Mihai Chirica descrie cum decurge o „execuţie” în CEx-ul PSD. „Dacă nu începe doamna Firea, începe doamna Olguţa. Depinde cum îşi fac semn”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Iaşului a vorbit într-o conferinţă de presă despre cum a fost înlăturat de la şefia PSD. Mihai Chirica susţine că printr-un proces asemănător cu cel prin care trece acum Sorin Grindeanu a trecut şi el, dar şi Valeriu Zgonea, Victor Ponta sau Mircea Geoană. „Încep să lovească în persoana respectivă şi mirosul de sânge devine din ce în ce mai pregnant”, a spus el.

„Circul acolo stă cam în felul următor: un grup foarte restrâns popularizează soluţia. Deci omul ăsta trebuie îndepărtat, ori este agent SIE, SRI, KGB, nu ştiu ce o fi spus că este domnul Grindeanu. Şeful unei structuri foarte periculoase, ca să concluzionăm. După care începe discuţia, ordinea discursurilor este foarte bine selectată, se începe pe ranguri. Dacă nu începe doamna Firea, începe doamna Olguţa. Depinde cum îşi fac semn. Încep să lovească în persoana respectivă şi mirosul de sânge devine din ce în ce mai pregnant, nu e de râs, după care fiecare se îngrămădesc să ia cuvântul, rând pe rând, stimulându-şi şi imaginaţia. Unii vin cu dicţionarul, cunosc vreo doi-trei pe acolo care n-au trecut decât foarte rar pe la şcoală. Dar nu contează, injurii se găsesc”, a spus Mihai Chirica într-o conferinţă de presă, citat de Digi24.

Fostul vicepreşedinte al PSD a adăugat că apoi urmează votul şi sunt propuse soluţiile radicale.

„Îl dăm jos de acolo, de acolo, de acolo, îl omorâm şi la urmă îl şi defăimăm complet, ca să nu folosesc un cuvânt vulgar. După care apare liderul şi spune că e de acord cu A, B, C, dar fără defăimare. Şi apare o dispută poliţistul bun, vezi Dragnea, şi ceilalţi poliţişti răi, se dau soluţiile: Eu am vrut să te salvez, Sorinele, am vrut să te fac vicepriministru, tu n-ai vrut. Am vrut să te fac viceguvernatorul Băncii Naţionale, tu n-ai vrut. Am mai vrut tot felul de chestii să-ţi propun, dar ăştia au vrut să te dea şi afară. Eu n-am vrut, toate până aici, îmi eşti drag, eşti prietenul meu. Circul ia sfârşit, omul este umilit, i se aduc tot felul de învinuiri ca la berăria de după stadion, la fel se discută, şi este asasinat într-o manieră cât se poate de evidentă. Asta este ceea ce se întîmplă sub conducerea lui Liviu Dragnea”, a mai povestit primarul Iaşiului.

Ce făcea Chirica în timpul „procesului”

Chirica a precizat că prin astfel de „procese” au mai trecut, pe lângă el, Valeriu Zgonea, Victor Ponta, Mircea Geoană şi Sorin Grindeanu.

„Vor mai trece probabil şi alţii, atâta timp cât domnul Dragnea conduce acest partid. Acesta este adevărul cât se poate de franc asupra a ce bănuiesc că s-a întâmplat acolo, puteţi să-l sunaţi pe domnul Grindeanu şi accept cu mare bucurie să mă contrazică. Aş fi bucuros să ştiu că a fost altfel, ceea ce nu cred”, a subliniat el.

Edilul ieşean a mai spus că în timpul „execuţiei” sale a desenat pe o foaie de hârtie şi nu era prea atentat la ce au vorbit cei 40-50 de oameni despre el.

„Am desenat, m-am gândit la lucruri frumoase, n-am înţeles niciun sfert din ceea ce au spus, pentru că mintea mea era deconectată de la acele cuvinte vulgare”, a mai spus Mihai Chirica.

Mihai Chirica descrie cum decurge o „execuţie” în CEx-ul PSD

De ce a pierdut Chirica sprijinul PSD

Mihai Chirica a pierdut sprijinul în PSD în urma protestelor faţă de OUG 13, când şi-a exprimat solidaritatea cu manifestanţii. El a cerut demisia lui Florin Iordache, la acea vreme ministrul Justiţiei, şi s-a arătat nemulţumit de Liviu Dragnea. În urma unui Consiliul Executiv al PSD a pierdut funcţia de vicepreşedinte de partid.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite