Metafore ale tranziţiei: câinele şi coada lui (I)

Creativitatea culturii populare este cunoscută, chiar dacă ea este inegal recunoscută, de către unii sau alţii. Nu este vorba doar de Paremiologie, adică de proverbe şi zicători, sau de glumele (bancurile) lui Bulă, ci şi de diverse metafore epistemice, numite aşa, pentru că ele au şi un conţinut cognitiv, nu numai valenţe expresive, poetice.

Dintre acestea selectăm aici doar trei, între care prima este „Câinele şi coada lui”. Dacă nu mă înşel, metafora a fost folosită pentru prima dată, după 1989, de către „Tinerii liberali”, adică de către azi defunctul Dinu Patriciu şi, tot azi, veşnic tânărul Călin Popescu Tăriceanu.

Cei doi liberali – mai degrabă practicieni decât teoreticieni -, pleacă de la o practică bine cunoscută. Din diverse motive, unii oameni recurg la tăierea cozii câinilor lor. De-a lungul întregii vieţi, tatăl meu Victor a avut şapte câini, dar nu i-a tăiat coada nici unuia dintre ei. Copil fiind, mi se părea un gest de barbarie, ca şi tăierea porcului, cu care a trebuit să mă împac, până la urmă, cumva. Fără a fi filosofică, problema capătă un aspect cantitativ, unul relevant inclusiv pentru practica politică. Adică, acea coadă poate fi mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă vrem să fie mai scurtă, putem recurge la două tehnici, adică să o scurtăm dintr-odată, sau, schimbând strategia, să o scurtăm treptat, la anumite intervaluri de timp. Vedem deja unde bate metafora, prima soluţie este radicală şi ne trimite către calea revoluţionară, a doua metodă este una graduală, sau reformistă, amintindu-ne şi de mersul „pas cu pas”. Mers care poate să se petreacă şi el, până la primul impas, sau până la ultimul popas. Dacă stăm şi ne gândim bine, pe plan politic nu s-a folosit nici prima metodă („Scurt , clar şi cuprinzător”, ar spune oratorul, fie el liberal sau nu), dar nici cea de a doua. S-a ajuns la un fel de amestecătură, un talmeş-balmeş al căilor, după criteriul absolut vag al „Oportunităţii”, care înlocuieşte „Necesitatea istorică” de pe vremea comuniştilor. Intră aici atât faimoasele „Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului” (OUG), emise de Victor Ponta, care cred că l-a depăşit pe tizul său istoric, Victor Ciorbea, dar intră şi „situaţiile speciale” ale generalului Gabriel Oprea, unde coloana desfăşurată pe orizontală este indispensabilă, ca o condiţie a unei viitoare coloane, articulată pe verticală, şi aşezată undeva lângă „Casa Scânteii”.

În acest proces istoric, sfera cozilor se extinde, cuprinzând şi „Cozile de topor”. Aceasta este o coadă secundă, folosită chiar la tăierea primei cozi, cea a câinelui. Problema devine şi mai complexă, chiar complicată, dacă trecem la „Câinele de pază”, care este Mass-media. Aici sunt posibile cele mai variate situaţii, care concurează direct cu imaginaţia noastră, cu riscul de a o bate. În acest sens, avem: „privarea de coadă”, deci de direcţie, ca simulare a neutralităţii; „datul din coadă”, ca gudurare în faţa stăpânului, „coada între picioare”, ca teamă faţă de acelaşi stăpân, numit şi patron; „coada jumulită” prin penalizări pecuniare; coexistenţa paşnică a „două cozi”, schimbate în funcţie de schimbarea stăpânului, „coada umflată” în chip ostentativ, prin injectare, de regulă una tot pecuniară, dar una premială..

Mai intră aici, în sfera vieţii cotidiene, „statul la coadă”, reînviat treptat, după 1989, şi „trasul de coadă”, ca şi „codirea”. Iar tacâmul cozilor încă nu este complet, încât nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce mai descoperă Bulă în vasta sferă a câinilor şi a cozilor lor. Dacă mai facem şi distincţia dintre câinele de rasă şi javrele de pe stradă, spectacolul poate deveni unul deconcertant.