Liberalismul postdecembrist, de la Brătieni la Florin Cîţu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL

Nenumăratele sciziuni în rândul PNL de-a lungul a treizeci şi unu de ani ridică un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte acurateţea materialului politic de sorginte liberală.

Liberalii au avut cel mai sinuos parcurs dintre toate formaţiunile politice postdecembriste care au luat startul la cursa pentru câştigarea puterii în România fără Ceauşescu – pe de o parte, partidele aşa-numite „istorice“, reinventate după decembrie ’89, anume PNŢ, PNL şi PSDR, iar pe de altă parte emanatul FSN, cel care a chemat la ospăţul „comunismului cu faţă umană“ şleahta de foşti nomenclaturişti ai PCR, securişti, miliţieni, militari, toţi cu multe stele pe umeri şi actori ai confiscării jertfei inocenţilor pe altarul, credeau ei, al unei dimineţi libere de comunism, dar care în realitate s-a dovedit a fi tribuna nu a neocomunismului, cum prea adesea auzim, ci a comuniştilor pursânge cu voie de a zburda liber într-un regim nu doar permisiv, ci chiar încurajator furtului la scară naţională, fără opreliştea Justiţiei, ceea ce sub dictatură nu fusese posibil.

Am punctat mercurialul cadrelor Frontului Salvării Naţionale moşit de Ion Iliescu şi camarila lui pentru a vedea, pe parcursul acestei anamneze a istoriei postdecembriste a liberalilor, că trunchiul viguros al fostului regim dictatorial al lui Ceauşescu a rodit şi mlădiţe liberale, ţărăniste ori social-democrate (a nu se confunda Partidul Social Democrat Român al lui Sergiu Cunescu cu PSD-ul lui Iliescu, Văcăroiu, Năstase, Dăncilă, Dragnea, Ciolacu).

Explicit, infiltrările securisto-feseniste în arealul partidelor istorice, nu de puţine ori chiar în proximitatea conducerii centrale, au fost extrem de facile, şi asta datorită sprijinului venit din interiorul acestor formaţiuni politice, revendicate de la Brătieni, în cazul PNL, şi de la Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, în cazul PNŢ.

Treizeci de ani de liberalism turmentat. Sau comandat?

Partidul Naţional Liberal va fi reconstruit imediat după confiscarea puterii politice de către Ion Iliescu şi Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care după trei luni de gestaţie se va încarna în partidul FSN şi va câştiga la un scor zdrobitor alegerile din 20 mai 1990.

Radu Câmpeanu alături de Dan Amedeo Lăzărescu, Dinu Zamfirescu şi alţi foşti deţinuţi politici liberali vor reconstrui partidul Brătienilor, care timp de aproape o jumătate de secol a fost interzis de regimul comunist. Dar în scurt timp apele vor începe să se tulbure în rândul liberalilor pre- şi postdecembrişti.

La jumătatea anului 1990, din trunchiul PNL se va desprinde o facţiune în fruntea căreia se vor afla Dinu Patriciu, Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, construcţie politică ce va fi botezată Partidul Naţional Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care va participa la masa puterii executive în guvernul Petre Roman.

Partidul istoric condus de Radu Câmpeanu va guverna alături de Frontul Salvării Naţionale în prim-ministeriatul lui Theodor Stolojan, „independent“ din partea FSN-Iliescu, având în CV mai multe funcţii în cadrul Ministerului de Finanţe al Consiliului de Miniştri al PCR.

Controversatul, să-i spunem doar aşa, Theodor Dumitru Stolojan va fi ales preşedinte al PNL în 2002, pentru ca un an mai târziu să bată palma cu Traian Băsescu, şeful PD, şi să formeze construcţia politică Alianţa Dreptate şi Adevăr (ADA), viitorul PD-L. Se ştie cum înaintea alegerilor prezidenţiale din 2004 au curs şiroaie lacrimile lui Băsescu în timpul episodului „dragă Stolo“, acesta din urmă retrăgându-se din cursa pentru Cotroceni în favoarea confratelui marinar de la Anvers.

În treizeci şi unu de ani de liberalism pe pământ românesc am avut facţiuni peste facţiuni, aripi peste aripi: PNL-Aripa Tânără, Partidul Liberal Democrat, PNL-Tradiţional (înfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu), liberalii aventurierului politic Crin Antonescu, cel care a bătut palma cu Victor Ponta, formând împreună o alianţă politică contra naturii, USL (dar dacă a fost de fapt o alianţă curat-naturală, construită de puterea din umbră, anume de facţiunea fostei Securităţi care se afla atunci la putere?).

Şi încă alte aripi şi aripioare liberale: Alianţa pentru România (ApR) a lui Meleşcanu, tot os liberal, care de altfel în 2002 a

fuzionat cu PNL, ALDE condusă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, PNL-ul lui Orban, PNL-ul lui Cîţu.

Umbrele trecutului vinovat

Nu putem ocoli faptul că o parte dintre foştii deţinuţi politici liberali, ca de altfel şi lideri ţărănişti, preoţi, foşti demnitari, legionari au semnat pactul cu diavolul, devenind informatori ai Securităţii sub presiunea bătăilor şi a şantajelor care vizau libertatea şi siguranţa familiilor lor. Sau, în unele cazuri, de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Doar două exemple:

Primul: liberalul Alexandru Paleologu a fost primul om de cultură care în primele luni după decembrie ’89 a mărturisit că a colaborat cu Securitatea, fiind racolat în temniţa de la Botoşani în 1963 „sub presiunea şantajului, bătăilor şi a umilinţelor“. Şi-a cerut iertare în public.

Al doilea: fruntaşul liberal Dan Amedeo Lăzărescu, un domn în adevăratul sens al cuvântului şi tatăl vitreg al oportunistului politic Călin Popescu-Tăriceanu, a recunoscut că a colaborat cu Securitatea într-o emisiune la TVR, cu mulţi ani în urmă, în care l-a avut ca interlocutor pe ziaristul Cristian Tudor Popescu.

Fostul ziarist din conducerea ziarului Adevărul, via Scânteia, a relatat, într-o emisiune la Digi24 din aprilie 2019, un fragment din dialogul pe care l-a avut atunci cu liberalul Amedeo Lăzărescu. Îl redau integral:

L-am întrebat pe dl senator Lăzărescu: „Aţi colaborat cu Securitatea?“ A spus: „Da, am colaborat. Făceam note informative despre diverşi – cunoştinţe, prieteni – şi le dădeam la Securitate. Asta la începutul anilor ’50, înainte de a fi arestat“. „Ce se întâmpla cu cei pe care îi turnaţi?“ „Ajungeau în temniţă sau la Canal, dar rog să se consemneze că banii pe care îi primeam în urma acestor turnătorii, în urma acestor note informative pe care le dădeam despre oamenii ăştia, îi dădeam familiilor celor trimişi la Canal“.

Cinism dezinvolt sau asumarea seniorială a delaţiunilor pe bani cheş în faţa a milioane de telespectatori? Sau poate vocalizele senectuţii, după ce D.A. Lăzărescu a reconstituit umăr la umăr cu Radu Câmpeanu Partidul Naţional Liberal?

Prin cele două exemple nu vreau să arunc o anatemă asupra Partidului Naţional Liberal. Mai sunt şi altele, printre care îl regăsim, de pildă, pe Mircea Ionescu Quintus, cel care a condus PNL din 1993 până în 2001, dovedit de CNSAS a fi fost colaborator al Securităţii, dar albit de Curtea de Apel Bucureşti că nu ar fi făcut poliţie politică.

Nenumăratele sciziuni în rândul PNL de-a lungul a treizeci şi unu de ani ridică un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte acurateţea materialului politic de sorginte liberală.

PNŢ a dispărut de pe scena politică pentru că fesenismul şi securismul s-au temut cu adevărat de ascensiunea partidului lui Corneliu Coposu. PNL a rămas însă în picioare pentru că mulţi lideri, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi maleabili, ba chiar servili, ştiindu-se şantajabili din cauza unui trecut vinovat.

George Arun - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite