Liberalism cu gust de stalinism. Cazul Adriana Săftoiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În atmosfera de sfârşit de decembrie, când spiritul sărbătorilor ne pătrunde şi mintea, şi inima, există un partid care se hrăneşte din bucuria macabră a unei execuţii: PNL. Un partid care-i rabdă în rândurile sale pe mulţi penali şi turnători, preţuindu-i ca pe sfintele moaşte, dar care în privinţa „fracţionistei” Adriana Săftoiu n-a mai avut răbdare nici măcar până după Crăciun.

Din acest punct de vedere, liberalii anului 2012, conduşi de neliberalul Crin Antonescu, nu se deosebesc prea mult de staliniştii anului 1989, care n-au mai avut răbdare cu fratele lor de doctrină, Nicolae Ceauşescu, nici măcar o zi. De aceea l-au executat, profund barbar şi total necreştinesc, în sfânta zi de Crăciun.

Adriana Săftoiu a avut noroc, totuşi, că n-a fost dusă la Târgovişte şi târâtă la zid. Execuţia ei a avut loc la Ploieşti şi a fost pur politică. N-au mai răpăit mitralierele, ci au fost ridicate mâinile în Delegaţia Permanentă a filialei Prahova a PNL. Locul gloanţelor comuniste (de fabricaţie sovietică) a fost luat de voturile liberale (de sorginte stalinistă).

Cu ce-a păcătuit doamna Săftoiu, încât lichidarea ei să nu mai suporte amânare? Ne explică Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova: a avut ieşiri publice, la diverse posturi de televiziune, “în contrast total cu ideile PNL”. Sigur, aici apare problema cea mai dificilă: care or fi oare acele minunate “idei ale PNL”? Domnul Roşca nu a putut să ofere măcar un exemplu. Dacă s-ar fi străduit, ar fi depistat, totuşi, câteva: oportunism, demagogie, minciună, chiul bine plătit (le puteţi trece pe toate în contul lui Antonescu), asocieri dubioase (Voiculescu), afaceri penale (Fenechiu, Becali), legături cu interlopii (familia Dobriţoiu), tembelism (Ghişe, Nicolăescu), mahalagism (Becali, Nicolai), servilism (Elwis, Mănescu), antieuropenism (boală contagioasă, care a afectat toată conducerea partidului) etc.

E drept, Adriana Săftoiu nu se regăseşte în aceste “idei ale PNL”, ba chiar e în “contrast total” cu ele, cum bine zicea dl Roşca. De exemplu, fosta deputată chiar şi-a dat demisia din Parlament, atunci când a promis, în vreme ce vajnicii ei colegi, în frunte cu cartoforul Crin, au făcut o piruetă şi-au rămas pe loc.

În linia aceloraşi “idei ale PNL” a fost şi procedura de eliminare a Adrianei Săftoiu. “Am aflat despre această excludere de la televizor. Nu-mi rămâne decât să constat că e mai rău decât dacă aş fi fost membru al Partidului Comunist, unde înţeleg că totuşi te chemau în şedinta în care erai exlclus, măcar să te înfiereze de faţă cu oamenii muncii şi să mimeze cât de cât democraţia, lăsându-te, vezi Doamne, să spui ceva în apărarea ta”, a declarat fosta deputată şi, de-acum, fosta liberală. Sau, mă rog, fosta PNL-istă, ceea ce e cu totul altceva. În fond, gândirea liberală nu poate să i-o ia nimeni, chiar dacă a rămas fără carnet de partid.

Pentru amuzament, să consemnăm, tot în spirit liberal, şi explicaţia lui Roşca, activistul de Ploieşti, în legătură cu neconvocarea Adrianei Săftoiu la şedinţa de excludere: “Organizaţia nu-i mai ştie adresa şi telefonul”. Conform acestei şcoli de gândire, Adriana Săftoiu, de fapt, nici nu mai există.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite