Mai poate supravieţui politic Gabriel Oprea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul generat de moartea poliţistului din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea poate distruge întreg planul politic pe care „Generalul” îl pusese la cale pentru vehiculul său politic, UNPR.

Beneficiind de pe urma problemelor lui Victor Ponta şi perioadelor în care a fost desemnat premier interimar, Oprea a dat în vara recent încheiată semnalul că ia în calcul o candidatură pe cont propriu a UNPR-ului în alegerile locale sau măcar o creştere a cotei politice în perioada preelectorală pentru beneficiile ce aveau să vină în urma negocierilor politice. Concomitent, vicepremierul a început o fulminantă campanie de imagine pentru sine, o campanie de achiziţii de persoane publice cu notorietate şi o acţiune de consolidare a organizaţiilor politice locale.

Planul i-a fost dat puţin peste cap de moţiunea de cenzură depusă de PNL. Votând împotriva moţiunii, deci pentru Victor Ponta şi PSD, liderul UNPR a fost nevoit să aleagă o tabară politică. Problema în acest caz a fost că valoarea UNPR-ului în perspectiva negocierilor politice era cu atât mai mare cu cât ambele tabere politice (PSD şi PNL) şi-l doreau mai tare. Votul împotriva moţiunii închidea în mare măsură uşa spre PNL şi îi scădea valoarea pentru PSD. Însă această sincopă de parcurs avea să însemne mult mai puţin decât poate însemna pentru viitorul politic al lui Gabriel Oprea şi al UNPR-ului accidentul poliţistului Bogdan Gigină.

Modul în care vicepremierul a încercat să gestioneze criza din punct de vedere comunicaţional demonstrează cât de important este momentul pentru omul politic Gabriel Oprea. Dacă în primele două – trei zile subiectul a fost blocat în aproape toată presa tradiţională, iar explicaţiile celui în cauză sau ale autorităţilor au lipsit cu desăvârşire, sperându-se astfel într-o calmare a subiectului, strategia s-a schimbat radical când pericolul viralizării subiectului în mediul online a fost conştientizat. S-a dat drumul subiectului în presa tradiţională încercându-se din răsputeri o prezentare a faptelor diferită de cea din online şi s-a încercat o contraofensivă şi pe online prin mobilizarea pe două dimensiuni: prezentarea faptelor dintr-o altă perspectivă şi evidenţierea unor caracteristici pozitive ale lui Gabriel Oprea pentru a balansa avalanşa de acuzaţii şi dezvăluiri care conturau un anumit profil al personajului. Tabăra lui Oprea şi-a asumat faptul că această poziţionare contrazice total strategia iniţială şi nu face altceva decât să dea în continuare muniţie celor din online sau presei care prezentase de la început subiectul, în speranţa că implicarea activă va aduce cele două tabere la un echilibru. Scenariul n-a luat cursul dorit, iar Gabriel Oprea pare că a pierdut definitiv bătălia comunicaţională chiar dacă, aşa cum arată desfăşurările de la Parchetul General şi din Parlament, scandalul e departe de a se fi încheiat.

Şi mai problematic pentru Gabriel Oprea e că pierderea războiului comunicaţional poate pune serios umărul la înfrângerea politică. Şi când spun înfrângere politică mă refer la izolarea personajului Gabriel Oprea, fapt echivalent cu ieşirea din scena politică.

Chiar dacă cu excepţia Alinei Gorghiu, peste ceva timp şi a lui Cătălin Predoiu sau a altor personaje din plan secund, precum Monica Macovei şi Mircea Geonă, nimeni nu i-a cerut demisia, asta nu e echivalent cu susţinerea lui Gabriel Oprea.

Prin reacţia copreşedintelui Alina Gorghiu şi prin demersurile din Parlament, PNL arată că închide definitiv uşa UNPR-ului şi lui Gabriel Oprea. Poziţia liberalilor a fost dublată de cea a preşedintelui Klaus Iohannis, fapt ce a împărţit şi mai clar apele din această perspectivă.

Prin declaraţiile care pasau problema către Victor Ponta, Liviu Dragnea s-a poziţionat şi el în afara corului celor care au dorit să-şi arate public susţinerea faţă de Oprea. În plus, Dragnea nu are nici un interes real în a depinde de UNPR din 2016, dacă PSD va câştiga alegerile. Pentru noul preşedinte al PSD era de ajutor a ţine aproape un UNPR slab, căruia nu trebuie să-i cedeze mare lucru, iar acest scenariu în noul context politic poate însemna implicit şi transferuri la bucată din ograda UNPR-ului.

Între ALDE şi UNPR a fost dintotdeauna un conflict în ceea ce priveşte statutul de vioară a doua a coaliţiei de guvernare. Eşecul politic al proiectului UNPR ar însemna pentru ALDE şansa de avea loc mult mai uşor lângă PSD.

Din întreaga ecuaţie politică de mai sus lipseşte Victor Ponta, singurul de altfel care îl mai susţine pe Gabriel Oprea. Roata politică s-a întors, şi aşa cum Gabriel Oprea a fost principalul beneficiar de pe urma problemelor penale ale lui Ponta, aşa Victor Ponta poate fi principalul beneficiar de pe urma accidentului dacă Gabriel Oprea reuşeste să se salveze.

Victor Ponta joacă o ultimă carte politică: supravieţuirea la Palatul Victoria până la alegerile parlamentare, lucru care i-ar da posibilitatea să iasă onorabil din scenă şi să se întoarcă la primul chix dat de actuala conducere. PSD nu poate intra în campania pentru parlamentare decât cu povestea bunei guvernări, iar acest lucru îi face bine lui Ponta. Însă ca actualul premier să ocupe această poziţie până în noiembrie 2016 el are nevoie de Gabriel Oprea şi de un UNPR cu aceeaşi putere ca până acum.

Cu o anchetă de abia la început, cu informaţii care îl discreditează apărute în fiecare zi, cu un UNPR creat pe bazele interesului propriu al fiecărui parlamentar sau ales local venit în partid şi cu Victor Ponta pe post de singur aliat, Gabriel Oprea pare cu spatele la zid în acest moment. Cei care-i ridicau ode pot trece cu aceeaşi viteză cu care au venit în barca UNPR spre alte tabere politice care le pot aduce siguranţa pe care „Generalul” nu o mai poate asigura. Cât despre un eventual succes electoral pe cont propriu, cred că dacă până acum scorul era în marja de eroare, de acum chestionarele nu vor mai avea varianta UNPR la întrebarea care testează votul politic. Intenţia pentru UNPR va fi surprinsă la „Altul”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite