Lider PNL Bucureşti, după acordul pe bugetul Capitalei: „Mă bucură decizia USR-PLUS de a susţine bugetul. Vor fi amendamente, se vor tăia fonduri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Violeta Alexandru
FOTO: Facebook/ Violeta Alexandru

După acordul pe bugetul Capitalei, Violeta Alexandru, liderul PNL Bucureşti, a transmis că o bucură decizia USR-PLUS, în primul rând pentru bucureşteni. Aceasta a precizat că bugetul va fi votat cu amendamente, se vor tăia fonduri şi că trebuie accelerate măsurile concrete pentru închiderea companiilor municipale.

„Mă bucură, în primul rând, pentru bucureşteni, decizia conducerii USR-PLUS de a susţine, până la urmă, bugetul Capitalei. Liderii politici ai PNL Bucureşti, ai USR-PLUS, ai PMP, alături de Primarul General au avut discuţii în aceste zile şi au ajuns la un acord de susţinere a bugetului Capitalei. Şedinţa de consiliu se va convoca de îndată”, a scris Violeta Alexandru într-o postare pe Facebook.

Liderul PNL Bucureşti a explicat faptul că alternativa pentru neadoptarea bugetului ar fi fost blocarea Bucureştiului.

„Am explicat acest lucru în contextul propunerii să continuăm discuţiile pe buget şi pe alte subiecte. Dacă ieşeam din termenul legal până la care trebuia adoptat, Guvernul nu mai putea transfera cotele aferente Bucureştiului. Am explicat consecinţele neadoptării bugetului în toate discuţiile avute. Bucureştiul nu are taxe şi impozite ca să poată susţine serviciile publice, salariile necesare, cheltuielile pentru funcţionarea oraşului”, a subliniat aceasta.

Violeta Alexandru a anunţat că bugetul va fi votat cu amendamente şi că se vor tăia fonduri.

„Primarul a avut toată disponibilitatea. A fost evident că niciunul dintre noi nu era de rea-credinţă, că existau explicaţii pentru fiecare măsură propusă, că nu se ascunsese în buget vreun interes obscur al anumitor cercuri de interese. Asta s-a întâmplat atunci când era tăcere pe buget şi, de fapt, se scurgeau banii funcţie de grupurile de interese din jurul PSD. Avem opinii diferite privind şansele atragerii de venituri, se poate optimiza bugetul (şi am apreciat, o spun cu toată sinceritatea, disponibilitatea USR-PLUS de a ne apleca asupra unei minuţioase analize). 

Era bine să fie optimizat pe parcursul săptămânilor de discuţii (inclusiv în Comisia de buget unde au fost toţi consilierii de la toate formaţiunile). Ceea ce contează, până la urmă, este să avem astăzi un buget votat pentru Bucureşti. Ne vom încadra în bugetul cu aceste tăieri şi vom analiza în continuare structura veniturilor şi a cheltuielior pentru rectificare. PNL susţine orice măsură de optimizare a bugetului. Vom avea un obiectiv de la care nu ne abatem: atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea Bucureştiului”, a explicat Alexandru.

Conform liderului PNL Bucureşti, în contextul discuţiilor despre eficientizarea cheltuirii banilor publici, trebuie accelerate măsurile concrete pentru închiderea companiilor municipale: „Sunt 2 proiecte de Hotărâri pentru închiderea companiilor municipale depuse de PNL Bucureşti care aşteaptă să fie votate. Lucrăm la a treia”.

De asemenea, Violeta Alexandru a mai anunţat că PNL va propune partenerilor de guvernare locală completarea protocolului din campania electorală cu prevederi privind modul de lucru la nivelul deciziilor locale.

„Am decuplat alte teme (necesar a fi discutate între noi) de decizia vitală privind bugetul şi am propus o şedinţă a liderilor coaliţiei de la Bucureşti chiar săptămâna următoare. PNL va propune partenerilor de guvernare locală completarea protocolului din campania electorală cu prevederi privind modul de lucru la nivelul deciziilor locale. Nu vreau să amânăm discuţiile. Detalii pe amendamentele agreate asupra structurii bugetului va oferi Primarul General”, a conchis aceasta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite