Politică

articolul anterior articolul urmator

Ludovic Orban demisionează astăzi de la conducerea Camerei Deputaţilor, la mai puţin de un an de la alegerea în funcţie

0
13 Oct 2021 06:53:57
Autor: News.ro
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Fostul lider PNL Ludovic Orban demisionează miercuri de la conducerea Camerei Deputaţilor, funcţie în care a fost ales în decembrie 2020 şi pentru care a fost acuzat de colegi de partid precum Rareş Bogdan, Florin Roman şi Robert Sighiartău, că a cedat ministere importante partenerilor de la USR PLUS.

Ludovic Orban, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor în 22 decembrie 2020, cu 179 de voturi, contracandidatul său fiind liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, ar urma să demisioneze oficial miercuri, la ora 12:00.
 
Anunţul demisiei a fost făcut chiar în discursul rostit după ce a pierdut şefia PNL în faţa lui Florin Cîţu, la Congresul PNL din 25 septembrie.
 
Două zile mai târziu, Orban a explicat că îşi va depune demisia la preşedintele partidului, iar în cazul în care, într- o perioadă de maximum 15 zile, nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, şi-o va depune personal.
 
”Nu am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi dat demisia de la Cameră, cel mai probabil în situaţia politică în care ne găsim, ar fi putut ajunge preşedinte al Camerei Deputaţilor un PSD-ist şi nu vreau să fac niciun cadou PSD. Demisia mea nu este la dispoziţia domnului Cîţu pe o perioadă nelimitată. În cazul în care, într-o perioadă de maximum 15 zile, ea nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, mi-o voi depune eu personal”, a explicat atunci Orban.
 
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu a declarat luni că partidul va avea o propunere pentru şefia Camerei Deputaţilor, care va fi stabilită prin vot în Biroul Executiv, după ce demisia lui Orban ”îşi va urma cursul”.
 
În ceea ce priveşte interimatul, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Florin Roman, potenţial interimar, dar şi potenţial candidat pentru şefia Camerei, a ieşit, marţi, într-o declaraţie la Parlament, unde a afirmat că PNL va prelua interimatul la şefia Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, existând, în opinia sa, un precedent în 2017, când, după demisia lui Valeriu Zgonea, PSD l-a impus interimar pe Florin Iordache. 
 
CE PREVEDE REGULAMENTUL CAMEREI DEPUTAŢILOR
 
Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, calitatea de preşedinte al Camerei încetează la data menţionată în cererea de demisie.
 
Potrivit articolului 22 din Regulament, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
 
Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia respectării cvorumului legal.
 
Dacă niciun candidat nu a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se organizează un nou tur de scrutin, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut numărul cel mai mare de voturi.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările