Libertatea sub alertă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Guvernului trimis spre încuviinţare Parlamentului cu privire la instaurarea stării de alertă trebuie să fie predictibil şi fără lacune de ordin juridic, aşa cum s-a întâmplat cu OUG 34/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă.

Astfel, decizia CCR cu privire la ilegalitatea ordonanţei de urgenţă a pus sub semnul întrebării toate ordonanţele militare, OM 1-11, emise de Ministrul de Interne şi aprobate de Premier, deoarece, în loc să fie instituită prin lege de către Parlament, starea de urgenţă a fost instaurată printr-o ordonanţă de urgenţă, fiind redactată superficial de juriştii de prin guvern, mai mult la lumina lumânării. Prin urmare, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor au fost restrânse ilegal. În consecinţă, drepturile şi libertăţile nu pot fi limitate printr-o ordonanţă de urgenţă, ci doar de către legiuitor, prin lege. Pentru 60 de zile, controlul militar asupra instituţiilor civile a reprezentat cheia stării de urgenţă.

OUG 34/2020 nu a făcut nimic altceva decât să modifice legea fundamentală. Deşi ordonanţa stării de urgenţă nu putea modifica sau restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în Constituţie, totuşi a transformat teritoriul şi populaţia într-o cazarmă militară în această perioadă, unde restricţiile de circulaţie şi amenzile date cetăţenilor au depăşit cadrul normativ.

În lumina unei viitoare stări de alertă, care nu se ştie cât va dura, funcţie de evoluţia pandemiei, probabil o lună de zile, cu posibilitatea prelungii ei, adevăratul guvern se va numi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă care va substitui executivul politic. Starea de alertă este instituită de Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, fiind un organism interministerial ce funcţionează sub conducerea ministrului de Interne şi sub coordonarea primului-ministru.

Pe perioada stării de alertă supravegherea populaţiei va continua, chiar dacă statul nu va mai recurge la amenzi astronomice, acestea fiind limitate la 2500 lei.

Senatul a schimbat forma iniţială a proiectului de lege întocmit de Guvern şi astfel încuviinţarea stării de alertă, care nu este menţionată în legea fundamentală, o va face Parlamentul, iar prelungirea stării de alertă, pentru cel mult 30 de zile, o va face legiuitorul, în conformitate cu art. 93 din Constituţia României:

 (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

Camera deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă pe tot teritoriul României. Prin urmare, legea nu va intra în vigoare imediat, deoarece parlamentarii pot ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege al Guvernului şi abia după trei zile, după Publicarea în MO, va intra în vigoare.

În starea de alertă, preluarea instituţiilor civile de către militari nu mai este posibilă, iar drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu pot fi îngrădite.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia (art. 4, alineat (2) din OUG 21/2004).

Art. 53 din Constituţia României:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

 (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite