Mesajul lui Klaus Iohannis de la ONU: Apel pentru promovarea egalităţii de gen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de la Adunarea Generală a ONU, în care încurajează cetăţenii să contribuie la promovarea egalităţii de gen şi împuternicirea femeilor, făcând referire la un raport „HeForShe” publicat de organizaţia ONU pentru egalitate de gen şi împuternicire a femeilor.

„În calitate de Campion al @HeForShe, sunt fericit să lansez Raportul de Impact HeForShe care ilustrează poveştile oamenilor din toată lumea care acţionează pentru egalitate de gen. Încurajez pe toată lumea să îşi aducă contribuţia la promovarea egalităţii de gen şi împuternicirea femeilor”, a scris Klaus Iohannis, pe Twitter.

Campania „HeForShe” reprezintă o mişcare de solidaritate dezvoltată de UN Women (United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women) pentru promovarea acţiunilor în favoarea egalităţii de gen şi a combaterii violenţei împotriva femeilor. Acest demers are drept scop implicarea bărbaţilor, ca militanţi şi promotori ai acestor principii, în adoptarea unei abordări pro-active şi a unei atitudini ferm angajată în implementarea şi respectarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi.

Campania „HeForShe" cuprinde şi programul „IMPACT 10x10x10 for Women’s Empowerment”, prin care se urmăreşte implicarea unui număr de 10 şefi de stat sau guvern, 10 directori executivi ai unor corporaţii multinaţionale şi 10 preşedinţi de universităţi, care se angajează să caute soluţii pentru a învinge inegalitatea de gen, acţionând în propriul sector de responsabilitate.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a implicat în campania „HeForShe” încă de la debutul acesteia, în anul 2015, fiind unul dintre cei 10 şefi de stat/guvern asociaţi acestei mişcări.

Lansarea oficială a Campaniei ”IMPACT 10x10x10” a avut loc la 18 iunie 2015, la sediul ONU din New York. Şefii de stat sau de guvern care s-au implicat în campanie sunt:

  • România:        Klaus Iohannis, Preşedinte
  • Finlanda:        Sauli Niinistö, Preşedinte
  • Indonezia:      Joko WidodoPreşedinte
  • Islanda:           Sigmundur David Gunnlaugsson, Prim Ministru
  • Malawi:          Arthur Peter Mutharika,  Preşedinte
  • Japonia:          Shinzō Abe, Prim Ministru
  • Rwanda:         Paul Kagame, Preşedinte
  • Suedia:           Stefan Löfven, Prim Ministru
  • Filipine:          Benigno Aquino, Preşedinte
  • Uruguay:        Tabare Vazquez, Preşedinte
Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite