Politică

articolul anterior articolul urmator

Legile Justiţiei, adoptate la foc automat. PSD votează mâine şi celelalte două legi. Până la Crăciun, „reforma“ Justiţiei e pe masa preşedintelui Iohannis

9
12 Dec 2017 15:08:20
Autor: News.ro
Florin Iordache, preşedintele Comisiei care îi poartă numele
Florin Iordache, preşedintele Comisiei care îi poartă numele

Comitetul liderilor a decis marţi să introducă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de miercuri celelalte două legi ale Justiţiei. Anterior dezbaterii celor două acte normative, va fi supus votului plenului modificarea propusă de Florin Iordache la regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.

Potrivit deciziei luate de comitetul liderilor grupurilor parlamentare, primul punct de pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaţilor va fi modificarea regulamentului, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.

Comisia de regulament a adoptat luni un raport de respingere a iniţiativei deputatului PSD Florin Iordache, dar în plen propunerea acestuia cel mai probabil va fi adoptată.

După ce va fi votată modificarea regulamentului, deputaţii vor începe dezbaterile pe legile 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Raportul legii 304/2004 a fost finalizat luni de comisa specială pentru legile justiţiei, iar raportul pentru legea 317/2004 urmează să fie finalizat în cursul zilei de azi.

Majoritatea PSD - ALDE îşi doreşte finalizarea dezbaterilor ambelor legi în şedinţa de plen de miercuri precum şi votul final pe cele două acte normative.

Prima dintre legile justiţiei, 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost dezbătută pe articole miercurea trecută într-o şedinţă care a durat 13 ore, iar votul final a fost dat luni. Actul normativ a fost trimis tot luni la Senat, unde a intrat în dezbatere tot în procedură de urgenţă, urmând ca până lunea viitoare să fi gata raportul pentru ca legea să poată întra în plen.

Senatul este cameră decizională pentru toate cele trei legi ale Justiţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

CEZAR MIHAI
12.12.2017, 15:12:51

Asa copilasi, repede, repede cu legile, dar nu uitati de gratiere si amnistie, ca sa nu ne scoateti si la anul din casa. Poate pana de Craciun "Ne luam portia de liberatate !" Aia mai batrani asa ca mine inteleg mai bine ce vreau sa spun. Oricum, nu o mai cotiti, stiu toti ce vreti sa faceti. http://vavedem.ro/

+4 (4 voturi)
Radu Mircea
12.12.2017, 17:34:58

# Mai copiii mosului , voi stiti ceva de Dragnea ??? Nu ca mi-ar fi dor de el , da' parca nu l-am mai vazut de cind a inceput alergatura asta cu justitia . Parca-l vad cind revine ca spune ca nu e de acord cu legile justitiei si ca el n-a stiut nimic .

+2 (2 voturi)
m lupascu
12.12.2017, 15:45:52

- tiranie

+1 (1 vot)
QQQQ Aaaa
12.12.2017, 15:57:33

acum se va vedea daca acest johannis este complice cu pungasii. nu trebuie sa semneze si trebuie sa declanseze un referendum. tara a fost furata de pungasi partidele sunt grupari de crima organizata asa ca trebuie urgent desfiintate si constitutia suspendata

+1 (1 vot)
Mihai Giurgiuveanu
12.12.2017, 16:39:10

@QQQQ Aaaa, tare mai esti curajos, pe spesele altcuiva! Este cel putin nepoliticos sa te exprimi cum ai facut-o! Presedintele are nevoie de sustinerea masiva, serioasa, hotarata, a cetatenilor. Cu 10.000 in strada nu rezolvam nimic! Unde sunt cele 600.000 de protestatari din iarna? De ce il lasam pe Iohannis singur, fata in fata cu borfasii? Exista pericolul clar al reactiei borfasilor din parlament, de a-l inlatura si a-l pune in loc pe nesimtitul nr.2, manechinul de ciorapi Adesgo. Trebuie sa iesim in strada, ca in februaie! Jos PSD !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Jos ALDE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările