Lupta pentru dizolvarea UDMR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciorba reîncălzită a demersurilor juridice pentru scoterea UDMR în afara legii animă spiritele unor politicieni şi cetăţeni exaltaţi. După Funar şi Vadim Tudor, a venit rândul noului val naţionalist să ia la trântă formaţiunea maghiară.

Când ai senzaţia déjà-vu de prea multe ori poate să însemne că ai îmbătrânit. Însă nu-ţi trebuie mult timp să le vezi şi să le revezi pe toate în politica românească, pentru că diletantismul politicienilor de ocazie face ca aproape toate evenimentele să se repete, protagoniştii trăindu-le ca şi cum s-ar fi întâmplat pentru prima oară. De exemplu, pe parcursul celor mai recente două decenii din istoria contemporană, am asistat la repetate tentative infructuoase de a dizolva pe cale judecătorească Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).

Primul care s-a războit cu UDMR a fost Gheorghe Funar, pe vremea când era primar în Cluj-Napoca, solicitând guvernului României să excludă formaţiunea maghiară din politica românească. În 2002, Corneliu Vadim Tudor intenta un proces la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin care solicita dizolvarea UDMR pe motiv că ar fi o „organizaţie de tip terorist”. Neavând succes în justiţie, acelaşi Tribun cerea în 2008 referendum naţional pentru scoaterea UDMR în afara legii. În 2015, imitatorul său, Bogdan Diaconu, depunea în Parlament „Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizaţie ilegală, anti-constituţională şi anti-statală”.

În ianuarie 2020, tânărul lup naţionalist George Simion anunţa că adună oaste avocăţească pentru „oprirea pe cale legală” a UDMR. Nu mai departe de săptămâna trecută, senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu posta pe Facebook: „Susţin un proiect de lege privind scoaterea UDMR în afara legii”, formularea lăsând însă urme de îndoială în legătură cu capacitatea sa intelectuală de a redacta un proiect legislativ.

UDMR face un joc profund imoral pe scena politică românească, fiind un cameleon politic. O ventuză care se lipeşte de orice oportunitate pentru a-i mai îndepărta pe maghiari de români.

UDMR ilustrează motivul pentru care politica este un „rău necesar”. Formaţiunea este în esenţă la fel ca toate celelalte partide politice „convenţionale” din România, începând cu faptul că UDMR nu face altceva decât să apere interesele conducătorilor săi şi, în mai mică măsură, ale comunităţii care o votează la toate rundele de alegeri. Cu excepţia referendumurilor şi a turului II al prezidenţialelor, pe care comunitatea maghiară din România le tratează cu apatie, considerând că nu prezintă niciun interes să se implice în chestiuni „ale românurilor”. Sigur, UDMR este o formaţiune politică organizată pe criterii etnice, însă din alte puncte de vedere seamănă foarte mult cu PSD, de pildă, din perspectiva electoratului său captiv. Adesea descrisă ca „PSD cu unguri”, UDMR a fost de multe ori o unealtă secundară cu care ţărăniştii, social-democraţii, băsiştii şi liberalii au exercitat guvernarea în România, formând majorităţi pentru învestirea guvernelor cu ajutorul voturilor parlamentarilor etniei maghiare.

Fără niciun dubiu, UDMR face un joc profund imoral pe scena politică românească, fiind un cameleon politic. O ventuză care se lipeşte de orice oportunitate pentru a-i mai îndepărta pe maghiari de români. Existenţa sa în Parlamentul României este perpetuată de trei decenii prin ignoranţa crasă a unei părţi a electoratului maghiar. Însă exact la fel este şi PSD, stăpân absolut peste propria sa felie de electorat român. Iar dacă ai noştri cei săraci, inclusiv cu duhul, au pe ce să pună ştampila de vot, ai lor de ce să nu aibă cu cine vota? Din punct de vedere democratic, existenţa UDMR îşi justifică utilitatea, pentru că toate categoriile de electorat din România trebuie să aibă reprezentare în Parlament şi în administraţia publică locală. La fel şi din punct de vedere legal, UDMR este în regulă, fie că ne place sau nu.

A spune că UDMR trebuie scos din Parlament pentru că nu funcţionează după legea partidelor politice este ca şi cum ai spune că delfinul nu are ce căuta în ocean pentru că nu este peşte. UDMR chiar nu este partid politic, ci asociaţie culturală cu drept de a participa cu liste proprii de candidaţi la alegerile locale, legislative, europarlamentare şi prezidenţiale. La începuturile sale din decembrie 1989, când s-a format UDMR, chiar era un ONG cultural condus în primele două decenii mai întâi de Domokos Géza, un intelectual autentic, apoi de Markó Béla, un literat distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1980. Ambii erau oameni de cultură moderaţi în raport cu populaţia majoritară. Însă din 2011, preşedinte al UDMR a devenit Kelemen Hunor, veterinar la bază, iar discursul formaţiunii s-a radicalizat drastic înspre autonomie şi drepturi suplimentare pentru populaţia de limbă maghiară din România.

Să presupunem că UDMR ar dispărea în urma unei hotărâri judecătoreşti sau chiar a CCR, care rescrie Constituţia după bunul plac. Cine i-ar lua locul? Formaţiunea are deja concurenţă în rândul etnicilor maghiari, sub forma PPMT (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) şi PCM (Partidul Civic Maghiar), ambele fiind mai radicale decât UDMR în mesajul lor autonomist. PPMT mergea chiar până la ideea unei „uniri transfrontaliere” cu Budapesta, adică formând un teritoriu-exclavă al Ungariei în centrul României. De bine, de rău, UDMR recunoaşte suveranitatea teritorială a României, de la care vine acel „R” din coada acronimului său. Titulatura completă a UDMR în limba maghiară (RMDSZ) începe cu numele României, ceea ce nu se poate spune despre partidele etnice concurente, care recunosc cel mult Transilvania ca entitate geografică.

Poate am prefera ca cetăţenii români de etnie maghiară să fie reprezentaţi în Parlament pe criteriul ideologic, nu etnic. Adică să voteze partide clasice de stânga, dreapta, social-democrate, liberale, progresiste, conservatoare, ecologiste etc. Însă puţine partide „româneşti” au propus pe listele de vot candidaţi de etnie maghiară pe locuri eligibile în colegiile electorale din judeţe ca Harghita, Covasna, Mureş sau Satu Mare. Oricine înţelege ABC-ul politicii ştie că în democraţie oamenii tind să voteze candidaţi care le seamănă. Aşadar, în condiţiile în care oferta electorală a partidelor mainstream PSD, PNL, USR şi celelalte nu a fost convingătoare pentru electoratul maghiar, opţiunea concetăţenilor noştri se îndreaptă de cele mai multe ori către UDMR.

A spune că UDMR trebuie scos din Parlament pentru că nu funcţionează ca un partid politic este ca şi cum ai spune că delfinul nu are ce căuta în ocean pentru că nu este peşte.

A nu avea comunitatea maghiară reprezentată în Parlament ar fi de-a dreptul periculos pentru România. Că ne place ori nu, lupta reprezentanţilor aleşi ai comunităţii maghiare se duce în prezent „la vedere” pe prima scenă politică a ţării, care este forul legislativ. Dacă UDMR sau altă formaţiune politică maghiară nu ar mai accede în Parlamentul României, lupta liderilor comunităţii maghiare s-ar muta în planul civic local din secuime, unde inevitabil s-ar radicaliza, departe de atenţia publică naţională. Privilegiile de care se bucură azi aleşii UDMR prin funcţiile lor publice la nivel central, la Bucureşti şi Bruxelles, satisfac apetitul firesc de putere şi influenţă al politicienilor. În lipsa acestora, actualii parlamentari UDMR ar fi pe picior de egalitate cu radicalii din PPMT şi PCM, poate chiar şi cu fanaticii de extremă dreptă din aripa transilvăneană a Mişcării de Tineret 64 de Comitate.

UDMR este supapa de eliberare a tensiunilor din cadrul comunităţii maghiare, oricât de mult ne-ar dezgusta atunci când promovează autonomia segregaţionistă pe criterii etnice. Ideea de a interzice ceea ce nu ne convine sau cu care nu suntem de acord este un reflex totalitar, cu care nu sunt de acord. Un reflex pe care îl văd inclusiv la cei prea tineri ca să fi prins comunismul şi, cu atât mai puţin, fascismul neaoş al Gărzii de Fier sau cel din Italia ori Germania interbelică.

Poţi înălţa o copie în chirpici a piramidei lui Keops, dar nu va dăinui milenii, ci se va crăpa la primele raze de soare şi va mirosi a bălegar. La fel, piramida intitulată PRU, indiferent cât a fost înălţată financiar şi mediatic, a crăpat înainte de a avea un cuvânt de spus în politica românească.

Pe cât era de diliu (în cel mai propriu sens patologic) şi el însuşi un impostor în politică, Vadim era un om remarcabil de carismatic şi cult. Se prezenta ca fiind un mare poet, însă era cu adevărat talentat ca pamfletar. În momentele sale de luciditate, avea chiar şi umor – marca unei persoane inteligente. Ceea ce nu se poate spune despre imitatorii săi, unul mai încrâncenat decât altul. După dispariţia subită a Tribunului, un deputat ex-PSD pe nume Bogdan Diaconu a încercat să-l imite şi să atragă de partea sa electoratul PRM. Poţi înălţa o copie în chirpici a piramidei lui Keops, dar nu va dăinui milenii, ci se va crăpa la primele raze de soare şi va mirosi a bălegar. De aceeaşi manieră, piramida lui Diaconu intitulată PRU, indiferent cât de mult a fost înălţată financiar şi mediatic în 2016 de Sebastian Ghiţă şi de postul de televiziune infect pe care îl patronează, a crăpat înainte de a avea un cuvânt de spus în politica românească şi a lăsat în urmă un miros pestilenţial.

De ce UDMR nu va fi scos în afara legii de un tribunal românesc? Pentru că orice absolvent de drept ştie că în justiţie există o practică numită jurisprudenţă, moştenită din dreptul roman. În sistemul judiciar din România, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept (ca în SUA, de pildă), însă ghidează în bună măsură hotărârile pronunţate de instanţe, în vederea aplicării unitare a legii. Ceea ce înseamnă că, în temeiul aceloraşi legi, nu se poate da o hotărâre radical diferită de o alta din trecut pe o speţă similară.

Şi unde mai pui că o hotărâre judecătorească definitivă care dizolvă UDMR ori îi interzice să mai candideze în alegeri ar pune grave probleme legislative. În sensul că toate legile votate de Parlament din 1990 până azi ar fi lovite de nulitate în cazul ipotetic în care justiţia din 2020 hotărăşte că UDMR a participat în forul reprezentativ al ţării în mod ilegal timp de opt legislaturi consecutive. Însă fiţi fără grijă că nicio instanţă din România nu şi-ar asuma răspunderea pentru o asemenea grozăvie. Nici tinerii lupi naţional-conservatori şi nici băsiştii reşapaţi din PMP nu vor reuşi dizolvarea sau scoaterea UDMR în afara legii.

Şi atunci vor spune că UDMR este protejat de serviciile secrete care controlează toate partidele şi de mafia din justiţie care-şi urmăreşte propria agendă. Déjà-vu! Sau mai bine zis „deja le-am auzit” pe cele cu statul paralel. Ca oameni noi în politică, ai aştepta să vină cu altceva decât ciorba veche a lui Vadim şi teoriile conspiraţioniste ale farului din Alexandria de Teleorman.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite