Lupta Opoziţiei cu Puterea, învinsă de somn. Cum explică un senator USR situaţia: „Niciun vot USR nu a lipsit de la dezbateri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat, luni noapte, că Opoziţia ar fi putut trece un amendament referitor la unele măsuri în învăţământ, însă planurile au fost date peste de cap de plecarea unui ales al USR înainte de votul final.

UPDATE Senatorul Edward Dircă a trimis un drept la replică susţinând că proiectele invocate nu aveau cum să depindă de votul său, în condiţiile în care coaliţia de guvernare are 20 de voturi, iar Opoziţia doar 10. De asemenea, acesta a explicat faptul că în momentul în care a plecat a fost înlocuit de un alt coleg din Parlament. 

***

„La ora 00:34 un singur vot a lipsit pentru ca amendamentele referitoare la generalizarea proiectului «After School» şi la implementarea Programului «Alimentaţie diversificată în şcoli» să fie aprobate.  Trist este că aceste amendamente, atât de benefice pentru sistemul de învăţământ, ar fi putut trece dacă toţi colegii din opoziţie ar fi rezistat până la ora aceasta. Bătălia continuă la plen!“, a scris Raluca Turcan Pe Facebook. 

Surse politice au explicat pentru Adevărul că politicianul din Opoziţie care nu a mai rezistat la şedinţa care s-a terminat târziu în noapte a fost senatorul USR Edward Dircă, unul dintre juriştii formaţiunii conduse de Dan Barna. 

Replica senatorului USR

„Sunt dezbateri lungi si uneori obositoare in comisiile parlamentare zilele acestea si poate unii colegi sunt bulversati de volumul mare de munca. Ii inteleg, dar nu pot sa accept un atac nejustificat.

Pe scurt, ieri am participat la sedinta comisiilor reunite de buget, finante si banci, inlocuind un alt coleg. Am participat la aceste dezbateri, desi nu sunt membru al respectivei comisii, pentru ca in calitate de presedinte al Comisiei pentru constitutionalitate si membru al Comisiei juridice am sustinut o serie de amendamente privind Ministerul Justitiei si Ministerul Public.

Am intrat in sedinta la ora 15.00 si am parasit-o dupa ora 23.00, dupa ce toate discutiile referitoare la justitie s-au incheiat, moment in care am fost inlocuit de un alt coleg de la USR. USR are trei membri in comisiile de buget, doi deputati si un senator. In permanenta, USR are trei reprezentanti la dezbateri, numarul maxim, si, in functie de amendamentele discutate, participa parlamentari de specialitate. Avem noi, cei de la USR, acest principiu al competentei pe care insistam sa il respectam, spre surprinderea celor din alte partide“, se arată în dreptul la replică al senatorului.

Mai mult, Dircă a subliniat că a fost înlocuit de un coleg şi că nu avea cum să depindă trecerea sau respingerea unor amendamente de un singur vot. „Am plecat din comisiile reunite dupa mai bine de 7 ore si am fost inlocuit de un alt coleg. Niciun vot USR nu a lipsit de la dezbateri ieri si niciun amendament nu a picat din cauza USR. De fapt, e important sa reamintim ca niciun amendament nu a trecut ieri de vot, cu o singura exceptie, amendamentul domnului Liviu Dragnea, prin care reduce bugetul serviciilor secrete. Si pentru a demonta complet acest #FakeNews, ar fi interesant sa ne explice doamna Turcan cum anume ar putea pica din cauza absentei unui vot USR un amendament in comisiile reunite de buget in care opozitia are 10 reprezentanti, iar puterea are 20...“, a conchis senatorul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite