Lupta pentru democraţie în Hong Kong – fundamente constituţionale, comunismul chinez şi tăcerea asurzitoare a guvernului Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste laHong Kong FOTO AP
Proteste laHong Kong FOTO AP

Evenimentele recente din Hong Kong aduc din nou în discuţie relaţia dintre democraţie şi economia de piaţă. RP Chineză şi Marea Britanie au semnat în 1984 un document (“Declaraţia Comună”) care prevedea crearea Regiunii Administrative Speciale Hong Kong a Republicii Populare Chineze de la 1 iulie 1997.

Hong Kong devenea astfel o regiune cu un grad ridicat de autonomie, RP Chineză luându-şi angajamentul să nu impună sistemul economic socialist asupra acestei regiuni. Documentul se referă la o perioadă de 50 de ani, cu alte cuvinte începând cu 2037 socialismul poate înlocui economia de piaţă în Hong Kong.

În 1990 a fost adoptată de către Congresul Naţional al Poporului, puterea legislativă a RP Chineze, Legea Fundamentală pentru RAS Hong Kong a RP Chineză. Izvorul acestei legi cu valoare de Constituţie în Hong Kong este obiect de controversă : Partidul Comunist Chinez consideră că legea are la origine Constituţia RP Chineze, în timp ce mai mulţi autori de drept constituţional din spaţiul anglo-saxon sau din Hong Kong consideră că Declaraţia Comună din 1984 este izvorul legii. Disputa nu este doar una doctrinară. În primul caz, Congresul Naţional al Poporului de la Beijing poate oricând modifica Legea fundamentală aplicabilă în Hong Kong. În al doilea caz, Legea fundamentală nu poate fi modificată decât potrivit propriilor sale prevederi. Răspunsul la întrebarea care este sursa de autoritate a Legii fundamentale este strâns legat şi de răspunsul la întrebarea dacă instanţele judecătoreşti din Hong Kong pot anula sau nu legislaţia adoptată de RP Chineză referitor la Hong Kong.

Hong Kong beneficiază de autonomie cu excepţia domeniilor securităţii (nu are o armată proprie, ci se bazează pe armata RP Chineze - 6000 de militari ai Armatei Populare staţionează în Hong Kong) şi afaceri externe (ministerul de resort de la Beijing asigură şi reprezentarea Hong Kong ; totuşi, în anumite situaţii, este permisă şi o reprezentare proprie, sub titulatura “Hong Kong, China”). Potrivit Legii fundamentale, puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt în Hong Kong autonome faţă de puterea centrală de la Beijing. Common law (precedentele stabilite de instanţe în timpul guvernării britanice), regulile de echitate (equity) şi dreptul cutumiar, altul decât common law (regulile care guvernează relaţiile de familie, de exemplu) au fost menţinute.  Legea fundamentală poate fi interpretată oficial doar de o comisie specială a Congresului Naţional al Poporului (articolul 158). Aceasta poate acţiona din proprie iniţiativă sau cu consultarea Comitetului pentru Legea fundamentală a SAR Hong Kong ce îi este subordonat.

Mărul discordiei care a dus la situţia în care zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă pentru  a-şi revendica drepturile este art. 45 din Legea fundamentală :

“Şeful executivului RAS Hong Kong va fi selectat prin alegere sau prin consultări care vor fi ţinute local şi numit de Guvernul Central al Poporului. Metoda pentru selectarea şefului executivului va fi prevăzută în concordanţă cu situaţia actuală din SAR Hong Kong şi potrivit principiului progresului gradual şi ordonat. Scopul final este alegerea şefului executivului prin nominalizarea sa de către un comitet de nominalizare larg reprezentativ, potrivit procedurilor democratice”.

În mod deliberat, legislativul de la Beijing a preferat să folosească expresii vagi pentru a nu-şi onora promisiunile din Declaraţia comună. Ce înseamnă “situaţia actuală” sau “principiul progresului gradual şi ordonat” ? Progres în ce direcţie ? În direcţia regimului comunist care nu admite alegeri libere ? Recentele evenimente şi inflexibilitatea Beijingului de a discuta cu manifestanţii arată că de fapt aceasta este interpretarea corectă.

Problemea alegerii directe, prin sufragiu universal, a şefului executivului din Hong Kong nu este nouă. Prima dată a apărut în 2004, atunci când comisia specială a Congresului Naţional al Poporului s-a autosesizat pentru a interpreta Legea fundamentală, în vederea unui posibil sufragiu universal pentru şeful executivului în 2007 şi pentru alegerea Consiliului Legislativ (puterea legislativă) în 2008. Comisia a negat această posibilitate, datorită interpretării pe care a făcut-o expresiilor “situaţie actuală” şi “principiul progresului gradual şi ordonat”.  Cu toate acestea, puterea de la Beijing a promis că va rediscuta principiul sufragiului universal pentru alegerile din 2016 (legislativ) şi 2017 (executiv). Problema unei noi interpretări a art. 45 din Legea fundamentală a fost în stand-by până la începutul anului 2013, când Qiao Xiaoyang, şeful comisiei speciale (mandatul i-a expirat în acelaşi an), a declarat că şeful executivului din Hong Kong trebuie “să iubească deopotrivă Hong Kong şi RP Chineză” şi “să nu se opună guvernului central”, subliniind că, în eventualitatea în care s-ar alege varianta sufragiului universal, puterea de la Beijing nu va recunoaşte alegerile decât dacă cel ales va sprijini “principiul progresului gradual şi ordonat”. Altfel spus, puterea de la Beijing a declarat ferm ceea ce afirmase cu mai multe rezerve în 2004 : alegeri libere în Hong Kong nu vor avea loc.

Ulterior acestei poziţionări ferme a Beijingului, s-a trecut la acţiune în Hong Kong : s-a format Alianţa pentru Democraţie Reală care a demarat protestul Occupy Central with Love and Peace, singura revendicare fiind organizarea de alegeri libere. În iunie 2014 Partidul Comunist Chinez a publicat o “Carte Albă” prin care reafirma că are puterea de a interpreta Legea fundamental după cum consider de cuviinţă. În acest document se afirma că cetăţenii Hong Kong vor putea să aleagă şeful executivului dintr-o listă de trei candidaţi propuşi de puterea de la Beijing. Acesta este conceptul “democraţiei originale” în varianta comuniştilor chinezi: au loc alegeri dar de fapt este vorba de un simulacru de exerciţiu democratic. Proba esenţială pentru a fi pe lista de candidaţi nu este dovedirea unor aptitudini manageriale ci, aşa cum preciza Qiao Xiaoyang, dragostea simultană pentru comunismul chinez şi pentru economia de piaţă din Hong Kong. Şeful executivului din Hong Kong este, în această viziune, cureaua de transmisie prin care “progresul gradual şi ordonat” vine de la Beijing şi este asimilat cu forţa pe plan local.

Alianţa pentru Democraţie Reală a organizat un referendum la care 800.000 de cetăţeni ai Hong Kong (8,8% din total) s-au exprimat în favoarea sufragiului universal. Votul a putut fi exprimat şi online, cu ajutorul unui furnizor de Internet din San Francisco (CloudFare). Guvernul de la Beijing s-a mobilizat exemplar pentru a ataca, indirect, prin hackeri anonimi, serverul principal şi a anihila orice consultare democratică. Aşa acţionează democraţia originală chineză : oficial, guvernul de la Beijing încurajează alegerea democratică a şefului executivului din Hong Kong ; neoficial, mobilizează hackeri pentru a deturna consultarea democratică. Răspunsul Partidului Comunist Chinez la revendicările democratice a fost pe măsură : manifestaţii zilnice de mare amploare, ciocniri cu forţele de ordine, o situaţie tensionată ce nu pare a-şi găsi rezolvarea.

De ce a adoptat guvernul de la Beijing o atitudine lipsită de compromisuri în faţa revendicărilor din Hong Kong ? S-a considerat fără îndoială că orice compromis va antrena după sine revendicări similare din partea cetăţenilor din alte regiuni ale RP Chineze care s-au dezvoltat economic şi doresc libertate politică. Chinezii pot călători liber şi pot observa diferenţele dintre China continentală şi Hong Kong, Macao sau Taiwan. Limba şi civilizaţia este comună dar nivelul de trai este mai ridicat în aceste locuri. Chinezii au început să dorească răsfăţurile capitalismului. Informaţia circulă liber. Există pericolul să se facă legătura între alegeri libere şi nivel de trai ridicat, între libertatea politică şi cea economică. Ori exact această legătură este letală regimului comunist de la Beijing care vrea să întreţină iluzia potrivit căreia doar un regim politic autoritar poate gestiona o ţară de dimensiunile Chinei. Cetăţenii RP Chineze nu au trebuit să ştie ce se întâmplă în Hong Kong, agenţia oficială de ştiri chineză Xinhua a ocolit cu graţie desfăşurarea evenimentelor, la fel cum în 1989 s-a dorit ca masacrul din Piaţa Tienanmen să nu fie cunoscut de opinia publică. Adepţii sufragiului universal din Hong Kong au intrat în legătură cu politicienii din Taiwan. Dacă până la sfârşitul lunii august în Taiwan se dezbătea orientarea viitoare a ţării, în direcţia unei integrări în RP Chineză sau în direcţia păstrării status-quo-ului actual acum, după ce RP Chineză a arătat ce înţelege prin “principiul progresului gradual şi ordonat”, adepţii integrării au început să fie în minoritate.

A existat o reacţie fermă la ceea ce se întâmplă în Hong Kong din partea Japoniei, prin vocea ministrului de externe Fumio Kishida. Preşedintele Obama a avut o discuţie personală cu ministrul de externe al RP Chineze, Wang Yi prin care a afirmat sprijinul pentru organizarea unor alegeri libere, prin sufragiu universal, în Hong Kong. Ce vor face SUA în continuare ? Greu de anticipat dar există posibilitatea unei reacţii mai ferme dacă revendicările celor care luptă pentru democraţie în Hong Kong nu vor fi soluţionate şi dacă puterea de la Beijing preferă un răspuns în forţă. Preşedintele Obama poate anula întâlnirea cu omologul său chinez Xi Jinping, SUA pot opri negocierile în curs cu RP Chineză privind un tratat care are în vedere investiţiile bilaterale, preşedintele Taiwan, Ma Ying-jeou poate fi invitat oficial la Washington, etc. Liderii comunişti de la Beijing ştiu că pot fi luate asemenea măsuri dar, pe de altă parte, doresc menţinerea controlului politic în Hong Kong pentru a opri orice posibile revendicări pentru democratizare în alte regiuni ale RP Chineze.

În tot acest context în care comunitatea internaţională a fost profund emoţionată de determinarea cu care studenţii din Hong Kong au cerut alegeri libere, România a mers efectiv contra curentului: Victor Ponta a efectuat o vizită poporului chinez prieten iar ministrul Duşa s-a aflat la Beijing pentru a consolida relaţia bilaterală de cooperare militară româno - chineză. Nu a existat nici un comunicat offcial al MAE prin care să se arate măcar “îngrijorarea” faţă de folosirea forţei faţă de manifestanţi, să se afirme principiul sufragiului universal sau să se exprime speranţa că vor exista alegeri libere. Întrebarea este dacă România aparţine unei comunităţi de valori care se bazează pe exprimarea liberă a opiniilor politice sau doreşte să se auto-excludă, în numele unei relaţii privilegiate cu RP Chineză. Statele occidentale întreţin relaţii economice reciproc profitabile cu RP Chineză dar există o “linie roşie” pe care autorităţile de la Beijing nu o pot trece fără a genera o reacţie fermă. În cazul României, o asemenea “linie roşie” nu există : numai la gândul că liderul spiritual tibetan Dalai Lama ar putea să viziteze România autorităţile guvernamentale intră în panică, în relaţia cu Taiwan nu se doreşte nici măcar deschiderea unei reprezentanţe comerciale (la Bucureşti nu s-a auzit încă faptul că guvernele de la Taipei şi de la Beijing au semnat 23 de acorduri, în principal comerciale, în ultima vreme, odată cu normalizarea relaţiilor bilaterale), iar când au loc proteste în Hong Kong se ignoră orice posibilă reacţie. Punerea în prim plan a democraţiei şi a drepturilor omului în relaţiile cu orice ţară nu aduce prejudicii României, ci dimpotrivă, ar face ca România să fie un partener credibil şi respectat. Deocamdată, la Bucureşti sunt bineveniţi banii din RP Chineză care, ca orice promisiune a unui guvern comunist din toate timpurile, reprezintă doar un angajament neonorat. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite