Memorie, libertate, unitate la români şi oriunde

Debarcarea din Normandia FOTO AFP

La ce e bună memoria în România şi aiurea? La evitarea unor dezastre istorice. La procurarea şi perpetuarea de libertate. Ca şi la refacerea unităţii unui popor dezbinat precum românii.

Vă propun 10 secunde de reculegere. Pe primele 7 le dedic eroilor debarcaţi acum 75 de ani în Franţa. Pe celelalte, studenţilor martirizaţi de China comunistă acum 30 de ani.

Deşi au contribuit decisiv la victoria asupra beznei hitleriste, mulţi militari britanici şi americani, creştini şi evrei nu s-au mai întors acum trei sferturi de veac acasă, spre a lumina cu viaţa lor sufletele mamelor, nevestelor şi copiilor lor. Dar bărbăţia faptelor lor de arme rezistă timpurilor. Ca şi vitejia martirilor altei lupte pentru libertate.

Care încă nu s-a încheiat glorios, precum cel de-al Doilea Război Mondial, deşi jertfa studenţilor chinezi masacraţi de lideri comunişti asasini, în Piaţa Tianenmen, acum exact trei decenii, n-ar trebui şi nu va fi până la urmă inutilă, chiar dacă Beijingul mizează din răsputeri pe refularea curajului şi martiriului acestor tineri „contrarevoluţionari“. Fiindcă, deşi există în natura omului tendinţa de-a da uitării amintiri culpabilizându-i neajunsurile şi de a expulza din suflet actualizarea unui trecut cu atât mai sumbru, cu cât îi provoacă tristeţe şi ruşinea de a nu fi fost la înălţime, e în adn-ul nedreptăţii şi crimei să nu ne dea pace. Căci e în firea nevinovatului sânge vărsat, să strige, biblic, din pământ. Şi în a memoriei neglijate să provoace dezastre. Iată, deci, la ce ajută memoria.

Iată cui prodest. Iată la ce ne foloseşte să ne obosim şi să ne irităm, neuitând capitolele cele mai negre ale istoriei noastre. De pildă coşmarul totalitarismului comunist. Sau infernul nazist, rău radical intuit printre primii de Churchill, lucidul şi curajosul premier britanic care, o dată dumirit, avea să-şi convertească înţelepciunea în acţiune global izbăvitoare. El e autorul memoriilor dăruite preşedintelui american de către regina Regatului Unit. Simbolicul cadou regal, trimiţând la cea mai amplă victorie anglo-americană din istorie, i s-a înmânat lui Donald Trump în ajunul ceremoniei de la Portsmouth, dedicată memoriei celor 150.000 de militari aliaţi care, debarcând la 6 iunie 1944 în Normandia, aveau să elibereze Franţa. Apoi Europa. Apoi lumea. Şi, nu în ultimul rând, China.

Care, apoi, avea să se vadă comunizată, supusă celor mai fioroase încercări din multimilenara istorie a Imperiului de Mijloc şi lipsită de şansa unui prezent demn. Ce-l compromite? Nu e China o putere ascendentă, cu o economie în faţa căreia pălesc atâtea? O fi. Dar preţul prosperităţii ei e piperat. Şi va ajunge excesiv. Pentru că liderii comunişti ai capitalismului chinez nu se mulţumesc să fie succesorii şi profitorii impenitenţi ai celor care au ucis o uriaşă mulţime de oameni, la 4 iunie 1989. O dată cu ei au asasinat minunatul vis de libertate al celui mai bun segment al propriului popor. Succesorii asasinilor şi-au cumpărat susţinerea mituind şi anesteziind naţiunea prin prosperitate. Au corupt-o cu o bunăstare obţinută nu doar prin reforme, ci şi mafiot, prin furt şi plagiat. Au şperţuit-o printr-o abundenţă condiţionând uitarea sacrificiului studenţilor, zdrobiţi de şenilele tancurile şi de cruzimea ucigaşilor nomenclaturişti, ori analfabeţi şi ciomăgari de epocă de piatră.

Mulţi ar da uitării nefăcutele comunismului românesc, cu tot cu martiriul celor care, inspiraţi de eroismul chinezilor şi est-europenilor, au  ieşit în stradă să dea jos regimul Ceauşescu şi au devenit ţinta Securităţii în decembrie 89. Sau victimele ortacilor rinocerizaţi, în mineriade. Nu puţini ar şterge cu plăcere din memorie şi fărădelegile regimului Dragnea. De pildă gazarea şi maltratarea românilor paşnici la 10 august 2018. De pildă ordonanţele de urgenţă samavolnice, distrugând independenţa justiţiei, şi prin moartea ei, statul de drept. Ori furtul de voturi în diaspora şi acasă. Ori propaganda sălbatică a Antenei 3, televiziunea turnătorului securităţii şi infractorului demonizându-i pe românii care n-au acceptat delirul xenofob şi conspiraţionist al infractorului, menit să acopere tentativa evitării puşcăriei şi a promovării furtului apărat de-o veşnică imunitate.

De Dragnea ca lider PSD, in extremis, s-a scăpat. Nu însă şi de Dragnea din români. Nu şi de comunismul din români. De ce sunt periculoase reziduurile totalitare? Rusia lui Putin şi China contemporană ca şi România dragniotă ilustrează elocvent efectele crimei amânării la calendele greceşti a bătăliei decisive cu extremismul, a elucidării şi pedepsirii la timp a delictelor lui, în ideea că e mai comod să fie date uitării. Or, nelegiurile comise bântuie generaţiile următoare. În China comunistă obliterarea memoriei masacrului, reclamată de regim în numele belşugului şi armoniei, merge mână în mână cu edificarea unui stat totalitar care depăşeşte net chiar şi imaginaţia unui George Orwell.

De Dragnea ca lider PSD, in extremis, s-a scăpat. Nu însă şi de Dragnea din români. Nu şi de comunismul din români.

Cu ajutorul digitalizării şi al reţelelor sociale s-a edificat şi se ameliorează perpetuu, în China, un stat al supravegherii şi cenzurii totale, ca şi al controlului absolut, cum nu s-a mai văzut în istorie. E vorba de un rai al poliţiei politice perfect compatibil cu paradisul cleptocratic clădit de Liviu Dragnea în România, pe baza iertării creştine a păcatelor Securităţii şi nomenclaturii comuniste. Dacă Dragnea n-ar fi ajuns după gratii, acest infern s-ar fi consolidat rapid prin măsuri şi mai ample, decât cele existente, de monitorizare şi control ale românilor de pretutindeni. Să ne înţelegem.

Carenţele de memorie (incluzând amnezia privind Holocaustul) nu-i ameninţă doar pe români. Cu perpetuarea mitului Europei unite ca garanţie a unei păci apărate în fapt de americani şi de NATO, ori a celui gaullist al Franţei care s-ar fi eliberat, chipurile, „singură“, când, în fapt, s-a văzut izbăvită de anglo-americani, se eternizează minciuni care divizează şi anemiază Europa. Şi o determină să se aranjeze confortabil nu doar cu propria situare greşită în istorie, ci, la fel de sinucigaş, cu tiranii care-şi bat joc de om şi de drepturile lui. Există, iată, şi în vest destui care nu înţeleg că a nu uita, a restabili adevărul şi a face dreptate e mai mult decât generozitate faţă de nevinovaţii victimizaţi.

E o şansă de renaştere. E preambulul politic al satisfacerii unui elementar simţ etic, fără de care nu e viitor. E simţul ultragiat al dreptăţii, e nevoia osândirii, fie şi doar simbolice, a nelegiuirilor trecutului, astfel încât să fie posibile o asumare onestă, o asanare eficientă a societăţilor corupte de dictatură şi debutul unui consens naţional. Cu pupatul pieţii endependenţi nu se realizează unirea. Se prelungeşte injustiţia şi se pregăteşte terenul unui nou infern, mai teribil decât ne putem imagina.

Petre Iancu - Deutsche Welle