Ministerul Justiţiei a finalizat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. FOTO: Facebook
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. FOTO: Facebook

Ministerul Justiţiei a prezentat planul de acţiuni imediate pe care le va întreprinde pentru a realiza obiectivele prevăzute de  Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), precizând, printre altele, că a finalizat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei Speciale şi va iniţia procedurile necesare astfel încât proiectul de lege să fie aprobat de Guvern şi înaintat Parlamentului în prima parte a lunii februarie.

Ministerul Justiţiei a precizat că „rămâne ferm angajat în realizarea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), priorităţile sale imediate în cadrul acestui instrument fiind promovarea legii privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), promovarea legilor Justiţiei şi promovarea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală”.

Astfel, ministerul a transmis, printr-un comunicat de presă, că a finalizat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ şi va iniţia, în săptămâna care urmează, procedurile necesare, astfel încât proiectul de lege să fie aprobat de Guvern şi înaintat Parlamentului, în prima parte a lunii februarie, după reluarea lucrărilor Parlamentului şi începerea sesiunii parlamentare februarie – iunie 2022.

În ceea ce priveşte  Legile Justiţiei, ministerul a transmis: „Au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiţiei în septembrie 2020 şi au parcurs o dezbatere publică de mai multe luni de zile, încheiată în primăvara anului 2021. Pentru că legile Justiţiei nu au mai fost promovate de Ministerul Justiţiei în avizarea CSM, aprobarea de către Guvern şi adoptarea de către Parlament în 2021, Ministerul Justiţiei va relua şi continua acest proces. După integrarea unor propuneri şi soluţii primite în dezbaterea publică care a avut loc în anul 2021 şi finalizarea proiectelor, ţinând cont şi de recentele decizii ale CJUE, Ministerul Justiţiei va transmite proiectele legilor Justiţiei pentru avizare interministerială în conformitate cu legea, cel târziu la data de 15.02.2022 şi, ulterior avizării de către ministere, în procesul de avizare la CSM, cel târziu la data de 1.03.2022, astfel încât proiectul să poată fi transmis Guvernului spre aprobare şi Parlamentului spre adoptare, până cel târziu la data de 31.03.2022”.

Cât despre Codurile penale, Ministerul Justiţiei a transmis că va relua procedurile necesare pentru promovarea proiectelor, astfel încât să fie înaintate Guvernului şi Parlamentului spre aprobare, respectiv adoptare, până cel târziu la data de 31.03.2022.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite