Klaus Iohannis: Peste câteva minute voi participa la reuniunea membrilor Consiliului European, în format videoconferinţă, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Vom avea periodic astfel de reuniuni pentru a analiza evoluţia răspunsului Uniunii Europene la pandemie, cu scopul, evident, de a consolida cooperarea dintre statele membre, în vederea limitării răspândirii virusului şi contracarării efectelor acestuia.
Ne aflăm, din păcate, într-un veritabil val doi al pandemiei, iar dacă ne uităm la cifrele raportate zilnic observăm că se înregistrează recorduri negative la nivelul tuturor indicatorilor în majoritatea ţărilor europene. La nivel european, efortul de a reduce curba infecţiilor trebuie să fie unul colectiv, pentru că până când nu vom fi cu toţii în siguranţă, nimeni nu va fi cu adevărat ferit de pericolul contaminării.
Solidaritatea este cuvântul de ordine şi, cred eu, cheia care ne va permite să depăşim această teribilă încercare. Schimbul de informaţii şi bune practici între statele membre trebuie accelerat şi este nevoie, în continuare, de o coordonare sporită în multe domenii, precum şi de măsuri urgente pentru a răspunde adecvat la noul val al pandemiei.
În această seară vom aborda elemente relevante din perspectiva gestionării coordonate a pandemiei de COVID-19, cu accent pe stadiul achiziţionării de medicamente necesare tratamentului, procesul de achiziţie de vaccinuri, strategiile de testare, recunoaşterea reciprocă a testelor, abordarea privind carantina şi urmărirea contactelor transfrontaliere.
Eu mi-am propus să subliniez, în faţa partenerilor europeni, importanţa asigurării unei bune funcţionări a Pieţei Unice şi a liberei circulaţii în cadrul Uniunii Europene. Totodată, vom discuta despre necesitatea asigurării de rezerve adecvate şi suficiente de medicamente şi echipamente medicale în toate statele membre.
Avem experienţa primului val, când achiziţionarea acestora a fost extrem de dificilă şi, până la urmă, foarte costisitoare, şi acum trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a evita o situaţie similară. Soluţii sunt, şi le voi reaminti şi în cadrul reuniunii, mă refer la rezervele de stocare RescEU, cum se numesc, şi achiziţiile comune, care s-au dovedit deosebit de utile.
Un alt subiect important al videoconferinţei din această seară îl reprezintă măsurile specifice legate de testare, izolare şi carantină, precum şi de strategia vaccinurilor la nivelul statelor membre. Este absolut necesară o abordare unitară la nivelul tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, prin convenirea unor criterii şi instrumente comune în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă a rezultatelor testelor.
Cu privire la vaccinul anti-COVID-19, odată ce va deveni disponibil, sperăm cât mai repede, el va fi furnizat către toate statele membre. Este însă nevoie – şi voi sublinia acest lucru - de creşterea finanţării disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgenţă, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Puteau să planifice ședința de astă primăvară ... Că doar știau ce urmează ... Acum se declară ... luați prin surprindere ... ? De creșterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri .. ??? Când revine anual, gripa strămoșească ... nu tot așa se întâmplă ? Chiar și în condițiile existenței .. pseudo vaccinului anti ... whatever ???
Este valul doi al pandemiei dictaturii marxist-progresiste.:)) De aceea se si intalnesc satrapii. Pun la cale noi metode de tortura sociala. Se discuta reprimarea drepturilor si libertatilor cetatenesti in spatiul UE. Presedentia Germaniei Fhurer-ului Merkel este un real succes :))))))))))))))))
Traducerea titlului: Iohannis a fost chemat la ordine de catre UE fiindca a declarat ca nu vrea lockdown in Romania. E clar, asteptati-va de luni sa se inchida tot si sa se revina la starea de urgenta
Joianne, vrei alegeri chiar cu pretul vietii romanilor? Asta cred ca vrei. De 11 luni manipulati, tu si guvernul tau, mintiti si demagogiti acest popor rabdator. Dar cat crezi tu, nemtzaloiule fitlerist ca te va mai rabda? Au, vrei sa zbori cu helicopterul smurd cu masca cu tot de pe Cotroceni direct in bavaria land? La Targoviste, tu nu meriti sa ajungi. Cand vei pleca, dupa votul din decembrie sau martie, ia-l cu tine si pe ghiorbannis lingaul tau de popou nu de copou. Sper ca romanii care vor mai iesi la vot, cu virusul pe masca, sa realizeze ca mai toxic decat tine si gasca ta de pro-nemtzaloizi, nu poate fi nmeni. Nici chiar Ponta sau Basescu.
Esti optimist si ai asteptari prea mari de la limbricii ce i-au votat .