Legea graţierii: Băsescu a ratat salvarea Elenei Udrea. Cine scapă din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu luptă până la capăt pentru  Elena Udrea
Traian Băsescu luptă până la capăt pentru  Elena Udrea

Comisia juridică a Senatului a respins amendamentele depuse de Traian Băsescu la Legea graţierii, care ar fi salvat-o pe Elena Udrea de puşcărie sau măcar i-ar fi înjumătăţit pedeapsa. Senatorii jurişti au arătat clemenţă pentru femei, dar numai pentru cele însărcinate. De asemenea, deţinuţii în vârstă vor primi reduceri de pedeapsă.

Comisia Juridică a Senatului, dominată de majoritatea PSD-ALDE, a respins ieri amendamentele depuse de senatorul PMP Traian Băsescu la Legea graţierii. Fostul preşedinte a cerut, iniţial, să fie graţiate toate pedepsele de până la 10 ani, inclusiv pentru fapte de corupţie. În timpul dezbaterilor, Traian Băsescu a acceptat propunerea Uniunii Barourilor şi a redus pragul de graţiere: de la 10 ani, la 6 ani, adică exact condamnarea pe care a primit-o Elena Udrea în primă instanţă. Chiar şi  aşa, amendamentul lui Băsescu a fost respins de majoritatea PSD. Fostul şef de stat a mai venit cu un amendament, croit tot pe condamnarea fostei sale consiliere: înjumătăţirea pedepselor pentru femei. „Să le lăsăm pe cele care au făcut un act de corupţie. Au luat o mită într-o primărie, într-un minister… Poate am o sensibilitate aparte pentru femei. E cunoscută“, a susţinut Traian Băsescu. În pofida sincerităţii afişate, Comisia Juridică a respins şi acest amendament.
Totuşi, deputaţii jurişti au arătat clemenţă faţă de femei, dar numai pentru cele însărcinate. Astfel, vor fi înjumătăţite pedepsele cu închisoare între 6 şi 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii cu handicap. „Să ai copil e ca şi cum ai merge la puşcărie, să ai copil din ăsta mic“, a intervenit Traian Băsescu.

Cine mai scapă de puşcărie
Comisia juridică a decis, după un amendament depus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi senatorul PSD Şerban Nicolae, că vor fi graţiate toate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, în contextul în care Guvernul propusese graţierea pedepselor de până la 5 ani.

De asemenea, senatorii jurişti au decis, la propunerea senatorului PSD Liviu Tit Brăiloiu, că pedepsele deţinuţilor de peste 70 de ani se graţiază integral, iar pedepsele celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc. Legea, în forma propusă de Guvern, prevede şi anumite excepţii de la graţiere, care însă vor fi discutate în şedinţa viitoare a Comisiei Juridice. Excepţiile reprezintă o miză foarte mare, pentru că, după gratii, se află în acest moment persoane de peste 60 sau 70 de ani condamnate pentru viol sau omor, infracţiuni care nu pot intra în sfera graţierii. De asemenea, un alt punct fierbinte e corupţia. Căci dacă faptele de corupţie sau asimilate corupţiei nu vor fi exceptate de la graţiere, marele beneficiar al legii ar fi Dan Voiculescu, care în toamnă a împlinit 70 de ani.

După ce se vor încheia discuţiile în Comisia Juridică, legea va ajunge în plenul Senatului, apoi îşi va începe parcursul şi în Camera Deputaţilor: mai întâi Comisia Juridică, apoi votul final în plen. Ulterior, va ajunge pe masa preşedintelui pentru promulgare.

Mai mult timp pentru plată despăgubirilor

Senatorii jurişti au decis că persoanele care vor beneficia de legea graţierii vor avea la dispoziţie doi ani de la eliberare pentru a achita despăgubirile şi obligaţiile civile stabilite de instanţă. În forma iniţială, Guvernul stabilise limita la un an, în caz contrar, graţierea urmând să fie revocată, iar persoana se va întoarce în penitenciar. Senatorii au stabilit însă că neachitarea trebuie făcută cu „rea credinţă“ – termen destul de vag-  pentru ca graţierea să fie revocată.

Încercaţi să protejaţi femeile până şi de furia justiţiei. Dacă nu-s femei care au omorât, împuşcat, să încercăm să le protejăm. Băgaţi-le mai puţin în puşcărie decât pe bărbaţi.  Traian Băsescu, preşedinte PMP
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite