Politică

articolul anterior articolul urmator

Marea racolare. PNL a dat startul traseismului pentru locale

19
23 Feb 2020 20:25:27
Autor: Radu Eremia
PNL, partid condus de Ludovic Orban, îşi întăreşte echipa prin aducerea de foşti primari din PSD şi ALDE. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
PNL, partid condus de Ludovic Orban, îşi întăreşte echipa prin aducerea de foşti primari din PSD şi ALDE. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

PNL a început campania de transferuri în partid a unor primari aleşi pe listele PSD, cu toate că Ludovic Orban declara război traseismului politic în urmă cu jumătate de an. Zeci de edili din alte formaţiuni au trecut la liberali sau sunt pe cale să se înscrie şi să candideze din partea PNL la următoarele locale, potrivit unor surse politice.

Lista primarilor de la alte partide pe care Ludovic Orban vrea să-i atragă în PNL devine din ce în ce mai numeroasă. Printre foştii social-democraţi trecuţi la liberalism în ultimele luni sunt primari sau viceprimari ca Vladimir Petruţ (Cavnic), Cristian Matei (Turda) şi Bogdan Loghin (Rădăuţi). De asemenea, un nume greu care ar putea candida din partea PNL este Mihai Chirica, actualul primar la municipiului Iaşi. Decizia ar putea fi luată în şedinţa conducerii centrale de luni, când Ludovic Orban va trebui să aplaneze conflictul din teritoriu, apărut după ce discursul vehement împotriva traseismului şi colaborării cu PSD-işti a dispărut. „PNL a fost, este şi va fi întotdeauna împotriva traseismului politic”, declara Orban în 2019.

Între timp, situaţia s-a schimbat. Liberalii sunt la putere şi încearcă să profite de poziţia lor pentru a transfera cât mai mulţi primari PSD şi ALDE din teritoriu. Numai la Cluj-Napoca sunt duse negocieri cu 18 primari PSD pentru a trece la PNL.

Cherecheş, posibil candidat la Baia Mare

PNL ia în calcul să-l pună drept candidat la Primăria Baia Mare pe Cătălin Cherecheş. „Orice variantă e posibilă şi nu excludem susţinerea acestuia (n.r. -  Cătălin Cherecheş,). Ne gândim la toate posibilităţile”, a afirmat Ionel Bogdan, preşedintele PNL Maramureş, într-o conferinţă de presă. Cătălin Cherecheş a fost în arest preventiv, fiind suspectat de fapte de corupţie, în timpul organizării localelor din 2016, dar tot a candidat şi a obţinut 70% din voturi. Liberalii s-au bazat pe sprijinul său la parlamentarele din 2016, în condiţiile în care lista de la Camera Deputaţilor a fost deschisă de mama acestuia, Viorica Cherecheş. Primarul Cherecheş a trecut prin numeroase partide: PSD, UNPR, PDL şi PNL.

PNL e aproape să ia mai mulţi primari din alte partide şi în judeţul Suceava. Potrivit unor surse politice, din partea PNL vor candida Neculai Miron (în prezent ALDE), primarul din Bosanci, Mihai Senic (în prezent PSD), primarul din Stroeşti, şi Eduard Wendling (ales tot pe listele PSD) la primăria Păltinoasa. 

PNL a fost, este şi va fi întotdeauna împotriva traseismului politic

Ludovic Orban, în august 2019

Până şi într-un fief al PSD, cum este Teleormanul, liberalii au transferat deja un primar al PSD, pe cel din Sârbeni, fiind în discuţii cu încă patru-cinci, potrivit unor surse politice. De altfel, săptămâna aceasta PNL l-a recuperat şi pe deputatul Florică Ică Calotă, ales care şi-a anunţat demisia din ALDE doar cu câteva zile în urme. O încercare de a atrage câţiva primari PSD de partea liberală ar urma să aibă loc şi în Giurgiu, un important fief al PSD, potrivit unor surse din conducerea PNL.

Liviu Voiculescu, preşedintele PNL Olt, a anunţat că aproape 30 de membri ai Pro România din Slatina, adică toată organizaţia din reşedinţa de judeţ, au trecut la liberali. Printre aceştia se numără şi Cristina Tomirea, fost preşedinte al organizaţiei de femei PSD Olt, apoi coordonatoarea Pro România din Olt.

Aradul nu rămâne mai prejos

Fliala PNL din Arad s-a întărit încă din perioada alegerilor prezidenţiale cu mai mulţi primari aleşi pe listele PSD. Duţu Căprar (primar în Şicula), Florin Dema (primar în Şimand), Iosif Bimbo (primar din Livada) şi Emanuel Horhat (primar în Beliu) au trecut de la PSD la PNL. Trei dintre aceştia au fost şi protagoniştii unui moment greu de crezut. În aceeaşi zi au mers şi la o şedinţă a PSD de alegere a conducerii judeţene, pentru ca o oră mai târziu să meargă la un eveniment al conducerii PNL.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Smeritu Pahomie
23.02.2020, 20:38:51

Totul e sa nu-i bage-n PNL si pe Udrea sau pe Bombonel Nastase....!

0 (4 voturi)
moftronix
23.02.2020, 21:02:42

Smeritu Pahomie....Bombonel nu se pretează la așa ceva. Bombonel e totuși o valoare de marcă.

-1 (5 voturi)
toma spinu
23.02.2020, 20:47:11

PNL a racolat câțiva PSD-isti însa l-au pierdut din partid pe Rares Bogdan deoarece daca el nu-și dă demisia așa cum a promis este cea mai mare jigodie.

+2 (6 voturi)
moftronix
23.02.2020, 20:54:14

MINCIUNA și IMPOSTURA politică au atins un nivel nemaintâlnit in 30 de ani Gargaragii politici ca Orban și Rares Bogdan, de o abjecție cum n-a fost in 30 de ani, având in spate un teuton autocrat, ghidonat de Secu, au reușit să demoleze un guvern PSD legitim si cu rezultate bune care a ridicat nivelul de trai in România la un nivel neatins in ultimii 40 de ani. Creștere economică peste 7 ani consecutivi, creșteri de salarii și pensii cum nu s-au pomenit in ultimii 30 de ani, in condițiile creșterii PIB-ului la peste o mie de miliarde de lei și scăderii datoriei publice de la 37,2 % in 2016 la 35 % in 2018..... nu au mai contat in fața unei Propagande deșănțate și total mincinoase cu stridente conotații nazistoide, care a PRĂBUȘIT in 3 luni aproape totul. De 7 ani trage NAZISTUL Joian de Parlamentul României pe care il vrea ingenuncheat la dorința susținătorilor lui care nu sunt altceva decât veritabili NAZIȘTI. Au folosit DNA-ul și Secu ca măciucă politică pentru a lichida puținii opozanți pe care ii mai aveau in România, Victor Ponta, Liviu Dragnea. .

-5 (9 voturi)
Tomescu Tom
23.02.2020, 20:58:45

neo PNL = .. PSD ... reloaded......... :))))) " Jana nu e moartă ... Jana se transformă " ... :)))

+2 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (19)