Mic ghid de înţelegere a duşmanului de clasă

Scriam la un moment dat că orice analiză legată de PSD trebuie să înceapă cu felul în care funcţionează partidul, felul în care membrii unui partid văd situaţia. De altfel, nu putem înţelege PSD-ul, când e la putere, fără să înţelegem că orice decizie de stat, orice hotărâre de Guvern, totul trece prin optica de partid.

Şi este important să înţelegem asta, pentru că vorbim despre 3,65 milioane de români (PSD+ALDE), care probabil nu susţin mişcările din piaţă, ba chiar le văd drept o nedreptate, o obositoare diversiune. Nu ştiu dacă pot explica celor care ies în piaţă cum gândesc cei care nu ies, dar în polarizarea celor două mase, dreptatea este subiectivă.

Premierul Grindeanu a avut o replică simplă, atunci când a fost rugat să comenteze despre sutele de mii de oameni ieşiţi în stradă: pe noi ne-au votat câteva milioane. Nu vorbim despre aroganţă aici, e un argument valid.

Domnul Grindeanu a stat la stânga domnului Dragnea, pe un scaun mai mic, în sala de grup a PSD de la Cameră şi a vorbit al doilea, după ce şeful său politic s-a apărat pe tema dosarului şi a condamnării sale. Şi a făcut asta fără nicio problemă, pentru că un membru de partid gândeşte altfel decât s-ar aştepta toţi cei care ies în piaţă. Omul a vorbit abia după şeful său, cel real, fără să mai vorbim de ordinea de precădere (în care tot Dragnea ar fi vorbit primul).

E, ştii cum e tata când se supără!

Dacă aţi fost membri de partid, probabil înţelegeţi ce spun. Altfel, este ca şi când ai fi într-o familie mai tradiţionalistă. Multe dintre acţiunile întreprinse în public de către capul familiei îşi găsesc înţelegere în cadrul ei, printre membrii acesteia, indiferent cât de cretine sunt. E replica aia, spusă poate chiar de voi... „E, ştii cum e tata când se supără!”. Să fii tu ajuns într-o slujbă bună, indiferent cât de mare sau de publică, familia e tot aceeaşi, tot ai o datorie faţă de capul ei, pentru educaţie şi prezenţa în viaţa ta, zi de zi.

Îmi dau seama că-mi isterizez cititorii care ies mai târziu în stradă, care vor spune că aşa gândeşte şi o mafie, că instituţiile statului nu sunt la cheremul partidelor politice, că nu poţi face măgăria pe care a făcut-o Executivul Grindeanu în ceas de seară şi să scapi, că nu poţi conduce o ţară de la sediul unui partid. De acord! 

...numai dacă organizaţia de partid se opune lui Grindeanu sau lui Dragnea, îi bai. Altfel, nu contează!

Din perspectiva lor, nu acestea sunt problemele, însă; nu OUG-ul, nu ieşitul lumii în stradă, indiferent câte sute de mii. Odată atacaţi, instinctul lor de supravieţuire este unul care include partidul, organizaţia. Gândirea este, practic, inversă: numai dacă organizaţia de partid se opune lui Grindeanu sau lui Dragnea, îi bai. Altfel, nu contează!

De aceea este PSD-ul cel mai mare şi mai bine organizat partid din România, pentru că există acest instinct de supravieţuire în care PSD înseamnă viaţă, la modul cel mai real posibil. Când îi ataci, le înjuri mama. Iar pentru restul de susţinători care nu sunt membri, pentru votanţii acelui partid, există o pătură groasă de promisiuni asumate şi duse la bun sfârşit, cuplate cu o foarte bună comunicare şi/sau propagandă de partid.

PSD este stat în stat. Funcţionează pe ideea că are oameni, că îşi are grijă de ei, că reprezintă o ţară în sine. Fără reminiscenţe comuniste, ignorând trecutul acestui partid, este vorba strict de organizaţie şi valori. Înjuri un votant PSD dacă îi reproşezi lipsa de cinste. Nu tu, cu barba ta de hipster şi trotinetă, eşti referinţa lui, în cazul acestor valori! 

Şi nici nu vorbim despre strângerea unor comunităţi sau despre construirea unei organizaţii de partid. Nu, PSD-ul funcţionează la nivel macro cu mână de fier, unitar şi cam indizolvabil pentru că se bazează pe relaţia om - partid, nu pe relaţiile dintre oameni. Acelea sunt secundare. 

Este cea mai profundă caracteristică românească: individualismul. Asta face PSD-ul ce este el astăzi...

Tu intri în PSD pentru că îţi va fi ţie bine. Este cea mai profundă caracteristică românească: individualismul. Asta face PSD-ul ce este el astăzi, că a reuşit să rezolve, metaforic vorbind, legătura dintre lumea atomică şi cea subatomică, cu legi ale fizicii complet diferite. A legat individualismul de un organism politic care serveşte interesele, în timp ce relaţia inversă este una Hobbes-iană, să-i zic, de protecţie şi mucles la activitatea organismului mare. 

Actuala criză politică poate fi rezolvată doar de un singur om: Sorin Grindeanu, premier al Ţării Româneşti, membru PSD. Ghiciţi ce va face el, după ce aţi citit tot cearşaful de mai sus.

Exact, nimic.

Grindeanu nu se va trezi mâine, cu un act de curaj fantastic şi un simţământ de trădare bizantin, să rupă relaţiile cu partidul - sau chiar partidul şi să domnească, ca vodă sau premier. Iar asta este, cât am putut eu de succint, să explic de ce criza actuală se va tot întinde, fără o reacţie continuă şi crescândă în numere a străzii. 3,65 de milioane e cifra de votanţi, 800.000 cifra de membri, cu abia vreun sfert de milion ieşiţi în stradă de partea cealaltă. Hai, poate la un milion, ar clipi sediul din Kiseleff.

Şi, de fapt, ca într-o emisiune perversă de teleshopping, nu trebuie să iasă nici 4, nici 3, nici măcar un milion de români în stradă. Trebuie să iasă un singur pesedist, care înţelege că îi este mai bine acolo. Atunci se termină tot.

Ăla încă n-a ieşit. Să vedem duminică. Dă române o trădare la fraţii tăi!