Marcel Ciolacu: Părerea mea că trebuie suspendat preşedintele. Nu ar trebui, totuşi, un guvern?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la scorurile electorale înseamnă că lucrurile funcţionează în noul PSD  Foto: Arhivă
Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la scorurile electorale înseamnă că lucrurile funcţionează în noul PSD  Foto: Arhivă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat din funcţie, dar consideră că ar trebui să fie finalizată actuala criză, România neavând Guvern. Ciolacu îi ironizează, de asemenea, pe care-l acuză că acţionează aşa cum îi spune preşedintele Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu i-a ironizat, marţi seară, în emisiunea lui Florin Călinescu de la Prima TV, pe cei care spun că este controlat de preşedintele Klaus Iohannis. 

”În primul rând, nu văd cu ce să mă aibă la mână. Haideţi că deja creăm o conspiraţie în seara asta: deci Iohannis m-a rugat să-l dau pe Cîţu jos, dacă mă ghidonează aşa de bine. Nu m-am gândit nici eu ar să ştiţi că sună bine”, a afirmat Marcel Ciolacu, în acest context. 

Liderul social-democrat consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat din funcţie. 

”Eu, părerea mea că trebuie suspendat preşedintele. Nu ne-ar trebui, totuşi, un Guvern? Eu nu sunt un om care trăiesc în extreme, eu de felul, meu sunt un om mai liniştit şi de obicei iau deciziile politice în interiorul partidului. (...) Dacă ne uităm la scorurile electorale înseamnă că lucrurile funcţionează în noul PSD. Totuşi matematica eu ştiu că e o ştiinţă fixă, nu? 35 e mai mare decât 39, măcar atât!”, a mai afirmat Marcel Ciolacu. 

În ceea ce priveşte Belgia, care are un Executiv interimar de aproximativ doi ani, Marcel Ciolacu a răspuns: ”E totuşi alt sistem”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite