Militarii au protestat, duminică, în faţa Guvernului. Atitudinea preşedintelui Iohannis şi diminuarea pensiilor, motivele nemulţumirii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate . FOTO Arhivă Adevărul
Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate . FOTO Arhivă Adevărul

Peste o mie de militari în rezervă au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei faţă de modificarea bazei de calcul pentru pensiile militare, fiind nemulţumiţi, totodată, de faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au plecat la Iaşi pentru a sărbători Mica Unire.

UPDATE „Soldaţii noştri s-au săturat să moară pe un salariu minim““, le-a spus celor prezenţi Mircea Dogaru, subliniind faptul că decizia Guvernului de diminua pensiile militare e o măsură nedreaptă faţă de oamenii care au apărat şi apără România. După discursul ţinut de Dogaru, protestarii au început să plece. 

UPDATE Aproximativ 1.500 de protestatari erau strânşi în faţa Guvernului lîn jurul orei 13, potrivit Digi24. 

UPDATE Militarii cer „anularea de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, a art. 40 din OUG 57/2012, urmând ca definirea venitului brut ca baza de calcul pentru pensiile militare de stat să se facă în cuprinsul Ordinului comun de aplicare; la deschiderea noii sesiuni parlamentare, Guvernul să solicite Parlamentului, spre analiză şi avizare, proiectul Legii unice a salarizării, care va intra în procedură de urgenţă în Parlament, până la sfârşitul acestei prime sesiuni; instituirea salariului minim pe economie să se facă prin Hotărâre de Guvern, până la 01.03.2016; Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice să iniţieze un nou proiect al Legii pensiilor, care să facă distincţiile necesare din punctul de vedere al statutului juridic, între pensii, ajutoare  sociale, rente şi indemnizaţii, cu luarea în calcul, pentru pensii, a procentului de 45 % din salar iul mediu brut pe economie", potrivit unui comunicat.

Discuţiile despre ieşirea în număr mare a foştilor militari a fost dezbătută de mai multe ONG-uri ale persoanelor care au lucrat în Ministerul Apărării naţionale, în urmă cu două săptămâni, la o dezbatere a Federaţiei Militarilor din România, însă atunci nu a fost luată o decizie clară privind această manifestaţie. Doar SCDM a luat hotărârea de a le cere militarilor în rezervă să iasă în strada.  

UPDATE În jur de 1.000 de oameni sunt în faţa Guvernului strânşi,  potrivit Digi24, însă organizatorii speră să vină peste 20.000 de persoane. Manifestanţii  sunt nemulţumiţi de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care modifică modul în care vor fi calculate pensiile militarilor. Aceştia susţin că prin această nouă metodă de calcul, veniturile lor vor fi diminuate. Există în jur de 80.000 de pensionari militari afectaţi de măsuri, potrivit organizatorilor 

Cu toate că era anunţat ca un protest faţă de faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş merg la Iaşi să celebreze Mica Unire, nu în Capitală, cei veniţi în faţa Guvernului îşi exprimă nemulţumirea faţă de pensiile militare, precum şi faţă de problema cotelor de refugiaţi repartizate României 

UPDATE Traficul rutier va fi restricţionat între orele 11.00 şi 18.00, în Piaţa Victoriei, unde va avea loc un protest al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.  Jandarmeria Capitalei anunţă restricţionarea traficului rutier pe Şos.Kiseleff, între străzile Arh.Ion Mincu şi Piaţa Victoriei încă de la ora 7.30.

image

În Piaţa Victoriei, se va circula pe două benzi de mers, între bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu. Pe sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia strada Buzeşti – Şoseaua Nicolae Titulescu, către Calea Victoriei, respectiv către bulevardul Lascăr Catargiu, traficul va fi închis până la ora 18.00. Pe strada Paris, traficul va fi direcţionat doar spre bulevardul Aviatorilor, iar pe breteaua Iancu de Hunedoara traficul rutier va fi direcţionat doar spre bulevardul Aviatorilor, potrivit rfi.ro


„Marea Adunare Populara a Societătii civile organizate (CNSC), convocată de SCMD, se va desfăşura duminică, 24 ianuarie 2016, la Bucureşti, în Piaţa Victoriei. Ea va începe la ora 11.00 şi se va încheia atunci când vom primi raspunsul din partea Preşedintelui României, la lista de revendicări prezentate domniei sale de delegaţii noştri de la Iaşi (...) Actualul Preşedinte şi actualul Premier, deşi au fost atenţionati de SCMD-CNSC să nu cadă în această capcană, au fost sfătuiţi de binevoitori sau inculţi să se ducă la Iaşi. Ca şi astăzi, Iaşiul gemea, în 1859, de agenţi de influenţă ruşi, potrivnici unităţii şi devenirii româneşti. Drept care,  bătălia s-a dat pe 24 ianuarie 1859, exclusiv la Bucureşti. Am transmis tuturor membrilor şi aliaţilor noştri din Iaşi, rugamintea de a veghea ca manifestaţia să nu fie transformată, prin acţiunea profesionistă a agenţilor de influenţă ruso-europeni, în altceva, aşa cum s-a intamplat la Bucuresti, în noiembrie 2014 şi în noiembrie 2015.   

Manifestaţia de la Bucuresti se doreşte a fi un omagiu adus celor 30.000 de membri ai societăţii civile româneşti care, pe 24 ianuarie 1859,  la ora 11.00, au înfrânt voinţa Europei politice şi au deschis drumul spre Unire, impunând dubla alegere a lui Al.I. Cuza“, se arată în apelul lansat de Dogaru. 

Pensionarii militari au ieşit în strada şi pe 28 decembrie, moment în care câteva sute de nemulţumiţi au protestat în faţa Palatuli VIctoria, sediul Guvernului. 

Protestatarii cer demisia Guvernului Cioloş, nemulţumiţi că se modifică baza de calcul a pensiilor militare. Ei refuză să negocieze cu Guvernul Cioloş, cerând în schimb demisia acestuia.

„Am înregistrat solicitările noastre către Guvernul Cioloş. Am dat termenul limita de 24 ianuarie. Atunci ne vom intoarce atunci toti în strada, toate sindicatele, toate ONG-urile, Consiliul Naţional al Societăţii Civile, Sindicatul Cadrelor Militare sprijinit de Sindicatele poliţiştilor se vor ocupa de organizare. Dacă solicitarile noastre nu sunt rezolvate, suntem hotărâţi sa obţinem, nu să cerem demisia Guvernului. Este momentul să fim luaţi în serios“, preciya la 28 decembrie colonelul în rezervă Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite