Marcel Ciolacu: Preşedinta Comisiei a validat azi vreo 10 PNRR-uri. Ghinea s-a adresat Uniunii să i se mai dea un termen de evaluare a PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu FOTO Marcel Ciolacu / Facebook
Marcel Ciolacu FOTO Marcel Ciolacu / Facebook

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că la nivelul Comisiei Europene au fost validate, numai marţi, zece PNRR-uri ale unor ţări, în timp ce România a făcut o solicitare de amânare, precizând că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene „crede că trăieşte singur” şi „nimeni nu află”. Ciolacu este de părere că premierul Florin Cîţu ar trebui să dea explicaţii în acest sens.

”Preşedinta Comisiei a validat azi vreo 10 PNRR-uri. Italia a avut-o astăzi. În timp ce 10 state europene au trecut deja, li s-a validat PNRR, România a făcut o scrisoare Comisiei, poate domnul Ghinea crede că trăieşte singur, e singur pe planetă, nimeni nu află, a făcut o scrisoare, s-a adresat Uniunii să i se mai dea un termen de evaluare a PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi, la România TV.

Marcel Ciolacu a adăugat că premierul Florin Cîţu ar trebui să dea o explicaţie cu privire la amânarea cerută de Cristian Ghinez. 

”Toată Europa porneşte motoarele, toată Europa începe să facă investiţii concrete, iar noi întotdeauna cerem o amânare. De fapt, când eşti un om mic şi nu ai argumente, vii în Parlament şi începi să  jigneşti adversarii politici, să îi transformi în duşmani politici. Aş fi curios ce spune domnul Cîţu în acest moment. Domnul Cîţu ar trebui să iasă la televizor şi să explice în numele domnului Ghinea sau a colegilor dânsului”, a mai declarat Ciolacu.

Liderul PSD a mai precizat că România se compară cu ţări africane în privinţa inserţiei de capital.

”Au împrumutat 34 miliarde într-un an şi jumătate şi au dat 2,3 la sută economiei. Ştiţi cine este peste România, Ghaba şi Kenya, deci ne comparăm cu state africane în ceea ce priveşte inserţia de capital în economia românească în timp ce toate statele europene au dat peste 10 la sută”, a declarat Marcel Ciolacu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite