„Me too“ de România. Un nou proiect de lege ameninţă domnia patriarhatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat marţi modificări pentru Legea 202/2002, modificări ce prevăd pedepsirea hărţuirii psihologice şi sexuale, cu amendă contravenţională între 3.000 şi 10.000 de lei. Forul deciziţional a adoptat proiectul de lege în favoarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi cu 214 voturi „pro“, 8 voturi „împotrivă“ şi 10 abţineri.

Hărţuirea şi discriminarea femeilor în mediul privat sau în public vor fi sancţionte prin modificările aduse Legii 202/2002. Astfel, angajatorii care discriminează femeile în baza sexului, nu le promovează, sau le hărţuiesc pot primi amendă de până la 10.000 de lei. De asemenea, hărţuirea psihologică stradală, care până acum îmbrăca forma nevinovată a unor simple remarci, va fi amendată. 

Alineatul 1 al Articolului 6 din Legea 202/2002 va avea următoarea formă: ,,Se interzic comportamentele de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică atât în public, cât şi în privat”. 

Infracţiunile intră sub responsabilitatea Ministerului de Interne, Poliţiei Române, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Poliţiei de Frontieră. Persoanele care sunt victimele unei forme de hărţuire se pot adresa uneia dintre instituţiile menţionate. 

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul Oana Bîzgan şi este binevenit în societatea românească, unde încă mai domneşte patriarhatul. „Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice. De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a explicat deputatul Oana Bîzgan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite