Scandal pe legile Justiţiei. PNL şi PMP au părăsit Comisia Iordache. „E un pluton de execuţie a independenţei Justiţiei“. Amendamente controversate, propuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele legilor Justiţiei sunt dezbătute, miercuri, în cadrul Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei şi autorul OUG 13. Până la sfârştiul săptămânii, draftul acestor legi ar urma să fie gata. Dezbatarea este marcată de scandal. Parlamentarii PNL şi PMP au părăsit sala în semn de protest faţă de modul în care PSD amendează legile.

UPDATE Comisia specială privind modificarea legilor justiţiei a adoptat, miercuri, o serie de amendamente prin care se introduce controlul ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra procurorilor şi se introduce obligativitatea pentru magistraţi de a depune anual declaraţii pe propria răspundere că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declaraţii revine comisiilor parlamentare de control al SRi şi SIE. USR a criticat dur modificările adoptate de majoritatea PSD - ALDE - UDMR, despre care a spus că sunt ”aberante”.

„Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“, prevede unul dintre amendamentele formulate de PSD - ALDE la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Iniţiatorii şi-au motivat demersul prin punerea legii în acord cu Constituţia.

Parlamentarii USR au criticat însă modificarea, explicând că acesta înseamnă de fapt eliminarea independenţei procurorilor.„Procurorii nu mai sunt independenţi în exercitarea activităţii lor. S-a votat un amendament care prevedea această independenţă în legea 303, iar acum s-a modificat acel articol şi se preiau dispoziţii din Constituţie, care sunt dispoziţii foarte largi. În prezent, aveam o reglementare care era ca o completare la ceea ce spune Constituţia, ca o garanţie că magistraţii - şi procurorii,  vrem nu vrem, sunt în continuare şi vor fi magistraţi – se bucură şi ei, nu doar judecătorii, de această caracteristică a independenţei. S-a susţinut, ceea ce este ieşit din comun, de către domnul deputat Arpad, că nici măcar pentru emiterea unui mandat de aducere procurorul de caz nu trebuie să fie independent, ci trebuie să aibă un acord pe linie ierarhică până la cel mai înalt procuror. E absolut incalificabilă o asemenea teorie”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, citat de News.ro.

La propunerea deputatei ALDE Steluţa Cătăniciu, comisia specială a adoptat şi următorul amendament la legea 303/2004: „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare în orice mod la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executiv“.

„Nu este oportun absolut deloc un astfel de amendament. Nu am văzut judecători care să defăimeze instituţiile publice cum se încearcă să se acrediteze aici. Este o temă falsă. Dar vedem în schimb o hotărâre, hotărârea numărul 1 a Curţii Constituţionale, prin care se încearcă o cenzură a opiniei judecătorilor. Vedem că practic se încearcă să se cenzureze opiniile judecătorilor, ceea ce este inadmisibil”, a explicat deputatul USR Stelian Ion.

UPDATE Comisia Iordache a adoptat, miercuri, un amendament la un articol din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor privind serviciile de informatii, printre care faptul că, prin derogare de la orice lege în vigoare, toate informaţiile care privesc justiţia co-semnate de CSAT sau serviciile de informaţii devin informaţii de interes public. 

UPDATE S-a întors Iordache.

UPDATE După ce Florin Iordache a fost convocat de urgenţă în biroul lui Liviu Dragnea, şedinţa este condusă de Marton Arpad. 

UPDATE Ludovic Orban: Ne vom adresa Comisiei de la Veneţia pentru a trimite o delegaţie în România. Comisia specială condusă de Florin Iordache este un pluton de execuţiei a independeţei Justiţiei. Poate îi vine lui Drganea mintea de pe urmă şi le va ordona lui Iordache şi celorlalţi să se comporte democratic. 

UPDATE Parlamentarii PSD din Comisia care dezbate legile Justiţiei, în funte cu Florin Iordache, s-au reunit, într-o mini-şedinţă separtă, în biroul lui Liviu Dragnea. Decizia aleşilor PSD vine după ce Opoziţia a părăsit dezbaterile pe legile Justiţiei în semn de protest faţă de modul în care PSD a amendat unele articole. 

UPDATE Eugen Nicolicea, după ce Stelian Ion (USR) a criticat modul în care PSD a formulat unele amendamente: „Discuţiile care n-au legătură cu fondul cauzei ar trebui să fie oprite“. 


Florin Iordache: Am înţeles. 

Stelian Ion: Vă incomodăm? Vreţi să plecăm şi noi din sală?

UPDATE La şedinţă participă şi Victor Alistar, membru CSM, dar care partiicpă ca membru al societăţii civle, după cum a spus Florin Iordache. Victor Alistar este invitat permanent al Antenei 3. Victor Alistar spune că a fost invitat de Parlament ca membru al CSM. 

UPDATE Parlamentarii PNL şi PMP au plecat din Comisia Iordache, pe motiv că PSD a venit cu amendamente peste noapte. „NU vrem să participăm la un simulacru de dezbatere“, a spus Gorghiu. 

Cătălin Predoiu: „Ceea ce se întâmplă în sală este o mişelie politică, o mişelie legislativă şi, dacă-mi permiteţi, o bădărănie parlamentară. Modul în care s-au desfăşurat lucrările confirmă ceea ce ne temeam cu toţii: nu e vorba de un demers bine intenţionat, e vorba de un demers bine pilotat de biroul domnului Dragnea de măcelărire a legilor justiţiei”.

UPDATE Majoritatea PSD-ALDE, sprijinită de UDMR, a stabilit că lucrările comisiei vor ţine până la ora 19.00.

UPDATE Florin Iordache şi Eugen Nicolicea îi ironizează pe deputaţii şi senatorii din PNL şi USR. La cererea deputatului Ion Stelian de a se stabili până la ce oră se stă la comisie, adică o oră, două sau până la „12 noaptea“,  Nicolicea a spus râzând: „Putem supune să stăm până la 12 noaptea“. 

UPDATE Deputatul UDMR Marton Arpad le-a vorbit aleşilor Opoziţiei pe un ton ridicat, spunând că de o oră nu reuşesc să avanseze cu discuţiile. „Domnule Arpad, nu ne mai certaţi. Nu ne mai arătaţi degetul. Tonul face dansul“, a declarat Alina Gorghiu. Replica a venit de la Steluţa Cătăniciu (ALDE): „Cred că ar trebui să fiţi mai atentă la tonul pe care îl folosiţi. Aţi venit montaţi de domnul Orban“.

UPDATE Liderul deputaţilor PSD, Eugen Nicolicea, s-a contrat verbal cu deputaţii Ioan Cupşa (PNL) şi Ion Stelian (USR). Nicolicea le-a subliniat acestora că au schimbat discursul şi că vor „tărăgănarea“ adoptării acestor proiecte de lege. „Trecem de la motivul «nu vrem să se modifice» la motivul «hai să le întârziem»“, a spus liderul de grup al PSD. 

La rândul său, deputatul Ion Stelian a cerut ca majoritatea să explice de ce nu se vrea sesizarea Comisiei de la Veneţia, ci doar supune la vot neimplicarea acestei instituţii.  „Eu nu am auzit nici măcăr un argument pentru faptul de a nu sesiza Comisia de la Veneţia. Aceasta nu e deloc o dezbatere“, a spus Stelian.

UPDATE Florin Iordache a subliniat la începutul şedinţei că Birourile Permanente Reunite au respins cererea PNL prin care era solicitată amânarea discutării acestor legi până e sesizată Comisia de la Veneţia, dar şi desesizarea comisiei pentru a se trece la o procedură normală. „Nu am ce să supun la vot. Solicitarea dumneavoastră a fost respinsă în Biroul Permanent“, a declarat Florin Iordache.   

***

În această săptămână, „comisia specială va lucra miercuri, joi şi chiar vineri, dacă este nevoie, pentru a da o formă finală proiectelor de lege“, a anunţat Florin Iordache, marţi, într-o intervenţie la Digi24.

Ulterior, proiectul va fi trimis deputaţilor, care vor putea face propuneri, şi Guvernului, care trebuie să dea un aviz. După acest pas procedural, care ar trebui să dureze o săptămână, potrivit lui Iordache, proiectul de lege va intra la dezbatere şi vot final în plenul Camerei Deputaţilor.

După vot, proiectul merge la Senat, unde urmează aceeaşi procedură. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite