Marea victorie. Despre prearomânul Emil Boc
0
Nu mai înţeleg nimic. Ce este Clujul, oraşul meu natal şi de suflet? E provincia întruchipată, oricine ar fi primarul lui? Dar primarul, el, nu este şi primarul meu?
A atacat, a cîştigat, nu mai trebuie să pună plăcuţe bilingve în Cluj. Dar de ce a fost asta scopul vieţii lui Emil Boc? De ce a tot revenit?
Naţionaliştii maghiari probabil ar spune că nici el nu este mai bun decît Funar, şi deci „toţi românii sunt la fel”. Cu prima parte a frazei, ar trebui cu tristeţe să cad de acord. Nici pînă astăzi nu-mi vine să scriu „Napoca” în numele oraşului meu pentru că mi s-a părut că un primar obsedat a vrut să nu mă lase să mă simt acasă. Mă răzbun în felul meu: o răzbunare care nu răneşte pe nimeni, dar mă ajută cumva.
Ar fi la mijloc un joc politic? Şi astăzi se mai pot cîştiga voturi cu asemenea „reveniri” inepte? Dar nu are un
personaj politic şi o responsabilitate? Nu e scopul lui să mai limpezească capul unor căzuţi în întuneric?
Sau e şi mai jalnică situaţia? Cineva dintre consilierii maghiari l-a jignit pe Emil Boc şi acum crede că se răzbună pe el, răzbunîndu-se pe toţi maghiarii?
Nu ştiu şi nici nu mă interesează, de fapt. Mă cuprinde o tristeţe iremediabilă, cum ar zice melancolicul Topîrceanu, dacă mă gîndesc cît am sperat şi cît voi mai spera încă. Marile mele speranţe, înecate mereu în marea lîncezîndă a şovinismului. Emil Boc, mare român mai eşti! Sper să visezi cu nenea Iancu! Ionesco e mai reticent.
Se încarcă comentariile...
