Marea confuzie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stânga europeană nu putea face excepţie: trece şi ea, ca şi dreapta clasică, printr-o perioadă de gravă confuzie, doctrinară şi identitară. Cauzele acestei confuzii sunt multiple, unele vin din trecut, altele sunt un pur produs al prezentului. Cert este un lucru: această confuzie nu poate rămâne fără consecinţe asupra economiei şi societăţii, dar mai ales asupra democraţiei, ca sistem de guvernare.

Calitatea guvernării a scăzut în întreaga Europă, indiferent de culoarea ideologică a partidelor şi coaliţiilor aflate la guvernare.

Democraţia presupune nu doar alegeri libere, ci şi să ai ce să alegi. Din cauza acestei grave confuzii în care se zbat atât stânga, cât şi drepta, lucrurile merg din rău în mai rău. La stânga lucrurile sunt agravate de faptul că încearcă să imite, şi de multe ori să supraliciteze, politicile economice şi sociale ale dreptei. În acest fel ne îndreptăm spre un nou sistem cu partid unic, deşi formal pluralismul politic n-a dispărut. Doar că nu mai există alternative. Într-o astfel de societate, de tip totalitar, nu se poate trăi, ci, cel mult, supravieţui. Numai că oamenii vor să trăiască demn, nu să fie umiliţi, obligaţi să trăiască la limita supravieţuirii.

Franţa este, acum, cel mai bun caz de ceea ce înseamnă confuzia doctrinară a stângii. Când a venit la putere, în 2012, stânga franceză avea o lungă listă de probleme de rezolvat, probleme sociale grave, generate de felul în care dreapta gestionase criza: şomaj la un nivel insuportabil, violenţă socială, o economie în gravă suferinţă. Şi ce pune PSF în capul listei priorităţilor? Căsătoriile între persoane de acelaşi sex! Asta a scos peste un milion de oameni în stradă. Oamenii nu au protestat atât împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, legea trecând de Parlament şi fiind aplicată, practic, fără probleme, cât mai ales împotriva inadecvării guvernării socialiste la realităţile Franţei. Inadecvare care a continuat cu multe alte iniţiative ce au stârnit şi stârnesc nemulţumiri în rândul francezilor, şi confuzie în rândurile stângii.

Da, extinderea spaţiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este o valoare a stângii, una perenă. Dar sunt drepturi şi drepturi, libertăţi şi libertăţi. Emmanuel Macron, bancher (sic!), ministru în guvernul socialist, spunea într-un interviu din 2013 ceva de genul: „Nu mai putem prezenta stânga drept adepta extinderii la infinit a drepturilor... Ceea ce numim puţin bătrâneştesocialismul ofertei (trimitere la supply side economics, doar este bancher!), presupune să ne concentrăm pe repartizarea poverii între diferiţii actori ai economiei... Acest socialism al ofertei presupune să renunţăm la unul dintre reflexele stângii, conform căruia întreprinderea este un loc al luptei de clasă, al unui decalaj profund al intereselor. Stânga modernă este cea care dă posibilitatea indivizilor să facă faţă chiar şi celor mai dure lovituri”.

Cum se traduce asta în termeni de politici economice şi sociale de stânga? Ne-o spun propunerile de modificare a Codului Muncii, elaborate de ministrul Muncii, colega domnului Macron, Myriam El Khomri: creşterea intensităţii muncii, cu posibilitatea de a avea săptămâna de lucru de 60 de ore, salariul „modulabil”, adică scăderea lui şi creşterea timpului de lucru, pe o perioadă de cinci ani, dacă întreprinderea intră pe noi pieţe externe (cu alte cuvinte alinierea la nivelul salariilor din China, sau România, spre pildă, pentru muncitorii din Franţa ai firmei Renault, spre pildă!). Nu vor mai fi obligatorii cele 11 ore de odihnă între două schimburi. Acest timp de odihnă poate fi fragmentat.  Cine nu acceptă aceste condiţii poate fi licenţiat scurt, fără prea multe complicaţii. Ucenicii vor lucra şi ei mai mult. Nici sindicatele nu sunt uitate, practic dispar negocierile colective.

Răspunsul socialiştilor la problemele economice este, deci, creşterea dramatică a intensităţii muncii şi scăderea veniturilor? Şi cum vor ajuta acestea la crearea de noi locuri de muncă? Cum a rezolvat creşterea vârstei de pensionarea problema finanţării sistemului public de pensii, când şomajul în rândul persoanelor de peste 50 de ani este, practic, la acelaşi nivel cu acela în rândul tinerilor?

Este normal ca alegătorul să se întrebe: „De ce aş vota cu stânga, această copie caricaturală a dreptei, când pot alege originalul?”. Laburiştii din Marea Britanie au gustat din plin „deliciile” acestei confuzii. A treia cale a fost un eşec. Şi cu toate acestea, stânga europeană nu a învăţat nimic, dovadă că şi francezii repetă greşelile lor, dar nu doar ei. Tsipras, în Grecia, a fost, la rândul său, o dezamăgire. Şi n-a rezolvat niciuna dintre problemele cu care se confruntă cetăţenii greci. Modelul nordic al stângii se află şi el în mare suferinţă. Motivul este acelaşi: renunţarea la identitate, la generarea de programe şi de politici alternative, disperarea liderilor de a fi percepuţi de mediul de afaceri drept „prieteni”. Prietenie care agravează problemele sociale ale cetăţenilor.     

Ca o ironie, probabil, unul dintre cei mai aprigi critici ai capitalismului, şi ai „socialismului ofertei” este Yanis Varoufakis, profesor de economie şi fost ministru de finanţe în guvernul Tsipras. Care vede în această confuzie a stângii un pericol pentru democraţie. Şi nu ai cum nu fi de acord cu el, când spune: „În democraţiile de astăzi, în momentul în care a început separarea economicului de politic, între cele două a început o luptă inexorabilă, epică, sfera economică colonizând-o pe cea politică, servindu-se de puterea sa. V-aţi pus întrebarea de ce politicienii nu mai sunt ceea ce au fost? Nu pentru că le-a degenerat ADN-ul. Mai degrabă deoarece azi se poate guverna fără a fi la putere, căci puterea a migrat din sfera politică în cea economică care e separată... Economicul a colonizat şi canibalizat politicul într-o aşa măsură, încât se autosubminează, ceea ce duce la criză economică. Creşte puterea corporaţiilor, bunurile politicului se devalorizează, inegalitatea creşte, cererea per ansamblu scade şi directorii corporaţiilor sunt prea speriaţi să-şi investească capitalul. Cu cât reuşeşte mai mult capitalismul să scoată demosul din democraţie, cu atât mai înalţi sunt munţii gemeni şi cu atât mai mari sunt pierderile de resurse umane şi de bogăţii ale umanităţii. Clar, dacă este aşa, sferele economică şi politică trebuie reunite şi e mai bine ca aceasta să se facă sub controlul demos-ulu.”

Da, este vorba despre cine pe cine controlează, şi cum. Stânga nu poate accepta ca economicul să dicteze societăţii, să-şi ofere puterea, prin intermediul politicului, şi să nu răspundă pentru niciuna dintre consecinţele exercitării cu rea credinţă a acestei puteri, total netransparentă. Ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, în jurul Legii dării în plată, este un exemplu de putere exercitată ocult de mediul economic.

Stânga trebuie să iasă din această gravă confuzie, care o face acum neputincioasă, incapabilă să răspundă aşteptărilor cetăţenilor şi nevoilor societăţii. Poate să facă acest lucru. Dacă renunţă la comoditatea gândirii în clişee, a imitării discursului şi politicilor dreptei. O democraţie funcţională are nevoie de ambele sale părţi: stânga şi dreapta. Care cuprind o varietate de nuanţe. Această diversitate ideologică nu mai există acum, cu adevărat. Este doar mimată. Şi prost mimată.

Ni se va spune că lumea nu mai are nevoie de stânga. Nimic mai fals. Lipsa stângii din peisajul politic polonez a născut deja o mulţime de probleme, şi un soi de monstru politic nedemocratic. Şi în Ungaria slăbiciunile stângii fac posibile derapajele spre „democraţia controlată” ale dreptei fost liberale, acum strident naţionalistă. Ni se va spune că tinerii nu sunt compatibili cu stânga. Alt neadevăr. Bernard Sanders, candidatul ”socialist” la investitura Partidului Democrat, are o susţinere puternică tocmai în rândul tinerilor. Care au nevoi pe care numai politicile de stânga le pot satisface.

Pericolul acestui tip de confuzii există şi în spaţiul politic românesc. Partidele ar trebui să se gândească serios la redefinirea identităţii lor, la revizuirea politicilor publice pe care le propun cetăţenilor. Este nevoie de politici care să plece de la realităţile specifice României, fără a uita faptul că spaţiul politic nu se limitează la România, de vreme ce suntem membru al Uniunii Europene.

Există o nevoie de stânga în viaţa politică românească, există oameni care gândesc la destinul stângii. Într-o formă sau alta, ei structurează dezbaterea de idei la stânga. Lor trebuie să li se ofere o platformă de exprimare a acestor idei. Politica „semnalizăm la stânga şi virăm la dreapta”, care a fost generatoarea confuziei ideologice a întregii stângi europene, a fost respinsă explicit de cetăţenii europeni. Lucrurile sunt valabile şi pentru partea dreaptă a spectrului politic. Nu putem ignora pericolele perpetuării acestei confuzii, şi suntem obligaţi să acţionăm în consecinţă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite