Politică

articolul anterior articolul urmator

Lupta politică la noi

66
9 Dec 2012 08:51:17
Andrei Pleşu

Mai ştim cum arată normalitatea în materie de luptă politică? Să facem un efort de imaginaţie. Iată, de pildă, cum ar putea suna discursul opoziţiei: ”Puterea a greşit cînd a adoptat legea X”, sau: ”Puterea a aplicat defectuos legea X”, sau: ”Sub actuala guvernare, preţurile au crescut cu Y la sută, şomajul cu Z la sută, iar puterea de cumpărare a scăzut cu atît la sută”.

Sau: ”Cutare miniştri din spectrul guvernamental s-au făcut vinovaţi de corupţie”. Sau: ”În cutare dezbatere de politică externă, poziţia României a fost contra-productivă”. Dar şi: ”În domeniul B, acţiunea guvernului s-a dovedit utilă, drept care, dacă vom cîştiga alegerile, vom continua pe aceeaşi linie”. Răspunsurile puterii ar putea, la rîndul lor, să meargă de la contrazicerea argumentată a acuzaţiilor formulate de opoziţie, la demontarea necomplezentă a promisiunilor demagogice făcute de adversari în campania electorală. Ar trebui să asistăm la dispute de platformă politică, la confruntări de doctrină, la schimburi inteligente de idei, la expuneri de fapte demonstrabile. Totul, într-o limbă românească îngrijită, fără vulgarităţi, fără agresivităţi de maidan, fără incursiuni în sfera privată a preopinentului. Fiecare combatant ar trebui să ţină nu doar la dreptatea proprie şi la victoria personală, ci şi la demnitatea proprie, la regulile bunei cuviinţe şi la dreptul cetăţeanului de a fi părtaş la un spectacol politic civilizat.

Cum arată lucrurile la noi? În genere, ni se oferă o escaladare (”democratică”) a răului. ”Primul ministru e un plagiator ordinar!” – strigă una din tabere. Cealaltă tabără nu spune: ”E fals şi iată de ce!”, ci ”Păi şi cutare de la voi a plagiat!”. ”Dialogul” e un soi de infantil ”ba tu-ba tu”. ”Cutărică de la voi e un infractor, sau un fost informator al securităţii”. ”Voi vorbiţi? Şi voi aveţi infractori şi delatori cu duiumul!” ”Aţi încălcat Constituţia!” – se aude dintr-o parte. ”Şi voi la fel!” – sună răspunsul prompt al celeilalte părţi. Puterea se legitimează prin greşelile fostei puteri, iar opoziţia prin greşelile puterii actuale. Facem răul, pentru că şi ceilalţi l-au făcut, sau îl fac. Sîntem, vrînd-nevrînd, martorii unei competiţii a viciilor, a derapajelor, a mizeriei. Nu binele contra răului, nu răul mai mic contra răului mai mare, ci răul cel mare contra unui rău echivalent, sau încă şi mai mare. Votantul care ia în serios toate aceste declaraţii nu poate decît să constate că nu există alternative, că e asediat, din toate părţile, de tot soiul de pungaşi calificaţi, că e obligat să chibiţeze un caft brutal între microbiştii înrăiţi ai unor echipe duşmane. Tonul dezbaterilor e acela al îmbrîncelilor de gang, vocabularul e de bodegă, ironiile – simple obrăznicii de periferie. Toţi arborează un aer suficient şi cîinos, toţi se întrec în băşcălie şi sudalmă. Iar cei care păstrează, cît de cît, măsura nu se văd (sau se văd trunchiat) şi n-au nici o şansă. Limbajul şi stilistica luptei electorale se simt libere de orice exigenţă. Preşedintele vorbeşte ca un caporal nervos, iar primul ministru ca un răcan de provincie. Respectul pentru instituţii (dincolo de reprezentanţii lor vremelnici), pentru însemnele naţionale (de vreme ce se huiduie nonşalant la parada de 1 decembrie, iar invitaţia la ceremonia adiacentă de la Cotroceni e folosită ca prilej de răzmeriţă telegenică) nu mai au nici o valoare, cum nici loialităţile ţării faţă de acordurile internaţionale semnate de bună voie, ba chiar cu entuziasm, cu parteneri liber aleşi nu mai constituie o datorie de onoare. Practicăm, iresponsabil, o mîndrie de ţoapă, defilăm băţoşi, în fundul gol, dinaintea unei opinii publice europene sufocate de perplexitate.

Pe un asemenea fundal, alegătorul român nu mai are decît criterii confuze şi pernicioase: capriciul, impulsul visceral, şi, mai ales, ura. Or nici un vot nu se poate numi ”democratic”, dacă se produce pe bază de ură. Votul democratic e, în condiţii normale, expresia bunei chibzuieli, a discernămîntului, a calmului civic. Cei care încurajează alte motivaţii, cei care întreţin, în rîndul populaţiei, o stare de fermentaţie isterică lucrează nu numai împotriva democraţiei, ci împotriva sănătăţii sufleteşti a naţiei, adică împotriva ţării.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

66 Comentarii

GD Toma
9.12.2012, 08:59:26

Poveste din Carpaţi … ce tristeţe! Ce durere! Uite, colea, în Carpaţi, măgăriţele, cu toate, au rămas fără măgari. Că ăştia s-au dus grămadă în oraşul Bucureşti, ca să facă măgăria numită Statul Român. Da’ şi boi s-au dus cu ei. Mulţi. Şi-au mai făcut un Stat. I-a împins codul genetic a fugi tare de vaci. Deh! Natura, păcătoasa…, nu le-a dat să fie tauri, de aceea, malformaţii, s-au şi declarat preasfinţi. Şi îi ţin mai la distanţă pe profani: tauri şi vaci. Motivaţi. Că sfântul bou îşi iubeşte semenul. Iată de ce şi trăieşte cu alţii în mănăstiri (colonii de boi, adică, stăpânind lumea profană). Iar berbecii adunaţi, tot colea în Bucureşti, s-au pornit şi ei să-şi afle treabă…, alias cultură. Astfel bălării, dar groase…, cam cât parul de la vie, au dat iama-n toată ţara transformând-o în pârloagă. Şi era de aşteptat să se-ntâmple cum am zis. Că această berbecime ştie doar a behăi. Pe când, fructe ca să ai, trebuie să şi munceşti. Şi, oricum, fructe nu faci, cu oameni trăgând la plug. La fel şi dulăi, acolo, nu mulţi. Cam vreun milion. S-au constituit în haite (poreclite şi partide) şi-au pornit să latre, toate, pe drumul spre Bucureşti… Să-nhaţe cu lăcomie tot ce poate fi ciolan. Iar puzderia aceasta de fazani şi papagali, fac la greu suporterisme. Ba, cu unii, ba, cu alţii. Astfel nu se mai obsearvă că mafia animală pune-n loc de Lege Dreaptă, altă Lege: Legea Junglei!…

-2 (10 voturi)
Scifi
9.12.2012, 09:39:21

Foarte adevarat si trist tot ceea ce spuneti, domnule Plesu, dar sa nu cadem din nou in capcana impartialitatii cu orice pret. Stim cu totii (nu ma refer aici la fanii Antena3) ca 90% din metehnele oribile evocate de dvs. vin dintr-o singura directie (USL), pentru simplul motiv ca ei au renuntat de mult sa se mai adreseze cetatenilor informati, educati si rationali. Mesajul USL este exclusiv destinat prostimii (din pacate majoritare) care nu are nevoie de argumente, ci de stimulente emotionale, nu cantareste informatia, ci o inghit pe nerasuflate pe cea care ii convine, care ii gadila orgoliul de gibon si o respinge automat pe cea care ii aduce aminte de propria ignoranta si mizerie morala. Acolo unde prostia poporului se combina cu ticalosia conducatorilor sunt sanse mari sa rezulte un dezastru.

+7 (11 voturi)
Bogdan Neculai
9.12.2012, 09:46:15

.Politicienii, ca si ziaristii "de succes",emisiunile "de succes" , arta"de succes" si in general orice implica alegerea libera si "democratica", sunt oglinda populatiei majoritare. Nici mai rai ,nici mai hoti.Doar mai vicleni. Asa ca nu e cazul sa plangem de dragul populatiei ci sa incercam ca viata noastra sa depinda cat mai putin de politicieni si de restul populatiei.

+4 (4 voturi)
Barna Adriana
9.12.2012, 11:06:01

In general sunteti bine dl. Plesu ( adica vreau sa spun ca aveti timp sa analizati "democratia" votului nostru pana la sentiment...).

0 (2 voturi)
MelosNegros
9.12.2012, 11:15:52

Foarte adevarat si trist tot ceea ce spuneti, domnule Plesu, dar sa nu cadem din nou in capcana impartialitatii cu orice pret. Stim cu totii (nu ma refer aici la fanii B1) ca 99% din metehnele oribile evocate de dvs. vin dintr-o singura directie (PDL), pentru simplul motiv ca ei au renuntat de mult sa se mai adreseze cetatenilor informati, educati si rationali. Mesajul lor este exclusiv destinat prostimii (din pacate majoritare) care nu are nevoie de argumente, ci de stimulente emotionale, nu cantareste informatia, ci o inghit pe nerasuflate pe cea care ii convine, care ii gadila orgoliul de gibon si o respinge automat pe cea care ii aduce aminte de propria ignoranta si mizerie morala. Acolo unde prostia poporului se combina cu ticalosia conducatorilor sunt sanse mari sa rezulte un dezastru.

+5 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (66)

Modifică Setările