiative legislative.

UPDATE Robert Cazanciuc a fost senatorul PSD care i-a pus întrebările lui Tătaru.

UPDATE  Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Eu sunt de acord cu tot ce a discutat aici domnul Raed Arafat. Nu vrem să lezăm nici pacientul, dar nici să punem în pericol personalul medical. Orice cetăţean reîntors care se întoarce dintr-o zonă se poate duce la domiciliu, iar dacă nu vrea să-şi pună în pericol familia, să ceară izolare instituţionalizată. Noi protejăm familia, ci şi pe cei din jurul celui suspect.

Suntem într-o ţară de risc crescut. trebuie să gândim macro la nivelul întregii ţări. Avem situaţii în care lipsa unor specialişti ne face să detaşăm voluntari. Sunt de acord că trebuie să existe detaşări. Trebuie ca acest personal să aibă şi beneficiile lui. 

„Din câte ştiu nu avem obligativitatea expresă, ci cererea medicului către pacient”, a declarat Tătaru fiind întrebat ce state internează automat o persoană suspectă de COVID 19. 

UPDATE Senatorul Florian Bodog l-a întrebat pe Tătaru care e poziţia Guvernului privind refuzul medicamentelor. „La refuzul internării consider că fiecare pacient are dreptul la sănătate, dar şi fiecare medic să fie acoperit la o acuzaţie de malpraxis. Să dăm şi medicului dreptul de a-şi face meserie. E dreptul pacientului de a refuza medicamentul”, a subliniat Tătaru.

***

PSD şi PNL nu reuşesc să se pună de acord la Senat pe forma legii privind carantina şi izolarea, după ce la Camera Deputaţilor au votat cot la cot. 

De altfel, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost criticat dur în ultimul CEx al PSd pentru atitudinea sa faţă de proiectul privind carantina şi izolarea, considerând că aceasta arată mai degrabă a înţelegere cu Klaus Iohannis decât opoziţie la PNL. 

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii de la dezbatere: 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

leuldinpanjshir99
14.07.2020, 12:18:03

Chiar sunt curios ce motive vor mai invoca azi ăștia de la Ciuma Roșie ca sa mai tergiverseze adoptarea legii. Ieri spuneau ca nu o votează pana nu vin la ei premierul si ministrul sănătății. Astăzi pe cine mai vor, pe șefii de la ONU si de la OMS?

-1 (5 voturi)
Florea Carmen
14.07.2020, 13:02:45

Jos cu carantinarea asta nenorocitã in România asta De ce nu se duce arahat la el în țarä .

+1 (5 voturi)
Mihai Giurgiuveanu
14.07.2020, 15:19:08

Chiar vrei sa creasca numarul de contaminati si decedati?

-1 (3 voturi)
Mihai Giurgiuveanu
14.07.2020, 15:34:27

De tinut minte la alegerile care se apropie:": PSD nu vrea sa dea legea care sa permita masuri de oprire a pandemiei. Pesedistii vor doar "opoziţie la PNL" Indiferent de cat se agraveaza pandemia si de cati bolnavi si decedati vor fi din cauza lor!

-1 (3 voturi)
Edmond Wolf
14.07.2020, 16:12:05

„Să dăm şi medicului dreptul de a-şi face meserie.” Adică medicul are dreptul să-și facă meseria numai dacă obligă pacientul să înghită medicamente despre care nici el medicul habar nu are dacă funcționează sau nu? Avem SIDA de peste 30 de ani și încă nu știm să o tratăm dar internăm pacienții asimptomatici cu forța și îi tratăm tot cu forța pentru o boală care nu are nici măcar un an de când s-a auzit de ea? De ce nu internați cu forța gripații sau bolnavii de SIDA? Ei nu sunt contagioși?

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (7)