Politică

articolul anterior articolul urmator

Menirea educaţiei

5
16 Oct 2020 09:58:25
Remus Pricopie

Un ministru al Educaţiei – indiferent din ce guvern sau ţară face parte – are de gestionat cel puţin două planuri: (i) funcţionarea sistemului azi şi în viitorul apropiat; (ii) proiecţia sistemului (reformarea acestuia) pentru a fi adaptat cerinţelor pe termen mediu (3-7 ani) şi îndepărtat (8-20 de ani).

Aceste două planuri, la rândul lor, trebuie să fie analizate din două perspective diferite: (a) interesul elevului/studentului şi (b) interesul naţional.

Din acest prim tablou rezultă că politicile educaţionale, fără o abordare integrată, la nivel naţional şi în context regional / global, nu au cum să fie eficiente. De exemplu, cum rezolvă ministrul educaţiei problema faptului că absolvenţii universităţilor de medicină, după rezidenţiat, primesc imediat oferte greu de refuzat, de la spitale din vestul Europei, în timp ce noi nu avem medici pentru a gestiona criza medicală prin care trecem? Dar problema sutelor de români (poate mii), cadre didactice universitare sau cercetători în universităţi prestigioase în străinătate, care nu sunt „eligibili” pentru a ocupa o poziţie în universităţile româneşti, cum o rezolvăm? În acelaşi timp, este în interesul educaţiei ca o mare universitate cu profil tehnic din România să fie condusă de un rector-politician fără doctorat şi cu factor de impact zero al operei sale ştiinţifice – operă care, de fapt, nu există? Dar problema universităţii care pune la dispoziţia unor interese private spaţiile academice, pentru a construi un „Bamboo universitar”, cum poate fi interpretată? Este ea în beneficul educaţiei? Nu ar fi fost oare mai potrivit ca acea clădire să fie alocată studenţilor şi profesorilor din centrele de cercetare? Cum rezolvăm problema corupţiei? Dar pe cea a drogurilor consumate în şcoli şi campusuri universitare, care distrug vieţile unui număr din ce în ce mai mare de adolescenţi şi tineri, şi despre care nu se vorbeşte aproape deloc oficial, de ce nu o abordăm? Acceptăm în continuare implicarea inspectorilor şcolari şi a rectorilor în politică şi în campaniile electorale? Nu cred că are rost să mai adaug şi cazul „conducătorului de doctorat” cu zece clase şi 19 diplome şi certificate universitare anulate de instanţă. A fost dezbătut deja şi probabil că o să mai fie, pe măsură ce apar elemente noi ale unei încrengături politico-interlope greu de acceptat, chiar şi într-un mediu academic aflat sub influenţe balcanice.

Ministrul Educaţiei NU are la dispoziţie toate instrumente legale pentru a aborda singur aceste lucruri. Dar Guvernul şi Parlamentul le au şi, dacă vor, le pot utiliza eficient, în interesul educaţiei.

Prin urmare, adevărata reformă a educaţiei poate fi făcută nu atunci când începem să numărăm orele de matematică, în detrimentul celor de latină sau de geografie, nu atunci când unii se bat pentru poziţii în CNATDCU sau pentru a controla simultan Consiliul Naţional al Rectorilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi procesul legislativ din Parlament, ci atunci când punem întrebările corect şi căutăm, prin dezbatere publică, transparentă, cele mai bune răspunsuri:

  1. Care este menirea educaţiei în România?
  2. Unde vrem să fie copiii noştri în 10, 20 şi 30 de ani? Să fie medici în România sau în Marea Britanie? Să fie doctori în economie, cu specializarea în inteligenţă artificială, la Bucureşti sau la Londra? (O întrebare dureroasă, pe care mi-o pun chiar eu, ca tată a doi copii.)
  3. Dar această ţară, cum vrem să arate mâine şi peste ani?
  4. Putem să reparăm ce nu merge? Alte state cum au făcut acest lucru?
  5. De câţi bani avem nevoie – 4%, 5%, 6% din PIB? Avem aceşti bani, sau îi fluturăm la televizor numai în anii electorali? Dacă nu-i avem, putem face rost de ei pentru a investi în viitorul acestei ţări, sau continuăm să plătim partidele politice cu zeci de milioane de euro anual, adică de 7-8 ori mai mult decât Germania, fără să ştim exact de ce facem acest lucru şi în beneficiul cui?
  6. De ce fel de oameni avem nevoie ca să ne ţinem serios de treabă în şcoli şi universităţi? Folosim membri de partid, de la organizaţia judeţeană, pentru funcţia de inspector şcolar general, ori căutăm pe cineva dedicat profesiei de dascăl şi care va aloca şcolii tot timpul său, nu şedinţelor de partid?
  7. Dar cu universităţile cum procedăm? Folosim mai departe poziţia de rector pentru a prinde un loc în Parlament (deşi Constituţia şi Legea educaţiei interzic acest lucru), sau îi cerem rectorului să se bată 24 de ore din 24 pentru performanţă şi prestigiu academic?
  8. Ne interesează cercetătorii români din străinătate, care vor să revină în ţară pe o poziţie decentă, corespunzătoare statutului şi pregătirii lor? Dacă DA, ce facem concret pentru ca acest lucru să se întâmple?

Evident, şi aici lista întrebărilor poate continua, iar discuţia poate fi diversificată pe mai multe etaje. 

* * *

Proiectul „România educată”, despre care am vorbit într-un articol anterior, poate fi o foarte bună platformă pentru a dialoga şi încerca să găsim răspunsuri la astfel de întrebări. De ce nu am progresat până acum? Deoarece noi, ca ţară, încă nu am căzut de acord care este răspunsul corect la prima întrebare – „Care este menirea educaţiei în România?” – răspuns fără de care nu putem să definim calea către o reformă profundă, sustenabilă, în educaţie.

O putem afla, dar pentru asta avem nevoie de oameni care să aibă capacitatea intelectuală, integritatea şi motivaţia corespunzătoare, pe care să le pună în slujba şcolii, nu a altor interese.

(Fragment – în curs de publicare, Tribuna Învăţământului, nr.10, Octombrie 2020)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Realist
16.10.2020, 10:21:42

Absolut corect ! Repet pentru a o mia oara: Invatamantul este locul unde se poate produce un punct de inflexiune in dezvoltarea natiei, cu eficacitatea cea mai mare (raport investitii/beneficii).

0 (2 voturi)
ana_
16.10.2020, 17:35:57

„cum rezolvă ministrul educaţiei problema faptului că absolvenţii universităţilor de medicină, după rezidenţiat, primesc imediat oferte greu de refuzat, de la spitale din vestul Europei, în timp ce noi nu avem medici” Dar dvs. cum ați rezolva susnumita problemă? Probleme sunt multe. Știm. Ne propuneți și ceva constructiv?

0 (0 voturi)
Nicu Firescu
18.10.2020, 14:52:24

Remus Pricopie a fost ministrul Educației timp de 2 ani. De ce nu ne spune și ce măsuri a luat în acea perioadă în sensul celor de mai sus ? Altfel, articolul este realist.

Iulian Arion
16.10.2020, 19:05:36

Cam 25% dintre absolventii scolii gimnaziale nu se prezinta la examen sau se prezinta si nu promoveaza. Ce ar trebui facut? Scoala sa motiveze elevul prin cursurile pe care le parcurge. 30% din resurse sa fie acordate aplicatiilor practice, sportive, mestesugaresti, formarea deprinderilor de a crea ceva. 30% acordat insusirii stiintelor 35% scrisului, cititului, insusirii textului si intelesul. La testele PISA 90% dintre copiii de 15 ani nu pot raspunde la intrebarile dintr-un text citit. Se numesc analfabeti functionali. 95% dintre magistrati, ministrii, parlamentari intra in aceasta categorie. Din ce cauza? Prosti nu sunt. 1. Educatia nationala a devenit o imensa afacere pentru functionarii din minister, asazisele "inspectorate" si profesori. - promoveaza culegerile pentru un grup mic de elevi, majoritatea ramanand abandonati. - promoveaza "caietele speciale", "caietele ajutatoare", in care elevii sunt chemati sa bifeze, eventual pentru diverse "studii si cercetari sociologice". Adica se fac experimente pe oameni. Culegerile si caietele speciale trebuie interzise in scoala. Tezele si examinarile sa fie doar din exercitiile din manual. 2. Lipsesc dotarile labobatoarelor de fizica si chimie, adica acolo unde elevul crede pentru ca vede ce se intampla. - lipsesc profesorii care sa predea stiintele exacte. Trebuie platiti cu salarii mai mari. Regula trebuie sa fie: domeniul in care lipsesc profesorii trebuie remunerat cu salarii mai mari. Profesorii care nu au norma didactica integrala, sa fie instruiti si calificati pentru a preda si alte discipline scolare in gimnaziu. 3. Pana in clasa a VIII-a cursurile de limba si literatura romana trebuie limitate la scris, vorbit, citit si inteles textul, exercitii din textul citit. Subiectele de sinteza, memorarea criticilor lui Calinescu, Piru, Graur, Pipipidi trebuie interzise. 4. Scolile si manualele trebuie sa fie atragatoare. Hartuirea elevilor de catre alte grupuri incitate de profesor trebuie sanctionate penal. Relatiile sexuale intre profesor si elev/student trebuie sa conduca la excluderea din invatamant a cadrului didactic, daca fapta nu este comisa cu un minor. Implicarea minorului trebuie condamnata penal. In prezent este cum vrea judecatoresele.

Lucian Pufu
16.10.2020, 19:32:16

Din nefericire, trebuie sa spun ca scoala nu poate fi decat reflectia societatii. De ce ar produce scoala absolventi bine calificati? De ce exista si prospera "fabricile de diplome"? In primul caz pentru ca societatea nu are nevoie de absolventi bine calificati (cu mici exceptii, voi detalia), in al doilea caz pentru ca se cer diplome fara acoperire in cunostinte/ competente. Angajarile in serviciul statului nu se fac printr-un examen adevarat, complet, onest, e suficienta o diploma "recunoscuta" si o pila la fel de recunoscuta. Promovarile se fac in acelasi mod. Daca socotim ca statul angajeaza 1/3 din totalitatea angajatilor din Romania (direct sau in domenii controlate de stat), asta e o groaza. Acum sa revenim la ceilalti, "beneficiarii" fara sperante ai competentelor de la stat. Cati lucreaza? Pai 3.5 milioane la o populatie de vreo 18 milioane. Si Romania nu e polul serviciilor sau industriilor de mare competenta, daca facem abstractie de IT. Deci, pana de curand, nevoie de competenta nu a fost asa de mare, astazi ce e drept, pentru ca emigratia continua intr-un ritm alert, se simte ceva lipsa pentru forta de munca calificata, insa, iarasi, e vorba in special de meserii si mai putin de licentiati. In medicina ne lovim mai ales de cvasi-monopolul statului, unde practicile pilelor, relatiilor, banilor "aruncati" in buzunare private au condus la (scuze, dar asta e) deprofesionalizare si la caderea spitalelor intr-o situatie de ev mediu unde intri pe picioare si iesi in cosciug. Da, fara sanse de a accede in spitale, prost tratati, multi absolventi pleaca la mai bine. Nu se intampla si in IT, ghici de ce? Poate pentru ca e privat domeniul si statul pana acum a facut ce trebuie (pentru cata vreme, ca nevoia de bani e mare si va lua de la cei ce muncesc, nu de la cei care taie frunze la caini). Vreti solutii? Trebuie sa va spun ca solutiile nu pot veni din interior, inca. Daca se putea, in 30 de ani le aveam. Solutia intr-o democratie o vezi mai intai in dorintele majoritatii si apoi ea devine, incet dar sigur, realitate.

Modifică Setările