Politică

articolul anterior articolul urmator

Miniştrii corupţi, taxaţi de Barroso

5
4 Feb 2013 20:45:22
Autor: Sebastian Zachmann
Jose Barroso (dreapta) i-a trasat teme de lucru premierului Victor Ponta FOTO: AFP
Jose Barroso (dreapta) i-a trasat teme de lucru premierului Victor Ponta FOTO: AFP

Independenţa justiţiei a fost tema principală a întâlnirii dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în urma raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), critic la adresa României, publicat săptămâna trecută.

Comisia Europeană, prin vocea preşedintelui Barroso, aşteaptă o nouă evoluţie în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar. „Trebuie să vedem progrese în continuare legate de independenţa justiţiei şi vom aştepta ca politicul, politicienii, să dea un exemplu, dându-se la o parte, acolo unde există decizii privind integritatea sau acuzaţii de corupţie“, a spus Barroso, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta, la Bruxelles.

„Am apreciat eforturile pe care primul-ministru le-a făcut în ultimele şase luni pentru a îndeplini angajamentele asumate în iulie anul trecut. Există acum condiţiile, cu o situaţie politică mult mai stabilă, un nou Guvern şi Parlament, pentru a accelera procesul de reformă“, a continuat Barroso.

Premierului Victor Ponta a reacţionat la criticile lui Barroso şi a promis că Relu Fenechiu, unul dintre miniştrii cu trecut penal, va fi obligat să demisioneze din postul de ministru dacă la prima instanţă va exista o decizie de condamnare a acestuia.

„În primă instanţă, în măsura în care un judecător îl achită pe Fenechiu, rămâne în Guvern. În măsura în care consideră că Fenechiu este vinovat de ceva, orice fel de faptă penală, că nu a fost acuzat de corupţie, ci de o faptă de complicitate la abuz în serviciu, Fenechiu va demisiona şi va urma celelalte proceduri, de apel şi recurs, fără să mai fie ministru“, a spus Ponta.

„Noul parlament să stimuleze reformele“

Numirea persoanelor în „posturile cheie“ din Justiţie este un alt aspect amintit de oficialul european. „Trebuie să vedem progrese în numirea persoanelor în justiţie, noul Guvern şi noul Parlament trebuie să dea un exemplu acolo unde sunt probleme de corupţie“, a spus Jose Manuel Barroso la finalul discuţiei pe care a avut-o cu Victor Ponta inclusiv pe tema Raportului MCV.

De partea cealaltă, Victor Ponta a cerut, direct, sprijinul Comisiei Europene pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Premierul şi-a arătat speranţa că obiectivul poate fi îndeplinit în luna martie. „L-am informat pe preşedintele Comisiei Europene că intenţionăm să trimitem o scrisoare comună, semnată de preşedintele ţării, de mine în calitate de prim-ministru şi de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, în legătură cu aderarea României la Schengen, poate în martie“, a spus Ponta.

„Libertatea presei e sacrosanctă“

Preşedintele Comisiei Europene a atins şi subiectul sensibil al includerii campaniilor de presă în raportul pe Justiţie. Barroso a spus, tranşant, că „libertatea presei e sacrosanctă, dar în acelaşi timp trebuie să ne exprimăm îngrijorarea când ni se aduc la cunoştinţă campanii orchestrate împotriva independenţei justiţiei“.

„De fapt, chestiunile legate de pluralismul media şi standardele sale sunt unele dintre chestiunile ridicate mereu de CE în statele membre şi în afara UE. În primul rând, libertatea presei este sacră şi CE o apără. Nu avem nicio intenţie de a propune ca CE să reglementeze media şi vom fi primii care vom condamna orice reguli etice privind jurnaliştii“, a fost poziţia preşedintelui Barroso.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, amintea că, în România, au existat multe cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel au fost supuşi presiunii prin intermediul presei, fapt menţionat de raportul MCV. ;

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Iris IRIS
4.02.2013, 20:54:27

Dau un regat pentru un Ministru necorupt !

+4 (4 voturi)
Ion Vintilescu
4.02.2013, 21:08:27

Sau pentru un Presedinte ......

-3 (3 voturi)
Iris IRIS
5.02.2013, 08:01:48

@vintilescu : ai impresia ca sunt sutinator al partidului comunist (USL+PDL) ? te inseli amarnic.

+2 (2 voturi)
STEFAN MATEI
5.02.2013, 05:18:35

oameni buni,lui miki mouse nu ii este rusine cand toata europa se ia de el si ii spune ce gasca de hoti are in echipa cel putin asa ca ambitie,ma da chiar am numai hoti si pungasi ,hai sa fac ceva sa pun lucrurile la punct.este cel mai slab pm al romaniei

+2 (2 voturi)
Ion Olaru
5.02.2013, 12:11:13

Oglinda, oglinjoara, cine e mai corupt decat mine, Relu Fenechiu. Esti tu corupt Relu Fenechiu dar mai corupt decat tine e Ministrul Justitiei Mona Pivniceru, ca admite ca tu sa fi corupt.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările