Manipulări şi dezinformari în cazul interceptărilor

Cine va face interceptările, un subiect de dispută în societatea românească

După ce furtuna s-a mai domolit se vede mai bine că purtătorii de mesaje s-au grupat în două tabere. Pe de o parte, cei care susţin că SRI a pierdut atribuţiile legate de interceptări, filaje  şi supravegheri, pe de altă parte cei care afirmă exact contrariul, că SRI a câştigat puteri sporite şi a devenit ”o nouă Direcţie a Securităţii”.

E adevărat, decizia Curţii Constituţionale de a declara în afara legii fundamentale sintagma ”şi alte organe specializate ale statului” cu privire la instituţiile care pot face interceptări a provocat o zgâlţâială politică dar şi mediatică de mari proporţii, dar de aici şi până la conturarea în spaţiul public a două păreri perfect opuse pornid de la aceleaşi texte cu putere de lege, e cale lungă. Ori SRI nu mai face interceptări şi filaje, ori a căpătat puterile fostei Securităţi.

Dar să o luăm de la început. Curtea nu are treabă nici cu interceptările, nici cu tehnica de un miliarde de euro, aşa se zice, pe care SRI o are pe gestiune pentru a-şi face treaba. Curtea a zis că legea trebuie să fie predictibilă şi precisă. Formularea ”alte organe specializate ale statului” nu este de natură a genera nici predictibilitate, nici precizie.

Mai departe, ce spune legea? Zice că SRI nu este organ de urmărire penală. Aşa a vrut legiuitorul şi aşa a vrut societatea la vremea respectivă. Nimeni nu a protestat faţă de această prevedere din Legea de Funcţionare a SRI. Iar motivul este unul evident.

România a ieşit după o jumătate de secol de dictatură comunistă în care Securitatea a beneficiat de puterea de a aresta oameni şi de a face dosare penale. Experianţa istorică diferă de la o ţară la alta, dar pentru români era clar că nu mai doreau ca noile servicii de informaţii să dispună de asemenea atribuţii.

Sigur că realităţile sociale se schimbă, la fel se pot schimba şi opţiunile legate de problema interceptărilor, a supravegherii persoanelor în interesul securităţii naţionale. Este o discuţie pentru viitor care nu putea fi tranşată rapid de guvernul Cioloş printr-o ordonanţă de urgenţă.

Ordonanţa a păstrat principiul conform căruia SRI nu efectuează acte de urmărire penală, dar a acceptat că, în cazul faptelor care vizează infracţiuni privind  securitatea naţională, Serviciul poate fi asimilat organelor specializate ale statului cu această competenţă. De aici acuzaţia că SRI a devenit noua Securitate.

Ce a devenit cu adevărat sau nu SRI contează mai puţin pentru politicienii aflaţi în prima linie a bătăliei. Pentru parlamentari, de exemplu, este mai important să respingă toate cererile de ridicare a imunităţii trimise de DNA. Ei trebuie să arate, ca să-şi justifice votul, că onoraţii lor colegi aflaţi în diverse dosare sunt victima unor abuzuri politice şi nu acuzaţi de fapte de corupţie. Faptul că, în decursul timpului, locurile ocupate pe băncile Parlamentului s-au rărit simţitor, i-a adus într-o stare de depresie adâncă. O vreme au acceptat solicitările Justiţiei, aşa la presiunea opiniei publice, acum spre sfârşit de mandat, nici nu mai vor să audă.

Aşa că sloganul SRI, noua securitate le pică la ţanc. Uitaţi-vă cine îl promovează şi o să vă lămuriţi.

Iar în privinţa celor care anunţă prăbuşirea dosarelor ale căror probe  nu vor mai fi luate în considerare sau a revizuirilor pe bandă rulantă, să mai aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Tot Justiţia va decide şi în acest caz.