Meleşcanu: „Nu e nevoie de numirea unu nou director SIE înainte de alegeri“. Ponta: „Băsescu nu are legitimitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al SIE şi candidat la alegerile prezidenţiale, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că, în opinia sa, nu este necesară numirea unui nou director al Serviciului înainte de alegerile prezidenţiale.La rândul lui, premierul Victor Ponta  a susţinut că preşedintele Traian Băsescu nu are legitimitatea să facă o astfel de numire.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, respectiv către şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în care le propune acestora să ia act de demisia lui Meleşcanu din funcţia de director al SIE şi să declare funcţia vacantă.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu ar trebui să numească un nou şef al SIE până la alegeri, Teodor Meleşcanu a răspuns: Din punctul meu de vedere, dacă mă întrebaţi, strict profesional, nu este nevoie”.

„Preşedintele Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva, astfel că noul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) trebuie propus Parlamentului de către viitorul preşedinte al ţării, a declarat luni liderul PSD, premierul Victor Ponta.

"Opinia mea este că actualul preşedinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva şi că, bineîneţeles, noul preşedinte, în decembrie, va propune majorităţii parlamentare - pentru că e nevoie de un vot al Parlamentului - un nou şef de Serviciu de Informaţii Externe. Deocamdată, primul adjunct are toată competenţa şi atribuţiile necesare pentru ca încă două luni, sau cât mai durează, cât mai are domnul Băsescu, vreo două luni, să conducă foarte bine", a spus Ponta.

Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, asigură conducerea Serviciului după demisia din funcţie a directorului Teodor Meleşcanu, conform unui comunicat al SIE, postat pe site-ul instituţiei. Generalul Predoiu este adjunct al directorului SIE din 2005.

Teodor Meleşcanu şi-a depus marţi, la BEC, candidatura ca independent pentru alegerile prezidenţiale, fiind susţinut de Partidul Dreptăţii Sociale şi  de o serie de organizaţii ale societăţii civile, după ce a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Citeşte şi:

Din partea cui candidează Meleşcanu?

Teodor Meleşcanu a demisionat din fruntea SIE şi va candida la Preşedinţie ca independent sau susţinut de un mic partid.

Teodor Meleşcanu a demisionat din fruntea SIE şi „se încălzeşte“ pentru Cotroceni

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE) a demisionat astăzi din funcţie, urmând să se înscrie în cursa electorală pentru Cotroceni.

Alegeri prezidenţiale: Teodor Meleşcanu vine la spartul târgului

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şi-ar putea anunţa luni candidatura la alegerile prezidenţiale. Deocamdată, din postura de independent. Ulterior, la nevoie, l-ar putea înlocui chiar pe Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite